Karen Horney a fost un psiholog teoretician care a avut, de asemenea, ca şi Freud, Jung ori Adler, o abordare distinctă în terapie. Ea era singura din grup care susţinea autoanaliza. În ce consta diferenţa dintre punctul de vedere al lui Horney şi cel al lui Freud cu privire la posibilităţile auto-analizei? Horney credea că, într-o oarecare măsură, noi putem înțelege lumea noastră interioară mai bine decât oricine altcineva.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea I: Terapii psihodinamice) - Karen Horney. Autoanaliza


Ea nu era de acord cu Freud care credea că auto-analiza ar putea fi periculoasă, presupunând că există anumite protecţii inerente care fac ca analiza sinelui să fie sigură. Horney spunea că dacă pacientul ar fi trăit ceva atât de dureros, de traumatic, în trecut, încât putea fi traumatizat de aducerea trăirii sale în conştient, este puţin probabil oricum ca el să aibă acces la acea trăire prin autoanaliză.

Care erau obiectivele autoanalizei? Ce tehnici puteau fi folosite?

Horney vedea trei obiective în autoanaliză.

1.    Să fii complet sincer şi onest cu tine însuţi.
2.    Să devii conştient de forţele motorii şi de motivaţiile inconştiente.
3.    Să dezvolţi o capacitate de schimbare, în special în relaţie cu ceilalţi.

Horney recomanda folosirea tehnicilor utilizate de ceilalţi analişti, precum asociaţia liberă şi analiza viselor. Asociația liberă, când este auto/administrată, presupune să dai frâu liber total gândurilor. Sensul asociaţiilor ciudate putea fi analizat, în opinia sa, cu deosebire când acestea evocă emoţii.

O tehnică propusă de ea consta în căutarea contradicţiilor şi exagerărilor în reacţiile la evenimentele cotidiene. O  reacţie foarte exagerată la un eveniment putea furniza un indiciu important cu privire la conflictele psihice. Horney recomanda să fim atenţi la sentimentele pe care am  prefera să le ignorăm (din vise, de exemplu). Oricum, trebuie evitată învinovăţirea când faci auto-analiză, credea Horney. Efortul trebuie orientat spre înţelegere, nu spre blamare.


Sumar: terapiile psihodinamice

Abordările psihodinamice analizează energiile şi mişcările (dinamicile) din universul mental sau din psihicul individului. Astfel de abordări au ca punct distinctiv accentul pus pe istoria personală şi pe motivaţiile inconştiente.

O pacientă numită Bertha Pappenheim (numită Anna. O. în literatură) i-a inspirat lui Freud conceptul său al "curei prin dialog". Freud n-a întâlnit-o de fapt niciodată pe Anna O.; ea era o pacientă de-a lui Joseph Breuer, colegul lui Freud. Breuer a descoperit că simptomele Berthei au dispărut în momentul când ea şi-a amintit (cu mare emoţie) un incident traumatic specific care era legat de apariţia primului simptom. Analizând cazul, Freud şi Breuer au concluzionat că "isteria era cauzată de reminescenţe" (amintiri vagi, tulburi a unor fapte sau imagini din trecut n.tr.).

Freud a încercat metoda lui Breuer fără hipnoză şi a avut succes. Aceasta a condus la crearea "metodei catartice" clasice a terapiei, în care un pacient încearcă să-şi amintească evenimentele traumatice din primii săi ani de viaţă, la îndemnul terapeutului. Când incidentele traumatice sunt rememorate cu mare emoţie, influenţa lor asupra pacientului pare să se micşoreze sau chiar să dispară, iar simptomele sunt uşurate.

Freud pretindea că găsise amintiri de abuz sexual în copilărie, în primele sale optsprezece cazuri. Ulterior, a reconsiderat, spunând că acestea erau amintiri false.  Unii dintre cercetătorii moderni privesc această revenire ca pe o eroare imensă, întrucât există abuz sexual în copilărie. Alţii subliniază faptul că Freud îşi presa pacienţii să-şi amintească incidentele de abuz, astfel putând apărea amintirile false.

"Ferestrele spre inconștient" sunt tehnici de detectare a conflictelor sau a gândurilor reprimate. Asociaţia liberă fusese folosită de către Jung dinainte de a-l fi întâlnit pe Freud. Actele ratate freudiene sunt erori accidentale, revelatorii. Freud credea că alte erori precum pierderea lucrurilor sau formarea unor "idei eronate" puteau de asemenea să fie revelatorii. Dintre toate, Freud aprecia că interpretarea viselor reprezenta cea mai bogată sursă de informaţii, Calea Regală spre Inconştient.

Alfred Adler credea că nevroticii erau tulburaţi de stilurile de viaţă inadecvate, pe care ei le achiziţionau în copilăria timpurie ca modalităţi de a face faţă inferiorităţilor resimţite. Pentru diagnosticarea stilului de viaţă, Adler folosea amintirile timpurii, interpretarea viselor şi observarea modului în care o persoană se raporta la situaţiile sociale. El credea că nefericirea umană este legată de problemele din cadrul relaţiilor de prietenie, muncă şi dragoste. El încuraja activităţile orientate spre ajutorarea celorlalţi ca o modalitate de a te elibera de centrarea excesivă pe sine - o caracteristică a nevrozei.

Karen Horney a fost unică printre analişti prin recomandarea autoanalizei. Ea a afirmat că este revelator să cauţi reacţiile exagerate la evenimentele vieţii, motivaţiile inconştiente sau sentimentele (din vise, de exemplu) pe care am prefera să le ignorăm. Ea a subliniat faptul că scopul terapiei nu era acela de a face o analiză inteligentă, ci de a cultiva capacitatea de creştere şi dezvoltare.

Traducere de Maricica Botescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.