• Cuvântul scris are avantajele lui, dar gândiți-vă că este totuși un înlocuitor palid al vorbirii. Câte pagini trebuie scrise pentru a descrie strigătul disperat al unei mame care își pierde copilul?
Apreciem marii scriitori tocmai pentru că reușesc să folosească acestă tehnologie stranie a scrisului, care nu poate reda nici pe departe bogăția de simțiri a omului ori a contactului nemijlocit cu realitatea, pentru a sugera decent un act uman greu transferabil în alt domeniu al exprimării.
În transferarea în scris a unor emoții puternice se vede în toată indecența artificialitatea limbajului și inadecvarea sa în a capta esența minții, care este de altă natură decât cea a limbii.
Faptul că limbajul este un instrument recent în instrumentarul cognitiv al omului nu este deloc lipsit de semnificații.
• Pare că limbajul este esența a ceea ce suntem în ce privește înțelegerea lumii, dar limbajul are o caracteristică ușor de ignorat: este un instrument de captare a experiențelor, este o extensie interpretativă. Ca orice instrument, are limite și introduce distorsiuni. Într-un fel, limbajul este un alt simț, căci se bazează pe un flux de date (ce ne populează „mintea”), dar capacitatea de distorsiune a realității este mai mare decât cea a simțurilor mai vechi.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cei care intră din când în când pe acest site, probabil au dat peste nenumăratele articole dedicate aspectelor fundamentale ale universului, precum particulele fundamentale / câmpurile cuantice sau spațiul / timpul. În multe situații aceste discuții au fost împănate cu abordări împrumutate din filozofie, încercând să înțeleg semnificația conceptelor fizicii dincolo de interpretările adeseori limitate ale acestui domeniu al cunoașterii.
Spațiul și timpul sunt concepte dificile atât din perspectivă științifică (fizică), cât și din perspectivă filozofică. Din punct de vedere științific, în prezent spațiul și timpul sunt unificate într-un concept unic: continuumul spațio-temporal, această idee având la baza teoria relativității generale. Deși greu de înțeles această alipire dacă uităm aspectul instrumental al fizicii, timpul este cumva atașat spațiului pentru a crea spațiu-timpul.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Această observație, că timpul nu există pentru un foton, a devenit cumva un loc comun în fizica modernă. Iar chestiunea pare paradoxală sub următorul aspect: cum se face că putem spune cât timp trece din momentul în care un foton părăsește o galaxie formată acum miliarde de ani și ajunge fie captat de un telescop terestru, dar cu toate acestea pentru foton totul este instantaneu?
Răspunsul „clasic” pentru a rezolva aparentul paradox este acela că fotonul are nevoie de timp pentru a parcurge diverse distanțe din perspectiva unui observator, nu din perspectivă proprie. Din perspectivă proprie, pentru că se deplasează cu viteza maximă în univers, avem de-a face cu dilatarea timpului și cu contracția spațiului; altfel spus, timpul „experimentat” de foton este inexistent, iar distanța parcursă, din „perspectiva” acestuia, de asemenea, inexistentă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• În fapt, universul nostru este unul mic. Universul la care avem acces nemijlocit. Pe care îl putem atinge.
Lucrurile pe care nu le putem atinge, le putem vedea. Cu ochii, cele mai apropiate, cu telescopul, pe cele mai îndepărtate.
Dar cu cât sunt mai departe aceste lucruri, cu atât ce vedem este mai puțin „real”. Lumea de departe este lumea din trecut. Cu cât mai departe, cu atât mai veche.
Aceasta este singura călătorie în timp reală și pe care ne-o permitem.
• Privești într-o seară senină către cer. Obiectele pe care le vezi sunt arătate minții așa cum arătau cu o fracțiune de secundă în urmă (cele de pe masa din fața ta), cu o secundă (Luna), cu 434 de ani în urmă (Steaua Polară) ori cu 2,5 milioane de ani lumină (Galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat obiect cosmic ce poate fi văzut cu ochiul liber).
Un „tablou” compact și unitar, cu obiecte cu vechimi cât se poate de diferite!
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Există o mare confuzie, am observat, cu privire la gradul de oxigenare a aerului.
Există mitul că la munte aerul este mai oxigenat. Nu este, procentul de oxigen fiind de circa 21% atât la câmpie, cât și la munte.
În fapt, lucrurile stau exact pe dos, căci odată cu creșterea altitudinii scade cantitatea de oxigen disponibilă pe un anumit volum, pentru că scade presiunea atmosferică, ceea ce înseamnă că scade concentrația de particule de aer pe un volum dat, deci și concentrația de molecule de oxigen. Ceea ce înseamnă că trebuie să inspirăm de mai multe ori pentru a acumula aceeași cantitate de oxigen.
La circa 3.600 m deasupra nivelului mării în același volum de aer găsim circa 40% de molecule de oxigen, comparativ cu oxigenul de la nivelul mării. Acesta este motivul pentru care alpiniștii au dificultăți în a respira la altitudini mari, ceea ce se traduce în tot felul de efecte asupra creierului și organismului (uneori chiar letale).
La munte am putea vorbi, cel mult, de un aer mai puțin poluat.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• O cale simplă de lua decizii corecte și de a-ți simplifica și îmbunătăți viața este aceea de a elimina ceea ce te afectează în mod negativ. Este mai simplu să știi ce-i nociv decât să știi exact ce-i folositor.
De exemplu, nu trebuie să citești tratate de nutriție pentru a ajunge la o dietă sănătoasă. Este suficient să elimini ce-ți face rău. Dacă elimini principalele alimente nocive, precum dulciurile, cerealele rafinate și alimentele înalt-procesate, atunci alimentația ta devine în mod automat mult mai „sănătoasă”.
• Vrei să afli ceva despre un anume subiect? Nu citi articole. Citește o carte de top pe subiectul respectiv. Doar așa vei înțelege ce vrei să înțelegi.
• La limită, cred că și educația din familie a copiilor ar trebui să se axeze pe ce să nu facă aceștia, mai degrabă decât pe ce să facă. Pentru că „ce să facă” reflectă dorințele (adesea nerealizabile) ale părinților și reprezintă un domeniu inepuizabil, pe când „ce să nu facă” oferă reperele pentru ce este periculos pentru copii. Chiar și un copil prin fire neascultător va reflecta o secundă înainte de a trece o barieră cu semnul „interzis”. De exemplu, în loc să-i blochezi copilului accesul la Internet, mai bine îi spui ce nu trebuie făcut pe Internet.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Lumea înconjurătoare, așa cum o observăm noi, este rezultatul: metodei de investigare utilizate, al simțurilor noastre și al modelelor noastre mentale (modul în care interpretăm datele furnizate de simțuri).
Omul este măsura tuturor lucrurilor, dar în alt sens decât cel original al lui Protagoras (fiecare om, în baza propriei experiențe de viață, se raportează în mod diferit la „adevăr”), și anume în acela că tot ceea ce observăm este, în fapt, o construcție specifică omului (tehnologie, simțuri și mintea umană).
Dar realitatea nu are nicio natură obiectivă, intrinsecă. Lucrul-în-sine a lui Kant, natura așa cum este ea când nu se uită omul - nu există. Lumea este stric rezultatul măsurătorii și interpretării măsurătorii. Inițial pare dificil de înțeles acest lucru, pentru că primul gând este acela că un lucru are un fel al lui de-a fi, că este cumva în mod absolut, dincolo de orice metodă de observare, dar veți vedea că, în fapt, o asemenea abordare este absurdă.
Iar faptul că nu există o natură obiectivă are, desigur, efecte asupra cercetării științifice, pentru că pune limite de nedepășit.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Orice proces de acumulare de cunoștințe despre om și univers te duce ori ar trebui să te ducă spre limitele cunoașterii. Abia acolo apare, surprinzător, satisfacția și uimirea deplină.
Nu este vorba doar despre faptul că ai ajuns cumva la capătul călătoriei, ci în special despre faptul că te poți exprima, aparent în cunoștință de cauză, despre chestiuni fundamentale.
Înțelegi că problema existenței lui Dumnezeu este nerezolvabilă, că știința are limite de nedepășit, că întrebările fundamentale ale omenirii (cum a apărut lumea, ce este conștiința, dacă avem liber-arbitru), în cea mai mare parte, sunt astfel pentru că nu pot primi răspunsuri definitive.
• Ideea de a renunța la Internet și telefon mobil pentru anumite perioade este atractivă. Unii își impun perioade de renunțare la tot ce este „electronic”. Dar ce pui în loc? Unii au ce, alții nu.
• Nu văd cum ar putea fi orice tehnică de meditație orientală superioară lecturii Criticii rațiunii pure a lui Kant. Chiar și în traducerea chinuită din limba română. De ce ar fi concentrarea pe ritmul respirației superioară față de concentrarea pe explicația mecanismului intim al minții?
Dacă este să medităm, să o facem într-un mod serios, nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Realitatea este o iluzie, adaptată capabilităților senzoriale și cognitive umane. Dar nu în sens mistic, căci ceea ce percepem trebuie să aibă o sursă cât se poate de reală, într-o formă sau alta, chiar dacă nu cunoaștem natura acelei surse. Deși această idee, că realitatea este o iluzie, pare o idee extremă, la care să dai din cap neîncrezător inițial, după cum cred că veți fi de acord la finalul articolului, nu există, practic, niciun argument serios împotriva acesteia.
De ce este lumea o iluzie? Ce înseamnă asta?
Tot ce știm despre lume este mediat de simțuri. Orice observație vom face despre noi și lumea din jurul nostru are la bază informații transmise de organele noastre de simț. Organele de simț transmit informațiile recepționate, conform specificului simțurilor, sub forma unor semnale electrice, către creier, care procesează, dă o formă inteligibilă și „pune la dispoziția” conștiinței o reprezentare a ceea ce a perceput.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Într-un alt articol am vorbit despre De ce ne bucurăm de răul altuia din perspectivă evoluționistă. Ideea centrală, dacă nu vreți să mai citiți articolul, este că, în fapt, nu ne pasă de celălalt, ci vorbim de un mecanism de recompensă / supraviețuire.
Invidia, ca și satisfacția în fața răului altui, este un sentiment moralmente condamnat. Dar emoțiile nu se comandă, ci sunt „spontane”, indiferent de ce vrei să simți într-o anumită situație. Care ar putea fi rolul invidiei? De ce a apărut de-a lungul evoluției speciei noastre? Cum sunt asociați lăudăroșii invidiei? De ce părinții nu trebuie să compare performanțele copiilor?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Ce ai răspunde dacă ai întrebat(ă): care este culoarea ta favorită? Sau: care este cartea / melodia / mâncarea ta favorită? Gândește-te o secundă înainte de a citi și răspunde la aceste întrebări. Ai un răspuns sau nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Sunt multe idei care sunt propagate cu ardoare prin articolele de popularizare a științei care, după mine, nu au prea mult sens. Una este cea care vorbește despre faptul că universul nu are un centru.
Afirmația este, cred, problematică, din cel puțin două motive: întâi, pentru că transmitem ideea că este clar cum a apărut universul, iar al doilea pentru că este împotriva bunului-simț.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Deși am pregătire tehnică și scriu în domeniul științei de mai bine de 14 ani, nu mă consider un om de știință, de vreme ce nu practic în domeniul științei. Dar are vreo utilitate această preocupare pentru știință? Ajută la ceva să înțelegi ce spune știința despre începutul lumii, despre componentele fundamentale ale naturii, despre cum funcționează un atom, despre cum se formează o galaxie ori un sistem solar, despre cum funcționează o celulă, despre diferența dintre medicină și pseudomedicină ori despre dificultățile în explicarea conștiinței?
Probabil că nu aș mai fi scris acest articol dacă răspunsul ar fi fost nu :)
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Cine spune că pentru copii fiecare zi este o aventură, că aceștia tratează fiecare clipă ca pe un miracol, fiind mereu surprinși de lucruri noi și dornici mereu să învețe ceva nou - nu a avut copii care să fi mers la școală.
• Nu există absurditate care să nu aibă adepți. De la câțiva la câteva miliarde.
• Până ajungi Dumnezeu, poți crede că te-ai putea descurca cu toate solicitările din rugăciunile oamenilor.
• Dragostea liderilor poate fi atât de mare față de poporul lor, încât sunt gata să folosească bombe nucleare împotriva altora.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Îți dai seama de cei care fac aceeași greșeală de mai multe ori pentru că se pricep foarte bine să o justifice.
• O obsesie modernă a jurnaliștilor fără har este să afirme că „oamenii citesc foarte puține cărți”.
În primul rând, afirmația este golită de orice conținut. A citi, în sine, nu are niciun merit. Ce citești face diferența. Și mai contează și cine citește.
În al doilea rând, și dacă am da un medicament minune întregii populații, care, ca urmare, s-ar apuca de citit, cam ce ar citi?
Cititul se învață, cere orientare, este o întreprindere de lungă durată, care trebuie să-și aibă originea pe timpul școlii.
Este, dacă vreți, precum construcția unei case, unde trebuie să începi cu pregătirea terenului și turnarea temeliei. Altfel, este ca și cum ai cere oamenilor să meargă cu un geam în mână, pe care să-l așeze la locul potrivit într-o casă neîncepută.
• Citirea atentă a unei cărți bune este ca și cum ai fi cu un ghid pe un teritoriu necunoscut: autorul îți dezvăluie noi „trasee” ale gândirii, într-un „teritoriu” care-ți este complet străin.
Așa cum, urmând un ghid, ai șansa de a învăța într-un mod ușor și plăcut cum să te descurci într-un teritoriu necunoscut, tot așa urmând „deplasările” minții unui gânditor mare înveți cum să te descurci pe teritoriul gândirii.
Un gând nou, gândit împreună cu autorul, este o fereastră către adevăr, iar odată deschisă această fereastră, chiar fără să-ți dai seama, ea rămâne deschisă pentru tine pentru totdeauna, în sensul că un gând odată gândit, va fi mai ușor de gândit a doua oară. Iar într-o situație în care gândul este util, aceasta va izbucni în câmpul conștiinței, fie că vrei, fie că nu.
• Jurnalismul modern este o întreprindere serioasă făcută mai mereu în grabă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.