Poate că cea mai cunoscută tehnică de persuadare este spălarea creierului. Termenul a fost propus de jurnalistul Edward Hunter, în cartea sa “Spălarea creierului în China Roșie” (1951). "Spălarea creierului" este o traducere a caracterelor chinezești hsi și nao.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea I: Influenţele grupului) - Cum funcţionează spălarea creierului
Cum funcționează "spălarea creierului"?
Cele două caractere, luate împreună, înseamnă literal "a spala creierul". Chinezii au dezvoltat hsi nao în anii 1940 ca o formă de terapie a persoanelor care nu puteau să înțeleagă meritele comunismului. În concepţia regimului, astfel de oameni aveau gânduri necurate. Tratarea lor era simplă și directă. Devianţii erau băgaţi la închisoare și îndepărtaţi de toate formele de contaminare spirituală și intelectuală. Ei erau expuşi la modele de gândire adecvate și puteau să-şi recâştige libertatea doar dacă în discursul și acțiunile lor se manifesta acordul cu autoritățile. În esență, acest sistem era similar cu experimentul de reabilitare de la închisoarea Patuxent, descris în capitolul 14. Oamenilor le era interzis să manifeste comportamente dezaprobate de autorități. Complianţa cu autoritățile era întărită prin restaurarea treptată a libertăților.
Cum a fost utilizată tehnica spălării creierului în timpul războiului din Coreea?
Spălarea creierului a atras atenția publicului din Statele Unite ale Americii în perioada războiului din Coreea. Soldaţii americani erau instruiți să-şi declare doar numele, gradul și numărul de identificare în caz ca erau capturaţi. Cu toate acestea, unii dintre ei “spărgeau consemnul” și apăreau în emisiunile radiofonice ale Coreei de Nord, îndemnându-şi prietenii să se predea. Fuseseră ei torturaţi? Majoritatea au declarat că nu au fost torturați. Deci, de ce au încălcat ei consemnul?
S-a dovedit că soldații erau ținuti în condiții foarte dure. Din 7.000 de soldați capturaţi, 3.000 au murit în captivitate. Mulți au avut hrană sau îngrijire medicală minimale. Nu exista nici un contact cu viața din afara lagărelor de prizonieri. Nord-coreenii întăreau suspiciunea reciprocă din rândul captivilor, prin recompensarea celor care-i spionau pe ceilalţi. Conversația era descurajată. Singura stimulare intelectuală permisă era propaganda: informațiile furnizate de către nord-coreeni. Orice prizonier care începea să "vadă lumina" și să fie de acord cu propaganda era imediat recompensat cu privilegii speciale și hrană suplimentară.
Ce variație esenţială din procedura nord-coreeană a cauzat o eficacitate mai scăzută a încercările lor de spălare a creierului?
Numărul americanilor care au cedat acestor presiuni și care au trecut de partea nord-coreeană a fost, în realitate, destul de mic. La sfârșitul războiului, doar 21 din cei 4000 de captivi au ales să rămână cu răpitorii lor, în loc să se întoarcă în Statele Unite. Poate că numărul mic s-a datorat unei variații esenţiale în procedura de încarcerare nord-coreeană, comparativ cu procedura chineză. Nord-coreenii au menţinut majoritatea deținuților americani în grupuri. După cum am văzut mai înainte, în cercetarea privind conformismul și obedienţa, un dizident dintr-un grup poate micşora atât obedienţa, cât și conformarea. În fiecare grup de prizonieri era posibil să fie cel puțin unul care să refuze să cedeze la propagandă sau la alte stimulente. Acest fapt i-a întărit, probabil, pe ceilalți. Oamenii ținuti în izolare completă sunt mult mai susceptibili să "cedeze" la presiune.
Ce a recunoscut McConnell?
Psihologul James V. McConnell de la Universitatea din Michigan a recunoscut că așa-numitele tehnici de spălare a creierului, atunci când funcţionează, seamănă cu procesul de modelare sau cu metoda aproximațiilor succesive utilizate în condiționarea operantă. Comportamentul țintă este acela de a face ceea ce spun autoritățile. Dacă deținuții sunt ținuți departe unul de celălalt, pentru a nu beneficia de sprijinul psihologic care le permite rezistenţa la propagandă şi dacă ei sunt recompensaţi sistematic pentru micile schimbări de comportament, mulţi pot fi determinaţi să-şi schimbe modalitatea proprie de comportare, în vederea atingerii obiectivului final al reintegrării în societate. Ei pot crede ca "păcătuiesc" (aşa cum au declarat deținuții adolescenţi de la Patuxent), dar se schimbă oricum.
McConnell (1975) a văzut acest lucru ca pe o procedură logică de reabilitare a deținuților de toate tipurile și a consemnat acest lucru într-un articol al revistei Psychology Today, sub titlul "Prizonierilor le poate fi spălat creierul acum". A folosit un titlu incendiar, în mod deliberat, pentru a atrage cititorii. Oamenii care citeau articolul descopereau că, de fapt, el recomanda procedurile relativ benigne de întărire pozitivă. În articol, McConnell a arătat că aceasta a fost, de asemenea, secretul așa-numitei tehnici de spălare a creierului din China comunistă. Din nefericire pentru McConnell, mulți cititori nu au trecut dincolo de titlu, ei formându-şi propriile supoziții despre ceea ce presupunea spălarea creierului. De aceea, în loc să inspire schimbări luminate în reabilitarea din închisori, articolul lui McConnell, nu a reușit, se pare, decât să sporească reputația sinistră a agenţilor modificărilor de comportament de la mijlocul anilor 1970.
De unde au provenit tehnicile "dure" de la Guantanemo Bay?
Una dintre cele mai mari ironii ale Războiului împotriva terorii este inepţia tratamentului prizonierilor de la închisoarea Guantanemo Bay din Cuba, condusă de armata S.U.A.. Ea nu seamănă cu metoda Patuxent sau cu tehnica chineză de spălare a creierului ori cu orice alte tehnici eficiente. În mod ironic, tehnicile de interogare (waterboarding, umilire, amenințări) s-au bazat pe rapoarte din perioada Războiului Rece privind presupuse tehnici de interogare din țările sovietice. Indiferent dacă rușii sau germanii de Est au folosit vreodată aceste tehnici, soldații americani de la mijlocul secolului XX au fost învățați să se aștepte la aceste procedee pentru a putea rezista dacă sunt prinși. Într-un fel, acest lucru a dus la ipoteza că astfel de procedee "dure" trebuie să fie deosebit de eficiente pentru interogarea persoanelor suspectate de terorism. La urma urmei, dacă dușmanii noștri din războiul rece au fost pregătiţi pentru a folosi astfel de tehnici, acestea trebuie să fie puternice.
Care sunt efectele secundare perverse ale tacticii dure de interogare?
Dovezile sugerează contrariul. Presiunile asupra deținuților inamici tind să consolideze rezistența acestora. Tehnicile asemănătoare torturii forțează pur și simplu un deținut să furnizeze orice informații pare să dorească torționarul, aşa că tehnicile produc informaţii nesigure. Același lucru este valabil și pentru mărturisirile forțate. În ultimii ani, probele ADN au arătat că mulți deținuți au mărturisit în mod fals că au comis violuri și crime în epoca de pre-testare a ADN-ului, sub amenințarea cu tratamentul dur. Acest lucru este surprinzător pentru mulți oameni (De ce ar mărturisi o persoană în orice circumstanță, când rezultatul posibil ar fi închisoarea pe viață sau executarea?). Dar se pare că s-a întâmplat, pentru că dovezile ADN-ul au exonerat pe mulţi dintre aceşti criminali "auto-mărturisiţi", arătând în mod concludent că ei nu au comis infracțiunile pe care le-au mărturisit.
Guantanemo s-a dovedit a fi un studiu de caz asupra modului în care nu se produce schimbarea de atitudine și nu se obţin informaţii utile. Nu numai că erau utilizate tactici ineficiente pentru interogare, dar deținuții erau ținuți împreună în grupuri, fapt care garanta aproape o lipsă de schimbare de atitudine. Tehnicile de interogare folosite la facilitatea de la Guantanemo Bay au fost ulterior aprobate pentru a fi utilizate în închisorile din Irak, fapt ce a dus la eșecul închisorii Abu Gharib în care soldații americani s-au fotografiat în timp ce umileau și abuzau prizonieri irakieni. Experții militari americani au spus că incidentul de la Abu Gharib a fost unul dintre evenimentele cele mai nocive ale războiului din Irak și că acesta a ușurat misiunea grupurilor anti-americane de a recruta noi membri.
Experții în interogatoriu au subliniat faptul că tehnicile de tortură și cele similare torturii pur și simplu nu funcționează nici cu "combatanții inamici", nici cu alţi prizonieri, pentru că, așa cum am susținut mai sus, ele inspiră rezistența și falsa confesiune. Ceea ce funcționează este așa-numita spălare a creierului de tip chinezesc: separarea de ceilalți deținuți și întărirea pas cu pas a schimbării de comportament.
