Știi cum e să fii bolnav: te simți obosit, poate puțin deprimat, ți se face foame mai rar, ți se face greață mai ușor și poate ești mai sensibil la durere și frig.
Faptul că boala vine cu un set distinct de trăsături psihologice și comportamentale nu este o descoperire nouă. În terminologia medicală, simptomul de indispoziție poate cuprinde unele dintre sentimentele care vin cu boala. Comportamentaliștii și neuroimunologii folosesc termenul de comportament de boală pentru a descrie schimbările de comportament ce pot fi observate în timpul bolii.
Furnizorii de servicii medicale tratează adesea aceste simptome ca fiind puțin mai mult decât efectele secundare enervante ale unei boli infecțioase, dar, după cum se dovedește, aceste schimbări pot face de fapt parte din modul în care combatem infecția.
Sunt un antropolog interesat de modul în care boala și infecția au afectat evoluția umană. Eu și colegii mei propunem ca toate aceste aspecte ale stării de boală să fie caracteristici ale unei emoții pe care o numim „moleșeală” (termenul original este „lassitude”, fără un echivalent perfect în lb. română). Această emoție este, de asemenea, o parte importantă a modului în care ființele umane se recuperează după o boală.
Corpul tău stabilește priorități atunci când lupți cu germeni
Sistemul imunitar uman este un set complex de mecanisme care ne ajută să suprimăm și să eliminăm organismele care provoacă infecții (cum ar fi bacteriile, virusurile și viermii parazitari).
Activarea sistemului imunitar, însă, necesită multă energie din partea corpului. Acest lucru creează o serie de probleme pe care creierul, împreună cu corpul, trebuie să le rezolve pentru a lupta împotriva infecției în mod cât mai eficient. De unde va veni această energie suplimentară? Ce ar trebui să facem pentru a evita infecții suplimentare sau răni care ar putea crește și mai mult necesarul de energie al sistemului imunitar?
Febra este o parte critică a răspunsului imunitar la unele infecții (citește aici cum ajută febra împotriva infecțiilor), dar costul energetic pentru creșterea temperaturii este deosebit de mare. Putem face ceva pentru a reduce acest cost?
A mânca sau a nu mânca este o alegere care afectează lupta corpului împotriva infecției. Pe de o parte, alimentele oferă în cele din urmă energie organismului, iar unele alimente conțin chiar compuși care pot ajuta la eliminarea agenților patogeni. Pe de altă parte, este nevoie de energie pentru a digera alimentele, lucru care abate resursele necesare efortului imunitar de la scopul lor principal. De asemenea, consumul de alimente crește riscul de a obține agenți patogeni suplimentari. Deci, ce ar trebui să mănânci când ești bolnav și cât de mult?
Noi, oamenii, suntem foarte dependenți de alții când suntem bolnavi. Ce ar trebui să faceți pentru a vă asigura că prietenii și familia vă îngrijesc atunci când sunteți bolnavi?
Eu și colegii mei suntem de opinie că schimbările distinctive care apar atunci când ne îmbolnăvim ne ajută să rezolvăm automat aceste probleme:
· Oboseala reduce nivelul de activitate fizică, ceea ce lasă mai multă energie disponibilă sistemului imunitar.
· Sensibilitatea crescută la greață și durere face mai puțin probabil să facem rost de o nouă infecție sau vătămare care ar crește și mai mult cantitatea de energie necesară.
· Sensibilitatea crescută la frig te motivează să cauți lucruri precum îmbrăcăminte călduroasă și surse de căldură care reduc costurile menținerii temperaturii ridicate.
· Schimbările apetitului și ale preferințelor alimentare ne fac să mâncăm (sau să nu mâncăm) într-un mod care sprijină lupta împotriva infecției.
· Sentimentele de tristețe și suferință oferă un semnal adevărat prietenilor și familiei că avem nevoie de ajutor.
Desigur, aceste schimbări depind de context. Toți părinții care citesc acest articol sunt familiarizați cu situația în care sunt bolnavi, dar trebuie să se mobilizeze, întrucât trebuie să aibă grijă și de un copil în acest timp. Deși reducerea aportului alimentar poate avea sens când individul bolnav are multă rezerve de energie, desigur că ar fi dăunător în cazul unei persoane care literalmente moarte de foame.
Boala ca o emoție
Cum organizează corpul nostru aceste răspunsuri împotriva infecției?
Dovezile pe care eu și colegii mei le-am analizat sugerează că oamenii posedă un mecanism (program) de reglare care se află în așteptare, scanând pentru indicatorii unei boli infecțioase. Când detectează semne ale unei infecții, se trimite un semnal către diversele mecanisme funcționale din creier și din corp. Ele, la rândul lor, își schimbă modelele de funcționare în moduri utile pentru combaterea infecției. Aceste schimbări, împreună, produc experiența de a fi bolnav.
Acest tip de mecanism coordonator este ceea ce unii psihologi numesc o emoție: un program de calcul evoluat care detectează indicatori ai unei situații recurente specifice. Când situația respectivă apare, emoția orchestrează mecanisme comportamentale și fiziologice importante care ajută la rezolvarea problemelor.
Imaginați-vă că vă plimbați prin pădure, crezând că sunteți singur(ă) și, dintr-o dată, tresăriți la sunetul a ceva ce pare a fi un animal mare în apropiere. Pupilele ți se dilată, auzul surprinde fiecare sunet, cât de mic, sistemul tău cardiovascular se pregătește ori să fugi, ori să te aperi. Aceste schimbări coordonate fiziologice și comportamentale sunt produse de un mecanism emoțional de bază care corespunde cu ceea ce am putea crede că este un anumit tip de teamă.
Unele dintre aceste programe de coordonare confirmă intuițiile generale despre ceea ce creează o emoție. Altele au funcții și caracteristici pe care, de obicei, nu le putem considera "emoționale".
Unii psihologi sugerează că aceste programe emoționale au evoluat cel mai probabil pentru a răspunde la situații identificabile recurente, care ar afecta supraviețuirea sau abilitatea de reproducere a celor implicați.
Acest mod de gândire i-a ajutat pe cercetători să înțeleagă de ce există anumite emoții, precum și cum funcționează acestea. De exemplu, programul de dezgust patogen detectează indicatori ai prezenței unui agent potențial infecțios. Imaginați-vă că mirosiți duhoarea fecalelor: dezgustul vă coordonează comportamentul și fiziologia în moduri în care vă ajută să evitați entitatea riscantă.
Un alt exemplu este emoția asociată rușinii, care caută semne că ai făcut ceva care îi determină pe membrii grupului tău social să te devalorizeze. Când detectați unul dintre acești indicatori (o persoană iubită vă mustră pentru că ați făcut ceva ce a rănit-o, de exemplu) experiența rușinii vă ajută să vă ajustați imaginea mentală a tipurilor de lucruri care îi vor determina pe alții să vă devalorizeze. Probabil că veți încerca să le evitați în viitor.
Pornind de la medicina evolutivă, eu și colegii mei aplicăm acum ideea acestor programe emoționale la experiența de a fi bolnav. Numim această emoție "moleșeală" pentru a distinge programul de bază de rezultatele pe care le generează, cum ar fi comportamentul de boală și starea de rău.
Sperăm că abordarea noastră asupra moleșelii va ajuta la rezolvarea de probleme de importanță practică. Din punct de vedere medical, ar fi util să știm când moleșeala își face treaba și când funcționează defectuos. Furnizorii de servicii medicale ar avea apoi un sens mai bun despre când ar trebui să intervină pentru a bloca anumite părți ale moleșelii și când ar trebui să le permită.
Traducere și adaptare de Vladimir Lazăr după: Feeling sick... (TheConversation), de