„Oamenii în vârstă sunt cei mai frumoși atunci când au ceea ce le lipsește celor tineri: eleganță, erudiție, înțelepciune, phronesis și această absență post-eroică a agitației.” — Nassim Nicholas Taleb
În original: „Older people are most beautiful when they have what is lacking in the young: poise, erudition, wisdom, phronesis, and this post-heroic absence of agitation.”
Tinerețea dispune, de regulă, aproape fără efort, de frumusețea corpului, de energie și de posibilități. Cei în vârstă nu pot concura pe același teren și nici nu ar trebui să încerce.
Frumusețea vârstei ar trebui, în schimb, să provină din ceea ce timpul poate adăuga unui om, nu doar din ceea ce îi ia.
Termenii aleși de Taleb sunt, desigur, importanți. Poise înseamnă mai mult decât eleganță: este stăpânire de sine, calm, siguranța celui care nu simte nevoia să reacționeze la fiecare stimul. Erudiția este ceea ce rămâne după decenii de experiențe diverse și, posibil, lecturi. Înțelepciunea presupune capacitatea de a distinge între lucrurile importante și zgomotul cotidian.
Phronesis este un termen ce provine din filosofia lui Aristotel și este tradus de obicei prin „înțelepciune practică”. Este capacitatea de a judeca bine într-o situație concretă, unde regulile generale nu sunt suficiente.
Bătrânețea poate avea un avantaj epistemic. Un om care a trăit suficient de mult a văzut teorii la modă dispărând, certitudini transformându-se în erori, oameni foarte siguri pe ei înșiși dovedindu-se complet pe lângă subiect. Dacă a învățat ceva din toate acestea, devine mai greu de impresionat și mai prudent în afirmații. Exact această combinație dintre experiență și modestie intelectuală este apropiată de ceea ce Taleb numește adesea în alte contexte cunoaștere dobândită prin contact direct cu realitatea.
Cred că în urechile multora sună interesant partea de final a maximei: „absență post-eroică a agitației”.
Tinerețea are ceva inevitabil eroic, căci vrea să demonstreze, să cucerească, să câștige și să fie observată. Statutul contează enorm. Comparația cu ceilalți este permanentă. Există nevoia de a avea opinii, de a interveni, de a arăta că ai dreptate.
Omul matur descris de Taleb a trecut dincolo de această fază. „Post-eroic” nu înseamnă lipsit de curaj, ci eliberat de nevoia de a juca permanent rolul eroului. Nu trebuie să câștige fiecare dispută, nu trebuie să fie cel mai interesant om din încăpere și nu trebuie să reacționeze la fiecare insultă și nici să participe la fiecare conflict.
Această lipsă de agitație este, pentru Taleb, o formă de forță. Ea seamănă cu independența pe care o admiră la stoici: cu cât depinzi mai puțin de aprobarea celorlalți și de fluctuațiile mediului social, cu atât ești mai greu de destabilizat.
Dar experiența ne arată că, în fapt, vârsta nu produce automat înțelepciune. Poți îmbătrâni fără să dobândești nici erudiție, nici phronesis, nici calm. Poți păstra vanitatea și neliniștea tinereții, pierzând doar avantajele ei biologice. Tocmai de aceea Taleb spune că oamenii în vârstă sunt frumoși atunci când posedă aceste calități.
