În 1802, Thomas Young considera că întreaga vedere umană se produce prin combinarea sensibilităţii la roşu, verde şi albastru. Această teorie, modificată de Hermann von Helmholtz în 1852, este cunoscută ca teoria Young-Helmholtz sau tricromatică a vederii color. Ideea fundamentală era că ochiul răspunde celor trei culori primare, iar combinarea celor trei culori primare prin sinteza aditivă a culorilor formează toate celelalte culori.

 


Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea I - Sistemul vizual
) - Vederea cromatică. Teorii




Descoperirea existenţei în retină a trei tipuri de receptori conuri sensibili la culori a susţinut teoria celor trei culori. Un tip de receptori este sensibil la lungimile de undă mari precum roşu, unul la lungimi de undă medii precum verdele, iar unul este sensibil la lungimile mici de undă aşa cum e cazul culorii albastru.

Ce este teoria tricromatică?

Aşadar există un oarecare adevăr în spusele teoriei celor trei culori. Totuşi, alte aspecte ale vederii cromatice nu pot fi explicate de teoria tricromatică. De exemplu, există fenomenul de persistenţă a imaginii color. Dacă priveşti fix un punct roşu, iar apoi muţi privirea pe un perete alb, vei vedea un punct verde ca fiind o formă de persistenţă a imaginii. Dacă fixezi un punct verde, vei vedea o imagine persistentă roşie. Acelaşi lucru se petrece cu galben şi albastru.

Ce este teoria culorilor oponente? Cum sunt explicate imaginile color persistente?

Pe baza existenţei imaginilor color persistente, Ewald Hering propunea teoria culorilor oponente a vederii cromatice în 1878. El a sugerat că vederea cromatică se produce prin trei canale unde culorile ”oponente” (numite culori complementare) se află într-o formă de rivalitate. De exemplu, roşu şi verde sunt culori complementare. Atunci când priveşti ceva roşu, detectorii tăi pentru roşu sunt puşi la încercare sau uzaţi. Oponenţii săi, detectorii pentru verde, preiau controlul şi vezi o imagine persistentă verde după ce fixezi un punct roşu. 

Care sunt cele trei canale vizuale?

Forma modernă a acestei teorii susţine că există trei canale de bază pentru vedere. Un canal este canalul roşu /verde; altul este canalul galben /albastru. Un al treilea, canalul negru /alb sau luminos /întunecat, poate, de asemenea, oferi informaţii relevante pentru vederea cromatică, dar asta este o problemă complexă ce este în dezbatere între cercetători.

Ce activitate în zona receptorilor cromatici este interpretată de creier ca fiind ”galben”?

Canalul galben /albastru poate părea neobişnuit pentru că nu există conuri sensibile la galben în retină. Lumina galbenă stimulează o combinaţie a conurilor specializate în lungimi de undă mari (sensibile la roşu) şi cele specializate în lungimi de undă medii (sensibile la verde). Dacă este o activitate sporită în zona receptorilor pentru albastru (comparativ cu cea a receptorilor pentru roşu şi verde), creierul interpretează asta ca fiind albastru. Dacă este o activitate mai intensă în zona pentru roşu şi verde (în comparaţie cu zona pentru albastru), creierul interpretează aceasta ca fiind galben. Rezultatul este un canal galben /albastru. Galben şi albastru acţionează ca şi culori oponente exact ca roşu şi verde. Dacă fixezi o imagine albastră, obţii o imagine persistentă de galben; dacă fixezi un punct galben, obţii o imagine persistentă albastră.

Care este cel mai frecvent tip de lipsă a vederii cromatice? De ce aceasta este mai întâlnită la bărbaţi?

Oamenii cu lipsă de vedere cromatică nu au unul sau mai multe tipuri de conuri: sensibili la roşu, la verde sau albastru. Rezultatul este o tulburare în unul sau ambele canale cromatice. Cea mai frecventă cecitate cromatică este roşu/verde. Studiile genetice arată că acest tip de lipsă a vederii cromatice este de obicei cauzat de o genă defectivă privitor la  cromozomul X. Dacă această genă este defectivă, femeile (care au doi cromozomi X) sunt „protejate” printr-o copie duplicat a genei în ce priveşte cromozomul X. Bărbaţii (având un cromozom X şi unul Y) nu au o copie suplimentară, aşa că cecitatea roşu /verde este de 20 ori mai frecventă la bărbaţi decât la femei.

Ce este un monocromatic, dicromatic sau tricromatic?

O persoană ce nu are sensibilitate cromatică, deci nu are vedere cromatică, este numită monocromatică (persoană ce percepe o singură culoare). Pentru o astfel de persoană, lumea arată precum o imagine TV alb-negru. Culorile sunt nuanţe de gri. O persoană cu defect în unul dintre canale – fie roşu/verde, fie galben /albastru – este numită dicromatică. Ambele culori ale unui canal sunt afectate, aşa încât dacă o persoană nu poate distinge roşu, acea persoană nu poate distinge nici verde. O persoană care nu poate vedea albastrul ca pe o culoare distinctă, nu va vedea, de asemenea, galbenul ca pe o culoare distinctă. Oamenii cu o vedere cromatică normală folosesc toate cele trei canale (negru /alb, roşu /verde şi galben /albastru) şi sunt numiţi tricromatici.



Traducere realizată de Alina Turcescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.