Moartea lui Socrate de Jacques-Louis David (1787)

Am făcut aici un rezumat al „Apărării lui Socrate”, al dialog al lui Platon. Și în „Criton”, dialogul al lui Platon al cărui rezumat îl prezentăm mai jos, este vorba tot despre condamnarea la moarte a lui Socrate în 399 î.e.n.; are loc cu trei zile înainte ca Socrate să bea cucuta. Iată principalele idei ale dialogului.

 

În (aproape) fiecare zi înveți câte ceva nou. În funcție de cât de curios și ambițios ești, probabil că de multe ori afli lucruri care îți completează informațiile fundamentale despre univers, lumea înconjurătoare ori despre om, în complexitatea lui.

Dar ce faci dacă te întâlnești într-o bună zi cu un extraterestru? Îți apare în față și te invită la vorbă. Nu ai ce să faci, trebuie să vorbești cu el, nu? Ce-i poți răspunde dacă îți spune ceva de genul: „Spune-mi rapid tot ce știi despre lume și despre om!”. Nu știi sigur dacă are de gând să-ți facă rău, dar e mai bine să-i răspunzi la solicitare. De ce să riști? Ce i-ai spune?

Dacă n-ai idei mai bune, iată o listă de 15 lucruri cu care poți încerca să-l mulțumești pe extraterestru. În cazul în care știe deja dacă ce spui e adevărat, în principiu o să scapi basma curată!

Immanuel Kant

Immanuel Kant, 1724-1804

„Ce este luminarea?” este un text scris de Immanuel Kant în 1784, ca răspuns la un articol scris de preotul Johann Frieddrich Zolner, care se pronunțase împotriva căsătoriei civile, apărând căsătoria religioasă. Preotul credea că „sub numele de luminare” se ascunde o mare confuzie cu privire la subiectul căsătoriei și se întreabă, într-o notă de subsol: „Ce este luminarea?”. Kant răspunde acestei provocări. Este bine de înțeles contextul, pentru că altfel textul, care are o bună parte care se ocupă de biserică și religie, este dificil de înțeles.

Cum se scrie corect: „întrutotul” sau „întru totul”?

„Întru totul” este locuțiune adverbială și se scrie în două cuvinte.

Varianta „întrutotul” nu este corectă.

 

Cărțile de psihologie sunt complicate. Rareori poți găsi ceva util, de pus în practică de-a doua zi. Iată o serie de mici trucuri extrase din experiența mai multor oameni - pe care le poți utiliza, dacă le găsești utile, chiar de mâine. Dacă găsești vreunul folositor, nu uita să ne spui :)

Dacă prezinți ceva în fața unui auditoriu și chiar vreți să primești întrebări la final, nu întreba „Are cineva întrebări?”, abordare standard care de multe ori atrage doar o... lungă tăcere, ci „Care sunt întrebările dvoastră?”.


Celulă Purkinje. Desen de Santiago Ramon-y-Cajal

Arborii dendritici și arborizările axonale pot fi spectaculoase și complexe. Unul dintre cei mai mari și mai complecși arbori dendritici este reprezentat de celula Purkinje, un tip de celulă găsit în cerebel.

Celulele Purkinje formează un arbore mare, plat. Celulele sunt aranjate în straturi, cu axonii altor celule intersectându-se cu acestea, formând o rețea enormă care ajută la coordonarea mișcării - una dintre funcțiile cerebelului.

O mulțime de probleme insolvabile au apărut de la o singură idee greșită: că omul este ceva cu totul și cu totul special în univers. Problema răului, de exemplu, cu care s-a luptat Leibniz și alți gânditori înainte și după el, dispare în momentul în care înțelegi cum funcționează lumea animală, biologia... că răul este un concept relativ și că nu există rău în sine. Ce e rău pentru cineva / ceva, e bine pentru altcineva / ceva - în multe cazuri. I s-a cerut și i se cere socoteală lui Dumnezeu pentru o problemă care nu există. Amorul-propriu specific speciei noastre...

Limba vorbită și scrisă de astăzi este atât de diformă uneori, că devine clar că un posibil cititor din viitor va avea mari probleme să înțeleagă modul în care vorbim.

O expresie care-mi „zgârie” auzul în ultima vreme este: „ridică suspiciuni”. O vedem și auzim în cele mai diverse contexte lingvistice.

 

Sunt două formule atât de uzitate, încât am spune că oricât de atent ești în vorbire, este posibil să le fi folosit: „a aplica la / pentru o facultate” și „a aplica pentru un job / o slujbă”. Mai sus puteți observa două extrase din căutări pe Google pentru cele două tipuri de „aplicare”.

Într-un articol recent spuneam că universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut. Tot ce percepem este rezultatul unei filtrări a organelor de simț și produsul construcției specifice a creierului. Nimic din ce percepem nu reprezintă realitatea-în-sine. Deși nu am menționat numele lui Kant în articol, acesta este „prezent”, căci Kant este cel care a făcut faimoasă disocierea fenomen (ce percepem noi) - lucrul-în-sine (cum sunt lucrurile în fapt).

Dar, reevaluând ideea, pare că această abordare este simplistă; ori mai degrabă incompletă. Nu în sensul că omul ar avea acces la realitatea ultimă, ci în acela în care nu există realitate ultimă, pentru că este absurd să existe una. Iată de ce.

Trebuie să recunoaștem că una dintre expresiile care nu par să aibă niciun sens este „excepția care confirmă regula”. Cum ar putea ca o excepție să confirme o regulă? Nu este exact invers? Adică dacă identificăm o excepție la o regulă, atunci regula este pusă sub semnul întrebării, suspendată până la clarificare?

 

Un alt cuvânt „mototolit” de uz în ultimii ani este „specific”. Iată alte două cuvinte cu aceeași soartă de care am scris recent: „narativ” și „intrigant”. Cumva unii au ajuns să creadă că specific înseamnă „concret”. De ce?

Nu e uimitor că oamenii au ajuns să se simtă împliniți pentru că le spune telefonul că au făcut 10 mii de pași?

Practic nu există subiect care să poată fi epuizat, complet explicat de mintea umană. Nu există subiect care să nu se termine într-un mister.

Este uimitor la cât de mulți auzi expresii de genul: „Caut un ceas calitativ, chiar dacă e mai scump” ori, mai generic, „Îmi plac lucrurile calitative”.

Pe scurt, mulți înțeleg prin „calitativ” ceva „de calitate”. Doar că nu înseamnă asta...

O regulă fundamentală de scriere este aceea că înainte de „dar” se pune virgulă.

Iată câteva exemple:
„Nu știu ce vrei de la mine, dar știu că nu vreau să te ajut”.
„Nu e târziu, dar trebuie să te grăbești”.

Acesta este un nou caz, așa cum am prezentat multe în secțiunea noastră dedicată dificultăților limbii române, de lipsă a simțului limbii. În mod normal, fără să consulți dicționarul, atunci când citești despre „revirimentul Războiului Rece” ar trebui să ți se pară ceva în neregulă.

Mă gândesc că nu va mai trece multă vreme până când mulți dintre noi vom avea o dronă care ne va însoți  în plimbările noastre. Un fel de înger păzitor. Ne poate face fotografii din când în când, un itinerar complet la revenirea acasă, poate fi umbrelă de ploaie ori soare la nevoie, telefon „hands-free”, plus altele care nu-mi trec mie acum prin cap, dar îți trec ție.

 

Există o asemănare între cele mai multe maxime celebre și horoscopul zilnic: sunt atât de generale, încât par multora că funcționează.
Zodiacul și-a mai pierdut din credibilitate. Cu maximele - te chinui să le reții și te pot face să pari deștept, dar nu prea știi ce să faci cu ele, în fapt.
Iar dacă ești un mare fan al maximelor, citește aici o selecție de maxime de La Rochefoucauld, însoțite de comentarii.


Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)

Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation). Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).


Aproape toate imaginile cu spațiul cosmic sunt false. Adică nu sunt ceea ce înțelegem de regulă printr-o fotografie: o copie a ceea ce putem vedea cu proprii ochi.
Multe corpuri cerești sunt observate în frecvențe invizibile ochiului, deci nu au, propriu-zis, culoare. Acestor frecvențe, invizibile ochiului, dar captate de telescoape, li se asociază culori pe calculator, iar rezultatul este... acele superbe imagini cu galaxii îndepărtate. Nu se vorbește niciodată despre artiștii care le-au creat...

Nici virusul SARS-CoV-2 nu are nicio culoare, deși apare roșu prin mai toate imaginile de pe Internet. De ce? Virusul are în jur de 50 de nanometri. Spectrul vizibil are între 400 (violet) - 700 (roșu) nanometri. E așa de mic, că lumina vizibilă nu este reflectată de virus.


 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro