Articol conține o serie de idei extrase din cartea „Omul în căutarea sensului vieții”, de Victor Frankl.
Intrarea în lagărul de concentrare de la Auschwitz, situat în Polonia de azi
Victor Frankl a fost un psihiatru și scriitor austriac de origine evreiască (1905 - 1997), fondatorul „logoterapiei”, a treia școală vieneză de psihoterapie, după psihanaliza lui Sigmund Freud și psihologia individuală a lui Aldfred Adler. Acesta a supraviețuit lagărelor de concentrare germane, dar aproape toată familia sa a murit în acestea (tatăl, mama, soția și fratele).
Una dintre cărțile care l-au făcut faimos pe Frankl este „Omul în căutarea sensului vieții”, în care acesta își face cunoscute experiențele în lagărele de concentrare. În articolul de față vreau să prezint doar acele aspecte din carte care țin de psihologia omului în condițiile extreme, așa cum au fost condițiile din lagărele naziste pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În cartea „Știința veselă”, aforismul 341, filozoful german Friedrich Nietzsche introduce conceptul „eternei reîntoarceri”, care nu-l numește însă așa în carte la modul explicit.
Iată o scurtă analiză a ideii, ce putem scoate din aceasta, cum o putem introduce în propria viață și care sunt consecințele.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Această maximă este atât de des folosită, că am observat că de multe ori cei care o utilizează nu mai indică sursa, crezând probabil că e un fel de înțelepciune populară, ori indică o sursă eronată.
În original „Was mich nicht umbringt, macht mich stärker”, această maximă este, cred, cea mai cunoscută sentință a filozofului german Friedrich Nietzsche, pe care o puteți găsi în cartea „Amurgul idolilor”, chiar la început (este aforismul cu numărul 8).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Frescă de pe pereții Vilei Lidiei (sec. I î.e.n.), Lidia fiind soția împăratului roman Octavianus Augustus
Europa de astăzi moștenește multe dintre ideile și practicile stabilite pe timpul existenței Imperiului Roman. Dar viața privată a romanilor avea multe practici care ar fi considerate bizare sau inacceptabile astăzi. Realitatea, după cum o să vedeți mai jos, a fost mult mai stranie decât cea prezentată în diverse filme care au ca subiect Imperiul Roman. În acest articol o să vorbim exact despre aceste practici.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Portret (imaginar) al lui Epictet (1715). Imaginea completă aici.
În urmă cu câteva săptămâni am publicat un prim articol dedicat operei lui Epictet, în care am trecut în revistă cele mai interesante maxime ale acestuia din „Manual”, însoțite de comentarii.
Acest articol în dedicăm „Fragmentelor”, o serie de maxime păstrate de marele filozof stoic pe care le-am și explicat prin scurte comentarii, atunci când am crezut că este cazul.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Academia lui Platon.
Desen după o lucrare a pictorului suedez Carl Johan Wahlbom
• „Lahes” este unul dintre cel mai puțin cunoscute dialoguri ale lui Platon. Ca și anteriorul dialog publicat în esență de noi, este unul aporetic, adică unul în care nu se ajunge să se rezolve problema discutată.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• „Charmides” [sau „despre înțelepciune”] este unul dintre dialogurile de tinerețe ale lui Platon, care valorifică un termen-cheie al culturii grecești: „sophrosyne” (termen cu o semantică bogată, unele sensuri fiind: înțelepciune, stăpânire de sine, cumpătare, chibzuință sau cumințenie). Cei doi interlocutori ai lui Socrate, Critias și Charmides, sunt atât rude ale lui Platon (primul, văr al mamei lui Platon, cel de-al doilea frate al mamei filozofului), dar și două dintre cele mai odioase personaje din gruparea „celor treizeci”, cetățeni din rândurile oligarhiei care au instaurat tirania în anul 404 î.e.n., pentru aproximativ un an, după înfrângerea Atenei în războiul peloponesiac. Platon însuși fusese atras de regimul politic creat de cei 30. Dialogul este plasat de Platon în anul 432 î.e.n., deci cu mult înainte de instaurarea regimului autocrat. Se crede că dialogul a fost publicat între 388 î.e.n., anul întoarcerii lui Platon din prima călătorie în Sicilia, și 382 î.e.n., așadar după ce regimul tiranic luase sfârșit.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Istoria ideilor este una dintre cele mai fascinate domenii de studiu când vine vorba despre specia umană, pentru că este vorba, în fapt, de o trecere în revistă a modului în care omul s-a raportat la sine și la univers. Iar felul în care a înțeles omul realitatea s-a schimbat constant, având idei diferite despre ce este el, ce este universul din jur și care este relația dintre cele două.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Lupii seamănă foarte mult cu noi, oamenii: sunt familiști grijulii, șefi de haită autoritari, sunt milostivi și le place să se joace. Și nu, conceptul de „mascul alfa” nu reflectă modul în care sunt organizate haitele de lupii. Cum trăiesc lupii, cum își organizează și apără teritoriile, cum își aleg șefii - în extrasele de mai jos din cartea „Înțelepciunea lupilor” de Elli Radinger, însoțite de câteva videoclipuri ilustrative.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Portret (imaginar) al lui Epictet (1715). Imaginea completă aici.
1. Epictet, care a trăit, probabil, între 130 și 50 î.e.n., este unul dintre reprezentanții de frunte ai stoicismului. Acesta s-a născut în Hierapolis (Grecia Antică, astăzi în vestul Turciei), într-o familie de condiție modestă. A trăit o vreme, ca sclav, la Roma, în casa unui ostaș în garda de corp a împăratului roman Nero. A fost ulterior eliberat de stăpân, care a fost uimit de înțelepciunea sclavului, pe care l-a ajutat apoi să urmeze lecțiile filozofului stoic Musonius Rufus. După ce împăratul Domițian a exilat filozofii din Roma (filozofia stoică se opunea stilului autocrat al împăratului), Seneca s-a retras la Nicopolis, unde a întemeiat o școală de filozofie. Stoicismul, așa cum îl veți vedea în acest articol explicat de Epictet, este, în fapt, un mod de a trăi. „Manualul” lui Epictet este, în esență, o sumă de reguli pentru o viață corect trăită. Stoicismul este o filozofie surprinzător de actuală.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Socrate și Alcibiade de Christoffer Wilhelm Eckersberg
Acest dialog, „Primul Alcibiade” (spre a-l deosebi de alt dialog, care s-ar putea să nu fie al lui Platon), îi are ca protagoniști pe Alcibiade, un tânăr ambițios de 20 de ani, frumos, din familie nobilă, bogat, cu conexiuni importante (Pericle), gata să intre în viața politică a cetății și Socrate.
Pe timpul dialogului Socrate îi arată lui Alcibiade cât de nepregătit este pentru așa ceva și îi propune să-i fie mentor, ceea ce Alcibiade, în final, acceptă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Moartea lui Socrate de Jacques-Louis David (1787)
Am făcut aici un rezumat al „Apărării lui Socrate”, al dialog al lui Platon. Și în „Criton”, dialogul al lui Platon al cărui rezumat îl prezentăm mai jos, este vorba tot despre condamnarea la moarte a lui Socrate în 399 î.e.n.; are loc cu trei zile înainte ca Socrate să bea cucuta. Iată principalele idei ale dialogului.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Immanuel Kant, 1724-1804
„Ce este luminarea?” este un text scris de Immanuel Kant în 1784, ca răspuns la un articol scris de preotul Johann Frieddrich Zolner, care se pronunțase împotriva căsătoriei civile, apărând căsătoria religioasă. Preotul credea că „sub numele de luminare” se ascunde o mare confuzie cu privire la subiectul căsătoriei și se întreabă, într-o notă de subsol: „Ce este luminarea?”. Kant răspunde acestei provocări. Este bine de înțeles contextul, pentru că altfel textul, care are o bună parte care se ocupă de biserică și religie, este dificil de înțeles.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
1. Ducele de La Rochefoucauld s-a născut la Paris pe 15 decembrie 1613 și a murit pe 17 martie 1680. Prima ediție a Maximelor este datată - 1665. După cum veți observa, aceste maxime reprezintă rafinate observații asupra naturii umane, valabile, desigur, și azi, cum au fost și acum 350 de ani. Am selectat (și comentat) 25 dintre aceste maxime.
2. Virtuțile noastre nu sunt, de cele mai multe ori, decât niște vicii deghizate.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Hagia Sofia, din greacă, de la Αγια Σοφια, Aghia Sofia, „Sfânta Înțelepciune”, cunoscută oficial ca Marea Moschee Ayasofya din Istanbul
Trebuie spus de la început că aceasta este o carte peste medie. E o carte de istorie, dar atât de bine scrisă, că ai impresia că vezi un film. Este plină de episoade spectaculoase ale istoriei Imperiului Roman, iar portretele zugrăvite sunt vii, de parcă poți interacționa cu ele. Iată cele mai importante idei care ne-au făcut să luăm notițe.
1. Dacă luăm ca repere anul 333, anul inaugurării, și 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, Imperiul Bizantin a durat mai bine de 1 mie de ani. Această perioadă foarte lungă este cu atât mai surprinzătoare cu cât condițiile istorie au fost potrivnice. Cum a rezistat atacurilor multiple din exterior? Integrare și fixare, corupere și acțiuni acoperite și, surprinzător, prin crearea de splendori nemaivăzute, care să-i copleșească pe inamici și să-i facă să devină prieteni.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.