RomâniaÎn acest articol veţi putea citi o "radiografie" a României, aşa cum este realizată de Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA - The World Factbook). Sunt incluse date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi, sistemul naţional de apărare etc.

Update: 12.03.2011

 

 

ROMÂNIA


DRAPEL

 

Drapel România


LOCALIZARE

 

Localizare România

 

HARTĂ

Hartă România




ROMÂNIA. INTRODUCERE

GENERALITĂŢI:
Principatele Ţării Româneşti şi Moldovei - aflate timp de secole sub suzeranitatea Imperiului Otoman - şi-au asigurat autonomia în 1856; acestea s-au unit în 1859 şi câţiva ani mai târziu au  adoptat numele nou: România. Ţara şi-a câştigat recunoaşterea independenţei în 1878. Aceasta s-a alăturat puterilor Aliate în Primul Război Mondial, dobândind după încheierea conflictului noi teritorii, cel mai notabil fiind Transilvania. În 1940, România s-a aliat cu puterile Axei şi a participat  în 1941 la invazia germană a URSS-ului. Trei ani mai târziu, copleşită de către sovietici,  România a semnat un armistiţiu. Ocupaţia sovietică de după război a dus la formarea unei „republici populare” comuniste în 1947 precum şi la abdicarea regelui. Dictatura de câteva decenii a lui Nicolae CEAUŞESCU, care a pus mâna pe putere în 1965, a devenit, prin intermediul ofiţerilor Securităţii, tot mai opresivă şi mai draconică prin anii 1980. CEAUŞESCU  a fost înlăturat de la putere şi executat la sfârşitul anului 1989.  Foştii Comunişti au  dominat guvernul până în 1996 când au fost înlăturaţi de la putere. România a aderat la NATO în 2004 şi la UE în 2007.



ROMÂNIA. GEOGRAFIE

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: Sud-estul Europei, cu ieşire la Marea Neagră, între Bulgaria şi Ucraina

COORDONATE GEOGRAFICE: 46 00 N, 25 00 E

REPERE GEOGRAFICE: Europa

SUPRAFAŢĂ:
:: TOTALĂ:  238,391 km²
:: LOCUL ÎN LUME: 82
:: USCAT: 229,891 km²
:: APĂ: 8,500 km²

LUNGIMEA GRANIŢELOR:
:: TOTAL: 2,508 km
:: ŢĂRILE VECINE: Bulgaria 608 km, Ungaria 443 km, Moldova 450 km, Serbia 476 km, Ucraina (nord) 362 km, Ucraina (est) 169 km

LUNGIMEA COASTEI: 225 km

DREPTURILE ASUPRA MĂRII:
:: MAREA TERITORIALĂ: 12 Mm
:: ZONA CONTIGUĂ:  24 Mm
:: ZONA ECONOMICĂ EXCLUSIVĂ: 200 Mm
:: PLATFORMA CONTINENTALĂ: 200 m adâncime sau până la adâncimea exploatării

CLIMAT: Temperat; ierni reci, noroase cu zăpadă şi ceaţă frecvente; veri însorite cu rafale de ploaie scurte şi furtuni

TERENUL: Bazinul Central Transilvănean este separat de Podişul Moldovei la est prin Carpaţii Orientali şi de Câmpia Română la sud prin Carpaţii Meridionali, numiţi şi Alpii Transilvaniei.

ÎNĂLŢIMI:
:: CEL MAI JOS PUNCT: Marea Neagră 0 m
:: CEL MAI ÎNALT PUNCT: Vârful Moldoveanu 2,544 m

RESURSE NATURALE: petrol (rezerve în scădere), material lemnos, gaze naturale, cărbune, minereuri de fier, sare, terenuri agricole,  energie hidroelectrică

FOLOSIREA USCATULUI:
:: ARABIL: 39.49%
:: CULTURI PERMANENTE: 1.92%
:: ALTE FOLOSIRI: 58.59% (2005)

SUPRAFAŢA IRIGATĂ: 30,770 km² (2003)

RESURSELE DE APĂ: 42.3 km3  (2003)

CANTITATEA DE APĂ EXTRASĂ:
:: TOTAL: 6.5 km3/an (9%/34%/57%)
:: PE CAP DE LOCUITOR: 299 m3/an (2003)

HAZARDURI NATURALE: cutremure, cele mai severe în sud şi sud-vest; structura geologică şi climatul pot determina alunecări de teren

MEDIU - PROBLEME CURENTE: eroziunea şi degradarea solului;  poluarea apelor; poluarea atmosferei; contaminarea zonelor umede ale Deltei Dunării cu ape reziduale industriale

MEDIU - ACORDURI INTERNAŢIONALE:
parte în: Poluarea Aerului, Poluarea Aerului – Poluanţi Organici Persistenţi, Protocolul de Mediu Antarctic, Tratatul Antarctic, Biodiversitate, Schimbări Climatice, Protocolul pentru Schimbări Climatice de la Kyoto, Deşertificare, Specii Periclitate, Modificări ale Mediului, Deşeuri Periculoase, Protecţia Stratului de Ozon,  Poluarea cauzată de nave, Zone Mlăştinoase
semnate, dar neratificate: nici unul dintre acordurile selectate


ROMÂNIA. POPULAŢIA

POPULAŢIA: 21,959,278 (iulie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 53

STRUCTURA PE VÂRSTE:
:: 0-14 ANI: 15.5% (băieţi 1,772,583/fete 1,681,539)
:: 15-64 ANI: 69.7% (bărbaţi 7,711,062/ femei 7,784,041)
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 14.7% (bărbaţi 1,332,120/ femei 1,934,076) (2010)

VÂRSTA MEDIE:
:: TOTAL: 38.4 ani
:: BĂRBAŢI: 36.9 ani
:: FEMEI: 39.9 ani (2010)

RATA DE CREŞTERE DEMOGRAFICĂ: -0.247% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 216

RATA NATALITĂŢII: 9.58 nou-născuţi/1,000 locuitori (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 203

RATA MORTALITĂŢII: 11.78 morţi/1,000 locuitori (iulie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 34

RATA EMIGRAŢIEI: -0.27 emigranţi/1,000 locuitori (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 131

URBANIZARE:
:: POPULAŢIA URBANĂ: 54% din populaţia totală (2008)
:: RATA URBANIZĂRII: -0.1%  ritmul anual de creştere (2005-10)

RAPORTUL DINTRE SEXE:
:: LA NAŞTERE: 1.06 băieţi/fete
:: SUB 15 ANI: 1.05 băieţi/fete
:: 15-64 ANI: 0.99 bărbaţi/femei
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 0.69 bărbaţi/femei
:: TOTAL POPULAŢIE: 0.95 bărbaţi/femei (2010)

RATA MORTALITĂŢII INFANTILE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 11.32 morţi/1,000 nou-născuţi vii
:: LOCUL ÎN LUME: 145
:: BĂRBAŢI:  12.76 morţi/1,000 nou-născuţi vii
:: FEMEI: 9.8 morţi/1,000 nou-născuţi vii (2010)

SPERANŢA DE VIAŢĂ LA NAŞTERE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 73.74 ani
:: LOCUL ÎN LUME: 110
:: BĂRBAŢI: 70.26 ani
:: FEMEI: 77.42 ani (2010)

RATA FERTILITĂŢII: 1.27 copii născuţi/femeie (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 212

HIV / SIDA: mai puţin de 0.1 % (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 127

PERSOANE CU HIV / SIDA: 15,000 (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 87

DECESE CAUZATE DE HIV: 350 (2001)
:: LOCUL ÎN LUME: 102

NAŢIONALITATE: română
Substantiv: român(i)

GRUPURI ETNICE: români 89.5%, maghiari 6.6%, romi 2.5%, ucraineni 0.3%, germani 0.3%, ruşi 0.2%, turci 0.2%, altele  0.4% (recensământ 2002)

RELIGIE: ortodoxă ( inclusiv toate sub-confesiunile) 86.8%, protestantă (diferite confesiuni  precum reformată sau penticostală) 7.5%, romano-catolică 4.7%, altele (în mare parte musulmană) şi nespecificate 0.9%, nici una 0.1% (recensământ  2002)

LIMBĂ: română 91% (oficială), maghiară 6.7%, romani (ţigănească) 1.1%, altele 1.2%

ALFABETIZARE:
:: DEFINIRE: cu vârsta de 15 ani şi peste, capabil să citească şi să scrie
:: TOTAL: 97.3%
:: BĂRBAŢI: 98.4%
:: FEMEI: 96.3%  (recensământ  2002)

NUMĂR ANI ŞCOLARIZARE:

:: TOTAL: 15 ani
:: BĂRBAŢI: 14 ani
:: FEMEI: 15 ani (2008)

CHELTUIELI CU EDUCAŢIA: 4.4%  din PIB (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 94



ROMÂNIA. GUVERNAREA

NUMELE ŢĂRII:
:: FORMA CONVENŢIONALĂ LUNGĂ: nici una
:: FORMA CONVENŢIONALĂ SCURTĂ: România
:: FORMA LOCALĂ LUNGĂ: nici una
:: FORMA LOCALĂ SCURTĂ: România

FORMA DE GUVERNĂMÂNT: republică

CAPITALA:
:: NUME: Bucureşti
:: COORDONATE GEOGRAFICE: 44 26 N, 26 06 E
:: TIMPUL UTC: +2

DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE:
41 judeţe şi 1 municipiu*; Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti*, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea

INDEPENDENŢĂ: 9 mai 1877 (s-a proclamat independenţa faţă de Imperiul Otoman; a fost recunoscută în 13 iulie 1878 prin Tratatul de la Berlin); 26 martie 1881 (proclamată regat); 30 decembrie 1947 (proclamată republică)

ZIUA NAŢIONALĂ: Ziua Marii Uniri (a Transilvaniei cu România), 1 decembrie (1918)

CONSTITUŢIA: 8 decembrie 1991; revizuită pe 29 octombrie 2003

SISTEMUL JURIDIC: bazat pe sistemul de drept civil, nu a acceptat jurisdicţia obligatorie  a CIJ (Curtea Internaţională de Justiţie)

SISTEMUL DE VOT: de la 18 ani; universal

PUTEREA EXECUTIVĂ:
:: ŞEFUL STATULUI: preşedinte Traian BĂSESCU (din 20 decembrie 2004)
:: ŞEFUL GUVERNULUI: prim-ministru Emil BOC (din 22 decembrie 2008); vice prim-ministru Marko BELA (din 23 decembrie 2009)
:: CABINETUL: Consiliul de Miniştri numit de către prim-ministru
:: ALEGERI: preşedinte ales prin vot popular pentru un mandat de cinci ani (eligibil pentru un al doilea mandat); ultimele alegeri au avut loc la 22 noiembrie 2009 cu un al doilea tur de scrutin la 6 decembrie 2009 (următoarele vor fi organizate în noiembrie-decembrie 2014); prim-ministru desemnat de preşedinte cu acordul Parlamentului
:: REZULTATUL ALEGERILOR: Traian Băsescu reales preşedinte; procent din voturi - Traian Băsescu 50.3%, Mircea Geoană 49.7%

PUTEREA LEGISLATIVĂ:

Parlamentul bicameral este format din Senat (137 de locuri; membri aleşi prin vot popular într-un sistem electoral mixt pe o perioadă de patru ani) şi Camera Deputaţilor (334 locuri; ; membri aleşi prin vot popular într-un sistem electoral mixt pe o perioadă de patru ani)
:: ALEGERI:  Senat - ultimele au avut loc la 30 noiembrie 2008 (următoarele vor avea loc în noiembrie 2012); Camera Deputaţilor - ultimele au avut loc la 30 noiembrie 2008 (următoarele vor avea loc în noiembrie 2012)
:: REZULTATELE ALEGERILOR: Senatul - procent din voturi de către alianţă / partid - PSD-PC 34.2%, PDL 33.6%, PNL 18.7%, UDMR 6.4%, altele 7.1%; locuri de la alianţă / partid - PSD-PC 49, PDL 51, PNL 28, UDMR 9; Camera Deputaţilor procent din voturi de către alianţă / partid - PSD-PC 33.1%, PDL 32.4%, PNL 18.6%, UDMR 6.2%, minorităţile etnice 3.6%, altele 6.1%; locuri de la alianţă / partid - PDL 115, PSD-PC 114, PNL 65, UDMR 22, minorităţi etnice 18


PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (compusă din 11 judecători numiţi pentru un mandat de trei ani de către preşedinte în colaborare  cu Consiliul Superior al Magistraturii, care este compus din ministrul justiţiei, procurorul general, doi reprezentanţi ai societăţii civile numiţi de către Senat, şi 14 judecători şi procurori aleşi de colegii lor); un organism separat, Curtea Constituţională, validează alegerile şi ia decizii privind constituţionalitatea legilor, tratatelor, ordonanţelor, şi normelor interne ale Parlamentului; aceasta este formată din nouă membri numiţi pe o perioadă  de nouă ani de  către preşedinte, Senat şi Camera Deputaţilor


PARTIDE POLITICE ŞI LIDERI:
Partidul Conservator sau PC-ul [Daniel CONSTANTIN] (fostul Partid Umanist sau PUR), Partidul Democrat Liberal sau PDL [Emil BOC]; Uniunea Democrată a Maghiarilor din România sau UDMR [Marko BELA]; Partidul Naţional Liberal sau PNL [Crin ANTONESCU]; Uniunea Naţională  pentru Progresul României sau UNPR [Gabriel OPREA]; Partidul Social Democrat sau PSD [Victor PONTA] (fostul Partid al Democraţiei Sociale din România sau PDSR)

GRUPURI DE PRESIUNE POLITICĂ ŞI LIDERI: diverse asociaţii profesionale şi pentru drepturile omului

PARTICIPAREA LA ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE:
Australia Group, BIS, BSEC, CBSS (observator), CE, CEI, EAPC, EBRD, EIB, ESA (stat cooperant), EU, FAO, G-9, IAEA, IBRD, ICAO, ICC, ICCt, ICRM, IDA, IFAD, IFC, IFRCS, IHO, ILO, IMF, IMO, IMSO, Interpol, IOC, IOM, IPU, ISO, ITSO, ITU, ITUC, LAIA (observator), MIGA, MONUSCO, NATO, NSG, OAS (observator), OIF, OPCW, OSCE, PCA, SECI, UN, UNCTAD, UNESCO, UNHCR, UNIDO, Union Latina, UNMIL, UNMIS, UNOCI, UNWTO, UPU, WCO, WFTU, WHO, WIPO, WMO, WTO, ZC

DESCRIERE DRAPEL: trei benzi verticale: albastru, galben şi roşu; modelate după drapelul Franţei, culorile sunt cele ale principatelor Ţării Româneşti (roşu şi galben) şi Moldovei (roşu şi albastru), care s-au unit în 1861 formând România; stema naţională care apărea centrată pe banda galbenă a fost îndepărtată.
Notă: astăzi este similar cu drapelul Ciadului, a cărui bandă albastră este mai închisă; seamănă, de asemenea, cu steagurile Andorrei şi a Moldovei.

IMNUL NAŢIONAL:
:: NUME:  "Deşteaptă-te române!"
:: VERSURI ŞI MUZICA: Andrei MUREŞANU/Anton PANN

Notă: a fost  adoptat 1990; imnul a fost scris în timpul revoluţiei de la 1848



ROMÂNIA. ECONOMIA

ECONOMIA. GENERALITĂŢI:
România, care a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, a început tranziţia de la comunism în 1989, cu o bază industrială în mare parte învechită şi o capacitate de producţie inadecvată pentru nevoile ţării. Ţara şi-a revenit în 2000 după o recesiune grea de trei ani, datorită cererii mari de produse pentru pieţele de export ale UE. Consumul intern şi investiţiile au alimentat creşterea puternică a PIB-ului în ultimii ani, dar au dus la dezechilibre mari ale conturilor curente. Câştigurile macroeconomice ale României au început abia recent să stimuleze crearea unei clase de mijloc şi să redreseze sărăcia generalizată din România. Corupţia şi birocraţia continuă să reprezinte un real handicap pentru mediul ei de afaceri. Inflaţia a crescut în 2007-08, determinată în parte de consumerismul ridicat, creşterea costurilor energiei, o secetă la nivel naţional care a afectat preţurile produselor alimentare, precum şi de o relaxare a fiscalităţii. PIB-ul României a scăzut semnificativ în ultimul trimestru din 2008, pe măsură ce ţara a început să resimtă efectele unei recesiuni globale pe pieţele financiare şi comerciale. Acesta a scăzut mai mult de 7% în 2009, determinând Bucureştiul să ceară un pachet de asistenţă de urgenţă în valoare de 26 miliarde de dolari de la FMI, UE, şi alte organizaţii internaţionale. Măsurile drastice de austeritate, survenite ca parte a acordului cu FMI,  au dus la încă o scădere cu 1,9% a PIB-ului în 2010. Economia este de aşteptat să se întoarcă pe plus  în decursul anului 2011.

PIB (RAPORTAT LA PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE): 253.3 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 49
258.2 miliarde $ (2009)
277.9 miliarde $ (2008)

PIB (RAPORTAT LA RATA OFICIALĂ DE SCHIMB): 158.4 miliarde $ (2010)

PIB - RATA REALĂ DE CREŞTERE:
-1.9% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 206
-7.1% (2009)
7.1% (2008)

PIB PE CAP DE LOCUITOR: 11.500 $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 96
11.700 $ (2009)
12.600 $ (2008)
notă: datele sunt exprimate în dolari americani

PIB - PONDEREA SECTOARELOR DE ACTIVITATE:
:: AGRICULTURĂ: 12.8%
:: INDUSTRIE: 36%
:: SERVICII: 51.2% (2010)

FORŢA DE MUNCĂ (NOMINAL): 9.35 milioane (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 52

FORŢA DE MUNCĂ PE SECTOARE ECONOMICE:
:: AGRICULTURĂ: 29.7%
:: INDUSTRIE: 23.2%
:: SERVICII: 47.1%

RATA ŞOMAJULUI: 8.2% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 92
7.8% (2009)

POPULAŢIA SUB LIMITA SĂRĂCIEI: 25% (2005)

VENITUL SAU CONSUMUL PE GOSPODĂRIE ÎN FUNCŢIE DE COTA PROCENTUALĂ:
:: CEL MAI MIC 10%:  1.2%
:: CE MAI MARE 10%: 20.8% (2006)

DISTRIBUŢIA VENITULUI FAMILIAL - INDEXUL GINI: 32 (2008)
:: LOCUL ÎN LUME:103
28.8 (2003)

INVESTIŢII:
21.1% din PIB (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 74

DATORIA PUBLICĂ: 34.8% din PIB (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 82
24% din PIB (2009)

RATA INFLAŢIEI: 6% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 162
5.6% (2009)

RATA DE DISCONT A BĂNCII CENTRALE: date nedisponibile

RATA MEDIE A DOBÂNZILOR BĂNCILOR COMERCIALE: 17.28% (31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 45
14.99% (31 decembrie 2008)

MASA MONETARĂ ÎN SENS RESTRÂNS - M1: 24.39 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 60
26.03 miliarde $ (31 decembrie 2009)

MASA MONETARĂ ÎN SENS LARG - M3: 63.67 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME:63
61.66 miliarde $ (31 decembrie 2009)

VALOAREA CREDITELOR INTERNE: 77.46 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 54
72.45 miliarde (31 decembrie 2009)

VALOAREA DE PIAŢĂ A ACŢIUNILOR TRANZACŢIONATE PUBLIC PE BURSĂ:
30.32 miliarde $ (31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME:61
19.92 miliarde $ (31 decembrie 2008)
44.93 miliarde $ (31 decembrie 2007)

AGRICULTURA - PRODUSE: grâu, porumb, orz, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cartofi, struguri, ouă, ovine
INDUSTRIE: maşini şi echipamente electrice, textile şi încălţăminte, instalaţii mecanice şi asamblări auto, minerit, industria lemnului, materiale de construcţii, metalurgie, produse chimice,  prelucrarea alimentelor, rafinarea petrolului

RATA DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: 1.5% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME:140

ELECTRICITATEA - PRODUCŢIE: 58.28 miliarde kWh (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 44

ELECTRICITATEA - CONSUM: 49.44 miliarde kWh (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 45

PETROL – PRODUCŢIE: 117,000 barili/zi (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 50

PETROL - CONSUM: 214,000 barili/zi (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 53

PETROL - EXPORTURI: 115,600 barili/zi (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 64

PETROL - IMPORTURI: 217,000 barili/zi (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 43

PETROL - REZERVE DOVEDITE: 600 milioane  barili (1 ianuarie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 43

GAZE NATURALE - PRODUCŢIE: 11.42 miliarde m3  (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 40

GAZE NATURALE - CONSUM: 16.92 miliarde m3  (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 38

GAZE NATURALE - EXPORTURI: 0 m3  (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 139

GAZE NATURALE - IMPORTURI: 5.5 miliarde m3  (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 30

BALANŢA CONTURILOR CURENTE: 7.934 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 175
7.139 miliarde $ (2009)

EXPORTURI: 51.91 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 51
40.6 miliarde $ (2009)

EXPORTURI - BUNURI: maşini şi echipamente, textile şi încălţăminte, metale şi produse din metal, maşini şi echipamente, minerale şi combustibili, produse chimice, produse agricole

EXPORTURI - STATE PARTENERE: Germania 18.76%, Italia 15.42%, Franţa 8.2%, Turcia 4.99%, Ungaria 4.33% (2009)

IMPORTURI: 59.84 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 42
50.03 miliarde $ (2009)

IMPORTURI - BUNURI: maşini şi echipamente, combustibili si minerale, produse chimice, textile, metale, produse agricole

IMPORTURI - STATE PARTENERE: Germania 17.3%, Italia 11.78%, Ungaria 8.36%, Franţa 6.14%, China 4.91%, Austria 4.75% (2009)

REZERVELE VALUTARE ŞI REZERVA DE AUR:
50.51 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 21
44.11 miliarde $ (31 decembrie 2009)

DATORIA EXTERNĂ:
108.9 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 34
110 miliarde $ (31 decembrie 2009)

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE - ÎN ROMÂNIA:
80.16 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 42
73.96 miliarde $ (31 decembrie 2009)

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE - PESTE HOTARE:
1.831 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 69
1.731 miliarde $ (31 decembrie 2009)

CURSUL VALUTAR: lei (RON) pentru un dolar SUA - 3.2 (2010), 3.0493 (2009), 2.5 (2008), 2.43 (2007), 2.809 (2006)



ROMÂNIA. TELECOMUNICAŢII

POSTURI TELEFONICE FIXE ÎN UZ: 5.313 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 30

ABONAŢI LA SERVICIILE DE TELEFONIE MOBILĂ: 25.377 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME:34

SERVICIILE DE TELEFONIE:
:: GENERALITĂŢI: sectorul telecomunicaţiilor este extins şi modernizat; servicii interne şi internaţionale  se îmbunătăţesc rapid, în special cele de telefonie mobilă
:: INTERN: mai mult de 90% din  reţeaua de telefonie este automată; densitatea liniilor fixe depăşeşte  20 telefoane la 100 de persoane; densitatea liniilor mobile, creşte în ritm rapid, și este de aproximativ 115 telefoane la 100 de persoane
:: INTERNAŢIONAL: codul de ţară - 40;  Sistemul de Fibră Optică al Mării Negre oferă conectivitate cu Bulgaria şi Turcia; staţii terestre de satelit - 10; digitale, internaţionale, centrale direct-dial care operează în Bucureşti (2009)

MASS-MEDIA - AUDIOVIZUALUL: un amestec de posturi de televiziune publice şi private; aproximativ 100 de staţii private naţionale, regionale și  locale; mai mult de 75% din gospodării sunt conectate la cablu TV  sau sisteme de televiziune prin satelit, care oferă acces la canale româneşti , europene şi internaţionale; radiodifuzorul public de stat operează 4 reţelele naţionale şi staţii regionale şi locale; emit mai mult de 100 de staţii radio private (2008)

CODUL INTERNET DE ŢARĂ: .ro

NUMĂRUL DE COMPUTERE CONECTATE LA INTERNET: 2.464 milioane (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 34

NUMĂRUL UTILIZATORILOR DE INTERNET: 7.787 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 37



ROMÂNIA. TRANSPORTURI

AEROPORTURI: 54 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 88

AEROPORTURI - CU PISTE PAVATE:
:: TOTAL: 26
:: PESTE 3.047 M: 4
:: 2.438 - 3.047 M: 10
:: 1.524-2.437 M: 11
:: SUB 914 M:  1 (2010)

AEROPORTURI - CU PISTE NEPAVATE:
:: TOTAL: 28
:: 914 - 1.523 M: 7
:: SUB 914 M: 21 (2010)

HELIPORTURI: 3 (2010)

CONDUCTE DE GAZ ŞI PETROL: gaz 3,5888 km; petrol 2,424 km (2009)

CĂI FERATE:
:: TOTAL: 10,788 km
:: LOCUL ÎN LUME: 21
:: ECART MARE: 57 km 1.524-m ecartament
:: ECART STANDARD: 10,731 km 1,435-m ecartament (3,965 km electrificaţi) (2008)

ŞOSELE:
:: TOTAL: 198,817 km
:: LOCUL ÎN LUME: 25
:: ASFALTATE: 60,043 (include  281 km de autostrăzi)
:: NEASFALTATE: 138,774 km (2008)

CĂI NAVIGABILE: 1,731 km
:: LOCUL ÎN LUME: 48
Notă: include 1,075 km pe Dunăre, 524 km pe afluenţi acesteia, şi 132 km pe canale (2006)

MARINA COMERCIALĂ:
:: TOTAL: 15
:: LOCUL ÎN LUME: 102
:: DUPĂ TIP: de mărfuri 10, pasageri / mărfuri 2, tancuri petroliere 2, nave pentru conteinere cu rotile 1
:: ÎNREGISTRATE ÎN ALTE ŢĂRI: 35 (Cambodgia 1, Georgia 7, Liberia 3, Malta 8, Insulele Marshall 2, Moldova 2, Coreea de Nord 1, Panama 2, Saint Vincent şi Grenadine 1, Sierra Leone 4, Siria 1, Togo 1, necunoscut 1) (2010 )

PORTURI: Brăila, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Midia, Tulcea



ROMÂNIA. SISTEMUL DE APĂRARE NAŢIONALĂ

CATEGORII DE FORŢE: Forţe Terestre, Forţe Navale, Forţele Aeriene Române - FAR, Operaţiuni speciale (2010)

SERVICIUL MILITAR - VÂRSTĂ ŞI OBLIGATIVITATE: serviciu militar voluntar pentru bărbaţi şi femei cu vârsta între 18-35 de ani ; recrutarea obligatorie s-a încheiat oficial în octombrie 2006; toţi recruţii (inclusiv femeile) sunt contractaţi pentru o perioadă iniţială de 5 ani, cu contracte ulterioare succesive de 3 ani, până la  împlinirea vârstei de 36 de ani (2009)

PERSONALUL DISPONIBIL PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 5,617,144
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 5,487,510 (2010)

PERSONALUL APT PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 4,513,619
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 4,566,620 (2010)

PERSONALUL CARE ATINGE ANUAL VÂRSTA CORESPUNZĂTOARE SERVICIULUI MILITAR:
:: BĂRBAŢI: 121,391
:: FEMEI: 115,258 (2010)

CHELTUIELI CU SISTEMUL DE APĂRARE (PROCENT DIN PIB): 1.9% din PIB (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 76



ROMÂNIA. PROBLEME TRANSNAŢIONALE

DISPUTE – INTERNAŢIONALE
Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a dat termen Ucrainei până în decembrie 2006 să răspundă, şi României până în iunie 2007 dreptul la replică, în disputa lor formulată în 2004 cu privire la  delimitarea frontierei maritime a  Insulei Şerpilor; România, de asemenea, se opune redeschiderii  unui canal navigabil pe Dunăre aflat la frontiera cu Ucraina spre Marea Neagră

DROGURI ILEGALE
punct de transbordare major pentru heroina din Asia de Sud-Vest care tranzitează ruta balcanică şi  pentru cocaina (în cantităţi mai mici) din America Latină care ajunge în Europa de Vest; deşi nu este un important centru financiar, rolul de “conductă”  pentru narcotice permite spălarea banilor, care are loc prin intermediul sistemului bancar, a caselor de schimb valutar  şi a cazinourilor.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.