Locul controluluiO versiune a teoriei atribuirii care a beneficiat de multă atenție din partea cercetătorilor este teoria locului controlului a lui Rotter. Julian Rotter (1966) a fost de acord cu Heider asupra faptului că diferența dintre atribuirea internă și cea externă este importantă pentru om.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea a III-a: Cogniţia socială) - Locul controlului

El a subliniat că noi facem, de asemenea, atribuiri cu privire la comportamentele noastre. Unii oameni explică în mod constant  evenimentele din viața lor ca depinzând de puteri aflate dincolo de controlul lor, cum ar fi Dumnezeu sau soarta. Alții explică în mod constant evenimentele din viața lor ca decurgând din propriile lor decizii.

Care a fost  conceptul de loc al controlului al lui Rotter?

Rotter (pronunțat "rotor") a propus conceptul de loc al controlului pentru a marca distincția dintre localizarea psihologică a controlului  acțiunilor cuiva  fie la sine însuşi, fie în mediul înconjurător. Oamenii care cred că în mod constant că evenimentele sunt cauzate de anumiţi factori situaţi în afara controlului lor personal sunt numiţi externalişti. Se spune despre ei că au un locus extern al controlului. Despre oamenii care îşi asumă în mod constant responsabilitatea pentru propriile lor acțiuni sau care simt că au puterea de a face ceva cu privire la o situație, se spune ca au un locus intern al controlului.

Rotter a dezvoltat un test "hârtie - creion" pentru a determina locusul controlului. Acesta  implica 29 de itemi cu alegere forțată, uşor de administrat. După publicarea testului, au fost efectuate sute de de experimente  asupra locului controlului în anii ‘70 și ‘80. Experimentul tipic a corelat scorurile de pe scala Rotter cu alte câteva variabile de personalitate, cum ar fi prejudecăţile, intensitatea convingerilor religioase sau motivaţia de a avansa în cadrul unui loc de muncă.

În ce cazuri este benefic locul intern al controlului?

Un studiu anterior a arătat  (de exemplu) că reacțiile oamenilor la avertismentele referitoare la tornade depind de locusul lor de control. Persoanele cu un locus intern al controlului (internaliştii) vor lua măsuri pentru a reduce la minimum șansele lor de risc, cum ar fi să se refugieze într-o baie (care are o probabilitate mai mare de a rămâne intactă față de alte zone ale casei). Prin contrast, persoanele cu un locus extern al controlului (externaliştii) au tendinţa de a adopta o atitudine fatalistă. Astfel de oameni ar putea spune "Dacă o fi să mor, atunci o să mor; nu pot să fac nimic cu privire la asta." De multe ori ei nu iau nici o măsură de protecție. În acest caz, a fi externalist este dăunător.

În ce cazuri locusul de control extern, încurajat de "terapie", este de ajutor?


În alte ocazii, un locus de control extern poate fi benefic. Un internalist  se poate blama pe sine însuşi pentru evenimentele negative și astfel se poate descuraja. Un externalist poate rămâne plin de speranţă că se vor schimba circumstanțele. De exemplu, Wilson și Linville (1982, 1985)  au realizat mai multe studii utilizând studenții din anul I de colegiu, aflaţi în situaţia de risc academic, care erau marcaţi de performanțele lor academice sărace și foarte îngrijoraţi cu privire la capacitatea lor de a face față facultăţii. Pentru jumătate dintre membrii grupului a fost oferită o "terapie a atribuirii", prin informaţia că astfel de probleme sunt frecvente în timpul primului an, și că notele, de obicei, cresc în al doilea an. Membrii altui grup au beneficiat de suport emoțional, dar atribuirile lor au rămas neschimbate. Rezultatele au fost clare. Primul grup care a fost încurajat să facă o atribuire externă în loc de a se învinui pe sine pentru eșec s-a comportat mai bine la teste după terapie, și a obţinut note mai bune în următorul an.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.