1. Ducele de La Rochefoucauld s-a născut la Paris pe 15 decembrie 1613 și a murit pe 17 martie 1680. Prima ediție a Maximelor este datată - 1665. După cum veți observa, aceste maxime reprezintă rafinate observații asupra naturii umane, valabile, desigur, și azi, cum au fost și acum 350 de ani. Am selectat (și comentat) 25 dintre aceste maxime.
2. Virtuțile noastre nu sunt, de cele mai multe ori, decât niște vicii deghizate.
Comentariu:
Maxima, desigur, poate fi interpretată în multiple feluri. Iată un exemplu de virtute ce poate ascunde o slăbiciune...
Una dintre virtuțile omului este prudența (considerată, pe lângă cumpătare, dreptate și tărie - una dintre virtuțile cardinale). Prudența, într-un înțeles mai vechi, însemnând capacitatea de discerne adevărul de neadevăr și binele de rău.
Dar să luăm prudența în înțeles recent, în sensul de prevedere, precauție sau circumspecție. Uneori o timiditate excesivă ori pur și simplu frica poate duce la un comportament simulat care să poată fi luat drept prudență.
Dărnicia poate ascunde, de exemplu, căutarea plăcerii care decurge din mulțumiri, din faima căpătată șamd.
Curajul, credem, este o virtute greu de simulat. Probabil imposibil.
3. Amorul-propriu este cel mai mare dintre toți lingușitorii.
Comentariu:
Ce înseamnă „amor-propriu”? Prețuire de sine, conștiința propriei valori. Cum este amorul-propriu cel mai mare dintre lingușitori? Pentru că pe tine te asculți (dându-ți credit) înainte de oricine, indiferent ce ar spune alții. Un amor-propriu prea mare duce la orgoliu prea mare, însoțit de prostie.
4. Acele mari și strălucitoare fapte care uluiesc ochii sunt înfățișate de către cei pricepuți în treburile obștești ca niște urmări ale unor țeluri mari, pe când ele sunt de obicei urmări ale felului de a fi și ale pasiunilor.
Comentariu:
Dacă am ști motivele reale ale diverselor cuceriri îndelung lăudate prin cărțile de istorie, am descoperi, cel mai probabil, motivații dintre cele mai dezgustătoare: dorința de a avea mai mult, de a se răzbuna, de a deveni faimos și a intra în istorie șamd. Astăzi aceste porniri care indică spre ce e mai josnic în om sunt îmbrăcate în termeni pompoși, vagi, care escamotează realitățile mult mai simple.
5. Omul cel mai simplu, stăpânit de pasiune, va fi mai convingător decât cel mai elocvent, dar lipsit de ea.
Comentariu:
Două exemple: politicienii și profesorii. Politicienii care vorbesc mult, dar fără pasiune, sunt șterși, nu ajung la public, nu obțin voturi. Mesajele pot fi superficiale, promisiunile vagi și fără explicații privind punerea în practică, dar transmise cu pasiune - au o șansă.
Profesorii, transformați în mașini de redare a unor lecții, devin opaci. Pasiunea te ține aproape de subiectul predat, pe când lipsa acesteia te îndepărtează și face subiectul lecției mult mai puțin relevant.
6. Toți avem suficientă tărie pentru a suporta necazurile altora.
Comentariu:
Cel mai probabil e o ironie. Care ascunde un lucru profund: nimănui nu-i pasă de ce li se întâmplă celorlalți, cu excepția situației când ești direct afectat. Te doare că-ți moare un prieten pentru că nu te vei mai bucura de discuțiile interesante avute împreună. Dar te poți bucura de nenorocirea cuiva, dacă asta te avantajează în vreun fel. Iar cele mai multe nenorociri nu te afectează emoțional, pentru că nu afectează în mod direct. De exemplu, este posibil să ți se pară nedrept că mulți copii din Africa mor de foame zilnic (deși nu trebuie mers așa departe pentru a constata acest fenomen), dar în 10 minute de la terminarea documentarului despre acest fenomen vei fi uitat complet subiectul, fără a purta vreo supărare cu tine peste noapte, din pricina acestei tragedii dintr-un loc îndepărtat.
7. Filozofia învinge cu ușurință nenorocirile trecute și viitoare. Dar nenorocirile prezente o răpun.
Comentariu:
Oricine a trecut printr-o nenorocire știe că niciun fel de raționament nu va ajuta în a alina suferința. Dar, într-adevăr, pentru trecut și viitor se poate vorbi detașat despre cum ar trebui tratată suferința.
De exemplu, poți spune că: „toți ne ducem până la urmă”, ceea ce e adevărat, dar asta nu înseamnă că ne sinucidem în masă, oricât de mult adevăr conține această bucată de înțelepciune existențială...
8. Avem nevoie de virtuți mai importante pentru a ne menține la înălțimea unor împrejurări prielnice, decât să le suportăm pe cele vitrege.
Comentariu:
Traducerea e destul de complicată... Ideea este că dacă atunci când ne lovim de nenorociri, ne afundăm în abisul în care ne trage aceasta, dar revenim la ceea ce am fost (dacă pierderea nu a fost prea mare), atunci când ce ni se întâmplă o binecuvântare, ne trebuie tărie pentru a ne păstra în locul căruia îi aparținem și a nu ne lăsa furați de înălțimile înșelătoare ale gloriei și puterii.
9. Promitem în acord cu speranțele noastre și punem în practică promisiunile în acord cu temerile noastre.
Comentariu:
O maximă destul de obscură. Am actualizat limbajul din traducerea originală (din 1972).
Poate fi înțeleasă astfel: promisiunile îi țin pe cei cărora li s-a promis ceva sub controlul celui care a promis, aceștia așteptând ca promisiunile să se materializeze. A pune în practică înseamnă a te pune în acord cu propriile temeri și a accepta că odată cu îndeplinirea promisiunii se pierde și o parte din putere.
Acest mecanism mental poate fi extins și la domeniul politic: cei care credem ce ne promite un politician, așteptăm deseori prea mult până înțelegem că am fost mințiți. Iar dacă suntem prea orgolioși, nu vom admite niciodată că am greșit, ci vom găsi motive pentru a-l absolvi pe cel care ne-a mințit. Găsindu-i lui scuze, ne protejăm propria vanitate.
Din cealaltă perspectivă, a politicianului, promisiunile sunt calibrate la obiectivul lui, nu la capacitatea de le îndeplini.
10. Toată lumea se plânge de memorie, dar nimeni de judecata pe care o are.
Comentariu:
Asta probabil pentru degradarea memoriei o privim ca un fapt de viață normal, pe când capacitatea de a judeca ne descrie la nivel fundamental. Să spui că nu ești capabil să judeci înseamnă să spui că ești un idiot.
11. În relația cu ceilalți ne facem mai des plăcuți prin defectele noastre decât prin calități.
Comentariu:
În multe cazuri, adevărat. Nimănui nu-i place să fie „umilit” de inteligența ori cultura sclipitoare ale celuilalt, în special când se face paradă de ele. În schimb defectele celuilalt ne fac să ne simțim superiori ori măcar în regulă (conștienți și de defectele noastre), iar asociind sentimentul de bine, generat de realizarea defectelor celuilalt, cu persoana care a generat acest sentiment - ajungem să-l plăcem pe cel cu defecte. Nu mereu.
12. Mintea este totdeauna amăgită de inimă.
Comentariu:
Într-adevăr, rațiunea este afectată în mod constant de emoții. La peste 300 de ani psihologi moderni precum Antonio Damasio „descoperă” rolul emoțiilor în luarea deciziilor, arătând că rațiunea pură nu există, teoria acestuia fiind privită ca revoluționară.
13. Nu dăm nimic cu atâta dărnicie cum dăm sfaturi.
Comentariu:
Într-adevăr, mulți dintre noi sunt sfătuitori de meserie, indiferent de cât de plictisitori (ori ridicoli) suntem. De unde avem această înclinație către sfătuire? Pentru că ne măgulește amorul-propriu. Să dai sfaturi înseamnă să știi. Dând sfaturi te situezi automat pe o poziție de superioritate și autoritate. Căci sfaturi dă cel care știe celui care nu știe, nu?
14. E mai ușor să fii înțelept pentru altul decât pentru tine însuți.
Comentariu:
Sigur, toți am observat asta pe propria piele. Dar nu pentru că vedem mai clar problemele altuia, cum este de regulă interpretată această maximă, ci pentru că să vezi limpede ce trebuie să faci e una, să pui în practică e alta. Într-o situație, de pildă, în care e evident că trebuie să te desparți de o parteneră care nu e de încredere, e mult mai simplu să vezi asta la altul și să-l sfătuiești ca atare, decât să pui în practică în ce te privește, căci, printre altele, înseamnă să rămâi singur, cel puțin pentru o vreme.
15. Faima oamenilor mari se cuvine întotdeauna măsurată cu mijloacele de care s-au folosit pentru a o dobândi.
Comentariu:
Probabil că era mai potrivit să se spună „valoarea oamenilor faimoși”, pentru că a fi faimos nu e echivalent cu a fi „mare”. Mulți dintre cei faimoși sunt, în fapt, mici, pentru că și-au obținut faima prin corupție, minciună ori, în anumite cazuri, prin acte chiar mult mai abominabile.
16. E mai ușor să pari vrednic de funcții pe care nu le ai decât pe cele pe care le îndeplinești.
Comentariu:
Cea mai la îndemână exemplificare este cea a politicianului modern, care, în multe cazuri: promite, pare că e în stare să facă ce promite, ajunge pe funcție, apoi dezamăgește. Și ciclul se repetă.
17. Virtutea n-ar ajunge atât de departe dacă vanitatea nu ar însoți-o.
Comentariu:
Asta pentru că despre cei mai virtuoși, oricare ar fi virtutea, nu am fi aflat, în lipsa vanității, care face ca virtutea să ajungă cunoscută, celebrată.
18. Sub pretextul că plângem pierderea unei ființe dragi, ne plângem pe noi înșine.
Comentariu:
Această maximă este bine ilustrată de obiceiul de la țară, unde mortul se plânge cu multe... explicații ale celor apropiați, de regulă soțul/soția. Cel care-l plâng pe mort arată cum a fost el util celui care a supraviețuit, cum l-a ajutat, iar acum cel viu trebuie să se descurce singur...
19. Oricât e ea lipsită de vlagă, lenea nu se lasă până nu ajunge, adeseori, stăpână; lenea nimicește și mistuie pe nesimțite pasiunile și virtuțile.
Comentariu:
Probabil autorul ia în calcul că suntem adesea înflăcărați de diverse planuri de viitor, dar multe mor în faza de început, ucise de incapacitaea de ne ne implica susținut.
20. Oricâtă neîncredere am avea față de sinceritatea celor care ne vorbesc, credem mereu că sunt mai sinceri cu noi decât cu alții.
Comentariu:
Se întâmplă astfel pentru că avem această credință intimă că, din motive neclare, suntem diferiți de ceilalți și că noi inspirăm mai multă încredere decât restul lumii.
21. Oamenii cu inteligență mediocră înfierează de obicei tot ce le depășește puterea de înțelegere.
Comentariu:
În plus, în discurs, se pricep la toate, au soluții simple la toate problemele complexe, se miră că lumea nu se ridică la așteptările lor, sugerând că ei ar ști să schimbe lumea rapid dacă li s-ar oferi această șansă...
22. E mai ușor să cunoști omul în general, decât să cunoști un om, luat aparte.
Comentariu:
În principiu, asta face psihologia modernă: ne spune cam cum se comportă omul în diverse împrejurări, folosindu-se de statistică, dar niciodată cum se comportă o anumită persoană.
23. Niciodată nu dorim cu înflăcărare ce nu ne dorim decât cu rațiunea.
Comentariu:
Pentru că orice facem, ca să facem cu pasiune, ne trebuie o motivație, o motivație care să se păstreze suficient de puternică în timp. Psihologia modernă a identificat diverse seturi de motivații (în funcție de școala de psihologie care le propune) care susțin anumite tendințe individuale.
Obiectivele „raționale”, dezirabile, cum ar fi studiul susținut, urmărirea unei cariere în IT, fără ca aceste obiective să aibă susținerea unei motivații intrinseci, nu duc, de regulă, prea departe.
24. Doar cei dârzi pot dispune de o blândețe reală; cei care par blânzi nu au de obicei decât slăbiciune care se preschimbă rapid în răutate.
Comentariu:
Aceasta este o observație fină, căci de cele mai multe ori, într-adevăr, cei care par că sunt dominați de blândețe sunt, în intimitate, cele mai înverșunați critici, plini de răutăți. Rareori poți găsi o persoană care să fie blândă și săritoare, dar și distinsă, înțeleaptă, situată dincolo de pasiuni mărunte.
25. Majoritatea femeilor se dăruiesc mai degrabă din slăbiciune decât din pasiune; așa se face că, de obicei, bărbații îndrăzneți reușesc mai bine decât ceilalți, deși nu sunt mai vrednici de iubire.
Comentariu:
Deși probabil că explicația nu e corectă, cu certitudine observația că bărbații îndrăzneți au mai mult succes este reală.
26. Fiecare crede că e mai isteț decât ceilalți.
Comentariu:
Sigur nu e vorba despre toate persoanele, dar este cert că foarte mulți se cred în posesia adevărului pe nenumărate subiecte pe care nu le stăpânesc / înțeleg. O lecție importantă pentru orice tânăr este să știe că indiferent de cât ridicolă este o abordare a realității (cum ar fi, de exemplu, o teorie a conspirației) se vor găsi nenumărați adepți ai acesteia. Iar unele opinii, oricât de solide și în acord cu observația, își vor găsi puțini adepți, dacă contextul nu este cel potrivit.
