Timpul este doar o măsură derivată a mișcării.
Să vorbești despre faptul că timpul nu există pare o întreprindere destinată de la început eșecului, pentru că nimeni nu te va crede. Cum să nu existe, când din secunda în care ai început să citești acest articol până acum a trecut, cu certitudine, timp?
Ceea ce e adevărat. E un mod de a privi lucrurile :) Profund uman. Dar ce spun, și rămâne de văzut dacă vă conving până la finalul articolului, este că timpul este un concept pur omenesc, nu ceva ce există în mecanismul universului.
Timpul este o măsură a mișcării componentelor fundamentale ale universului, dar nu una dintre componente. Este foarte posibil ca alte civilizații extraterestre să nu aibă / folosească un concept similar.
S-au mai scris articole despre lipsa timpului. De regulă explicația este absconsă: se menționează că sunt ecuații din mecanica cuantică unde parametrul „timp” nu există. Nu pare prea convingător, pentru că nu e prea inteligibil despre ce e vorba.
• Conceptul de timp este congenital
Principala barieră împotriva acceptării ideii că timpul nu există, chiar și după lectura acestui articol, are legătură cu faptul că, așa cum spuneam, timpul este un concept pur omenesc, un concept care ține de modul în care funcționează creierul omenesc și care nu poate fi eliminat sub nicio formă atunci când ne gândim la cum merg lucrurile.
Ce vreau să spun cu asta? Gândiți-vă dacă vă puteți imagina lipsa timpului. Nu puteți. Scene din filme în care totul „îngheață” implică timp, pentru că în timp urmăriți cum totul este nemișcat. Timpul este parte din modul în care creierul operează, în care interacționează cu lumea și în care interpretează lumea.
E apoi acel concept al călătoriei în trecut. Cât de paradoxal, pentru că vă pregătiți să mergeți mâine în trecut :) Călătoria în trecut este un eveniment viitor, totuși. Ne jucăm cu acest concept de timp cum ne convine. Singura problemă, desigur, este că timpul nu există...
Omul nu poate imagina lipsa timpului, iar această limită biologică face dificilă orice explicație cu privire la lipsa, în natură, a timpului.
Gândiți-vă și la aparenta absurditate a explicației științifice cu privire la începutul timpului (și al spațiului): timpul a început odată cu nașterea universului, cu Big Bangul. Dar putea ceva „începe” dacă nu exista ceva anterior? Iar dacă ceva exista, verbul „a exista” implică timp, nu?
Dar interpretarea corectă e un pic diferită: indiferent de ce a fost înainte de Big Bang (și nu avem nicio idee despre asta), universul, cu tot ce înseamnă el, a început cu acest Big Bang, iar mișcarea în interiorul universului (evoluția acestuia) a început, firește, tot atunci. Ceea ce numim timp este doar măsurarea acestei dinamici / evoluții universale.
• Ce înseamnă că trece timpul?
Astăzi măsurăm timpul în mod precis în funcție de un mecanism atomic fundamental: schimbarea stratului energetic de către ultimul electron (stratul exterior) al atomului de cesiu, radiat cu lumină de o anumită frecvență. Electronul absoarbe și emite fotoni, schimbă stratul energetic ca urmare a acestui proces, iar frecvența cu care face aceste salturi stabilește cât durează o secundă pentru om.
→ Citește articolul nostru despre sistemul internațional de unități.
Așa cum vedeți, timpul este numărarea unor salturi ale unui electron.
După cum am explicat în multe rânduri pe site, precum în recentul articol despre dilatarea timpului într-un câmp gravitațional, timpul trece în mod diferit în diverse regiuni ale spațiului, în funcție locul în câmpul gravitațional. Putem folosi același instrument pentru a măsura timpul, dar locul din univers ne spune cum funcționează acest instrument.
• Biologia depinde de mișcare
Corpul nostru evoluează în timp, spunem. Dar ce înseamnă asta? Atomul, elementul fundamental care ne alcătuiește, este, în fapt, un mecanism complex, care are propriul ritm. Modul în care funcționează atomul generează cum funcționează tot ce este format din atomi. Adică, la un nivel superior, ritmul atomului dă ritmul celulelor organismului, țesuturilor, organelor și întregului organism.
Dinamica (mișcarea) la nivel fundamental (atomic) generează dinamica (mișcarea) la nivelurile superioare de organizare a materiei.
• Timpul este măsurarea mișcării
Ce se întâmplă, în univers, la nivelul pe care-l considerăm fundamental? Sunt entități aflate în mișcare, în raport cu altceva. De exemplu, la nivelul unui atom avem de-a face cu nenumărate interacțiuni și dinamici ale unor particule pe care le numim fundamentale: electroni orbitând nucleul atomic la viteze apropiate de viteza luminii; quarcuri (particule ce formează nucleul atomic) aflate în continuă mișcare, ținute împreună de gluoni frenetici (particule-forță responsabile de forța nucleară tare) șamd.
Nu există un element timp în dinamica universală. Când vorbim despre timp, vorbim despre faptul că are loc o mișcare în univers, iar această mișcare poate fi cuantificată (când a ajuns ceva din poziția X în poziția Y) prin niște calcule ce dau un rezultat numit timp. Adică, mai explicit, spunem că ajungem la serviciu în 60 de minute, pentru că ne deplasăm cu 60 km/h pe o distanță de 60 de km. Timpul este dedus, dar ce avem în realitate este, pe de-o parte, distanța de parcurs, iar pe de altă parte, obiectul care se mișcă.
• Dar nu implică mișcarea timp? Nu se face în timp?
Așa am stabilit noi oamenii. Dar nu există nimic în univers pe care-l să-l indicăm cu degetul arătător și să-l numim „timp”, așa cum putem indica, de exemplu, un atom.
Timpul nu este nicăieri, pentru că, din nou, el este doar măsurarea mișcării. Și cum ați văzut, omul măsoară timpul în funcție de frecvența unui atom de cesiu bombardat cu fotoni.
• Știința este o întreprindere omenească
Fizica nu descrie realitatea ultimă. Nu are cum, pentru că, în sine, conceptul este absurd. Omul poate doar interpreta lumea prin prisma propriilor simțuri și capacități intelectuale.
Ideea de a dezvălui realitatea „ultimă” este lipsită de sens. Nu există lume-în-sine. Nu există o realitate „ultimă”, „adevărată”. De ce? Pentru că atunci când vorbim despre cum arată ceva, orice, ne referim la cum arată acel ceva pentru un observator.
O masă, de exemplu, poate arăta în mai multe moduri, în funcție de cum o „privești”. Dacă recepționezi doar lumina vizibilă (folosești ochii), masa arată așa cum o știm toți. Dar dacă o să captezi doar lumina în infraroșu, atunci vei avea o altă imagine. Dacă o să captezi alte tipuri de emisii / reflexii ale atomilor ce constituie masa, din nou, o să obții altă imagine a mesei.
→ Citește, pentru o expunere detaliată a ideii din ultimele paragrafe, și De ce știința nu are cum descoperi cum arată exact lumea
• De ce extratereștrii ar putea să nu folosească conceptul de timp
Întâi de toate pentru că este un concept pur omenesc. Argumentul împotriva acestei idei ar putea fi: dar și ei, extratereștrii, trebuie să cuantifice cât durează o călătorie din punctul A în punctul B. Posibil, dar nu știm ce alte căi de a comunica asta există. De vreme ce conceptul de timp este unul înnăscut, ce ține de mecanismul de funcționare al creierului omenesc, e greu de anticipat ce alte modalități de raportare la mișcare pot fi inventate. Trebuie să fii extraterestru ca să afli asta :)
În concluzie,
timpul indică faptul că are loc mișcare și este o măsură a acestei mișcări, după reguli propuse de om, care a ales ca instrument de măsurare frecvența unui atom de cesiu. Dar timpul nu este un „lucru” în mecanismul universului, ci doar un element derivat.
→ Citește și: De ce credea Kant că timpul nu există în natură
