Coperta carteWittgenstein a petrecut restul războiului ca prizonier al italienilor, dar a fost suficient de norocos ca să aibă "caietul logico-filozofic" în rucsac la momentul capturării sale. I l-a trimis lui Russell, care a scris o introducere şi a aranjat ca acesta să fie publicat.

 

 

Incertitudinea limbajului-3 (34)

Filozoful G.E. Moore i-a dat titlul pompos de Tractatus Logico-Philosophicus.

Wittgenstein a obiectat atât de puternic la introducerea lui Russell, considerând că este vorba despre o interpretare greşită a textului său, că practic a ignorat complet actul publicării operei sale. În mod constant de-a lungul vieţii sale Wittgenstein a considerat că este înţeles greşit, chiar şi de proprii studenţi. Nu a crezut nici măcar că lucrurile se vor schimba în viitor, simţind că scrie pentru oameni care ar avea nevoie de un alt tip de minte pentru a-l înţelege.

Cartea lui Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, este una dintre cele mai scurte opere din istoria filozofiei, dar, cu toate acestea, una dintre cele mai importante din secolul al XX-lea. În doar 75 de pagini cu afirmaţii scurte şi numerotate Wittgenstein a separat ceea ce poate fi spus de ceea ce nu poate fi spus şi, prin urmare, trebuie trecut sub tăcere.

Expresiile din carte stabilesc corespondenţa  dintre limbaj şi lume. Opera începe cu următoarea propoziţie: "Lumea este tot ce se petrece". Continuă folosind propoziţii, subpropoziţii şi sub-subpropoziţii, fiecare identificate riguros cu ajutorul numerelor, pentru a stabili ceea ce poate fi spus într-o manieră cât mai clară.

Aşa cum era cazul şi cu atomii logici ai lui Russell, afirmaţiile lui Wittgenstein, ceea ce se putea spune clar despre lume, sunt foarte apropiate de aserţiunile ştiinţifice. Conform filozofului, aceste afirmaţii reprezintă tot ceea ce se poate spune despre lume. Pe de altă parte, noi oamenii nu rostim în mod normal după modelul ştiinţific. Dorim să vorbim despre speranţele, dorinţele ori temerile noastre. Vrem să ştim ce înseamnă această lume, dacă are un scop şi cum toate acestea sunt legate de valorile vieţii noastre.

Dar Wittgenstein era de părere că aceste opinii neştiinţifice nu pot fi afirmate în mod clar, în aşa fel încât să se poată identifica un fenomen corespondent în lume. Astfel, spune el, "sensul lumii se situează în afara lumii". Tractatus-ul afirmă că "Lumea este tot ce se petrece", totul lume este în lume, iar ceea ce se întâmplă în lume, se întâmplă. Dar să te întrebi despre valorile şi înţelesul lucrurilor înseamnă să te ocupi de ceva exterior Universului. Astfel, pentru Wittgenstein, înţelesul Universului nu este un fapt din Univers. Acest lucru înseamnă că aproximativ tot ce este filozofie - etica, natura libertăţii, rolul conştiinţei ş.a.m.d. - nu poate fi spus sub forma unor propoziţii care să poată fi judecate ca adevărate ori false.

 



Să luăm, de exemplu, moartea, comună tuturor. Wittgenstein afirmă că "Moartea nu este un eveniment care să ţină de viaţă. Moartea nu poate fi trăită". Şi astfel Wittgenstein îndeamnă filozofia "să spună doar ceea ce poate fi spus". Dar ce ne facem cu acea măreaţă tradiţie filozofică ce merge înapoi către Grecia Antică: căutarea adevărului? Adevărata sarcină a filozofului, crede Wittgenstein, nu este să facă declaraţii măreţe despre lume, ci să lămurească acele confuzii logice care apar din cauza modului în care funcţionează limbajul.

Să luăm un exemplu simplu: pot spune "zăpada care fierbe" ori "cercul pătrat" fără a încălca regulile gramaticii. Limba română îmi permite să afirm asemenea lucruri, chiar dacă ele nu au sens. Conform lui Wittgenstein toate marile dezbateri ale filozofiei (despre liberul-arbitru, conştiinţă, originile moralei, cauzalitate şi categoriile spaţiului şi timpului) sfârşesc prin a conţine confuzii de limbaj asemănătoare. Datoria filozofiei este aceea de a fi atentă la confuziile de limbaj şi să le înlăture.

Este ca şi cum Wittgenstein a stabilit limite limbajului şi a spus "tot ce este în interiorul acestor limite aparţine filozofiei, tot ce este dincolo de ele aparţine misticismului, poeţilor şi îndrăgostiţilor, nereflectând realitatea".

Dar dacă punem întrebarea referitoare la sensul a tot ce există? Aici Wittgenstein cochetează cu misticismul. Marele mister nu este "cum este lumea", ci "că este", afirmă acesta. Şi aşa cum este cazul când vorbim despre viaţa eternă, nu este oare adevărat că viaţa noastră prezentă, timpul pe care-l petrecem aici pe Pământ, este la fel de misterios ca orice speculaţie despre viaţa eternă?

Dar să presupunem că o persoană neiniţiată într-ale filozofiei nu va accepta lucrurile astfel. Să presupunem că această persoană cere mai mult de la filozof şi îi spune "Ai o slujbă confortabilă într-o universitate. Nu trebuie să faci prea multe, stai şi gândeşti. Aşa că dă-ne răspunsuri şi opreşte-te din a vorbi complicat despre limbaj". La o atare abordare Wittgenstein răspunde că un filozof onest are obligaţia  de a demonstra că asemenea întrebări profunde nu au niciun înţeles, vorbind riguros. Da, este de acord filozoful, un novice are dreptul să fie critic, dar poate că nu are niciun sens să mai filozofăm, altul decât acela de a încerca să lămurim confuziile. Poate că nu mai este nimic de spus pentru un filozof - restul trebuie să rămână pentru un Shakespeare ori pentru un Goethe. Poate că este timpul că filozofii să renunţe la poziţiile lor oficiale şi să-şi găsească ocupaţii mai folositoare. La urma urmelor, Spinoza şi-a asigurat traiul şlefuind lentile.

Incertitudinea limbajului-5 (36)

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro