Istoria lumii este plină de cazuri de impostură a intelectualilor, adică de intelectuali care una scriu și alta fac. Mai este o categorie a marilor gânditori, precum Martin Heidegger, cu opțiuni politice deconcertante (acesta a sprijin nazismul încă de la început și până la final, fiind un membru al partidului nazist). Și acesta este un caz din zecile de astfel de cazuri de gânditori faimoși care au rămas cu litere de aur în istoria disciplinei lor, dar care, politic, au arătat înclinații de neînțeles.
Dar probabil că nu mulți cunosc bizarul caz al orientării pro-ruse a marelui Albert Einstein, care a intrat în cultura populară, din câte-mi dau seama, ca cel mai important fizician, un mare iubitor de pace și, printre altele, un mare filozof.
Una peste alta, cel mai probabil puțini știu că unele dintre opțiunile politice ale lui Einstein au fost cel puțin bizare, luând în calcul calibrul intelectual al acestuia. Ceea ce arată mai bine decât în orice altă situație că oricine este înclinat erorii și că, în această lume, toți trebuie să tindem către o independență intelectuală, adică să fim în stare să ne formulăm propriile opinii pe subiecte care contează.
Admirația pentru Lenin
La cinci ani de la moartea lui Lenin, în 1929, Einstein notează duios: „În Lenin admir un om care și-a folosit toată energia pentru a face justiție socială, sacrificându-se pe sine. Nu consider metoda sa practică. Dar un lucru este sigur: oameni ca el sunt gardieni și reformatori ai conștiinței umanității”. Nici mai mult, nici mai puțin...
Deși nu e clar la ce se gândea Einstein când scria asta, vorbind de metoda care nu era „practică” (din germană, zweckmässig) se referea la faptul că metoda aplicată nu și-ar atinge scopul. Nu e clar, din nou, la ce scopuri se gândea marele fizician.
Pe scurt, din noiembrie 1917, când a venit în Rusia, până în ianuarie 1924, când a murit, Lenin a fost responsabil de următoarele:
- mai mult de 1 milion de oameni omorâți din motive religioase sau politice;
- între 4 și 8 milioane de oameni morți de foamete;
- mai mult de 50 de mii de prizonieri executați;
- între 300 și 500 de mici de cazaci omorâți;
- sute de mii de muncitori și țărani uciși pentru grevă ori rebeliune.
Iar acest scurt rezumat spune doar parte din „reforma conștiinței umanității” înfăptuită de Lenin.
Dar știa Einstein ce se întâmplă în Rusia?
Cum e posibil așa ceva? Nu știa Einstein nimic despre ce se întâmpla în Rusia, iar acuzațiile de azi pierd din vedere acest lucru? Puțin probabil. În fapt sunt mai multe surse care indică faptul că știa. De exemplu, în 1924 a fost publicată în germană cartea „Teroarea roșie în Rusia”, scrisă de Sergei Melgunov, exilat din Rusia. În carte sunt detalii nenumărate despre ce se întâmpla, în fapt, în Rusia.
În 1925 a apărut o altă carte, „Scrisori din închisorile rusești”, care includea scrisori ale unor foști deținuți politici în închisorile rusești. Spectaculos și stupefiant, Einstein are propriul lui comentariu în această carte! Iată contribuția sa: „Dacă studiezi aceste mărturii din poziția de cititor care trăiește într-un sistem de guvernare bine reglementat, nu-ți imagina că cei din jurul tău sunt diferiți sau mai buni decât cei care impun un regim al terorii în Rusia. Înfioară-te văzând această tragedie a istoriei umane în care unul ucide pentru a nu fi ucis. Cei mai buni și mai altruiști sunt torturați și uciși pentru că influența lui politică inspiră frică - și asta nu doar în Rusia. Toți oamenii serioși îi datorează recunoștință editorului acestor documente. El va ajuta la schimbarea acestei sorți îngrozitoare. După publicarea acestor documente, conducătorii Rusiei vor trebui să-și schimbe metodele dacă doresc să-și continue efortul de a câștiga credibilitate morală în fața națiunilor civilizate. Ei își vor pierde orice simpatie dacă nu vor putea demonstra printr-un act măreț și curajos de eliberare că nu trebuie să se bazeze pe teroare sângeroasă pentru a-și sprijini idealurile politice”.
Probabil că este șocant pentru mulți cititori să vadă că Einstein era sigur că toți suntem la fel și că nu există nicio diferență între cei care ucideau fără discriminare în Rusia și oamenii „din jurul tău”... O notă filozofică ce siguranță nu se potrivea în acel context istoric. În fapt, întregul text este stupefiant, în principal pentru că încearcă să bagatelizeze ororile rusești.
Iar la 4 ani, în 1929, vin cuvintele frumoase și exprimarea admirației pentru Lenin...
Și Stalin era un băiat bun...
Într-o scrisoare către fizicianul Max Born din 1937 sau 1938 (scrisoarea nu a fost datată), la 8-9 ani, așadar, după laudele aduse marelui Lenin, Einstein se referă la seria de procese înscenate din Rusia, unde vinovăția era stabilită înainte de proces. Einstein are revelația că, deși auzise că ceva nu este în regulă, între timp lucrurile s-au clarificat, procesele fiind corecte:
„Apropo, sunt tot mai multe semne că procesele rusești nu sunt falsificate, ci că există un complot printre cei care îl privesc pe Stalin ca pe un reacționar prost care a trădat ideile revoluției. Deși ne este greu să ne imaginăm acest gen de aspecte interne, cei care cunosc cel mai bine Rusia sunt toți mai mult sau mai puțin de aceeași părere. Eram ferm convins că era vorba despre acte despotice ale unui dictator, bazate pe minciuni și înșelăciune, dar aceasta era o eroare”.
În mod evident, oricâte dovezi erau disponibile în presa zilei și în cărțile publicate, nimic nu l-a putut convinge pe Einstein că ce s-a întâmplat în Rusia de la venirea la putere a lui Lenin și continuând cu Stalin nu era alt lucru decât un regim de teroare și masacrare a propriei populații.
Multe altele
Articolul de față nu este un proces al lui Einstein, așa că nu voi trece în revistă toate situațiile în care acesta a arătat o bizară afinitate și un sprijin de neînțeles pentru ce se întâmpla în Rusia. Toată povestea poate fi citită în cartea lui Neven Sesardic intitulată „When reason goes on holiday. Philosophers in politics”, de unde am și extras cele de mai sus.
Printre altele, Einstein a fost membru fondator al „Societății prietenilor Noii Rusii” (de care s-a dezis la un moment dat) și l-a sfătuit pe un jurnalist apropiat, Isaac Don Levine, să nu participe la demonstrații anti-Stalin după asasinarea unui oficial rus în 1934 (Einstein fusese invitat la protest, invitație refuzată).
În fine, Einstein era de părere în 1948 !!! că, deși vede „slăbiciunea sistemului rusesc”, acesta „are merite deosebite și e greu de stabilit dacă ar fi fost posibil ca rușii să supraviețuiască prin aplicarea unor metode mai blânde”. Afirmațiile au făcute de Einstein într-o scrisoare către filozoful american Sidney Hook. Nu prea sunt multe de comentat aici...
Einstein care contează
Scopul acestui articol a fost menționat încă de la început: acela de a arăta că o personalitate uriașă, precum Einstein, poate avea opinii imposibil de tolerat după orice standarde în materie de moralitate și bună guvernare.
Einstein nu a fost un comunist, dar a sperat că ce se întâmpla în Rusia va avea un rezultat pozitiv și va fi o contrapondere la sistemul capitalist. Nu a fost singur Einstein în această eroare, mulți intelectuali din secolul XX având opțiuni politice similare, fiind simpatizanți ai Rusiei.
Einstein care contează, evident, este Einstein fizicianul. Iar din această perspectivă acesta nu a avut egal în istoria fizicii. Einstein a schimbat practic fața fizicii de unul singur, ducând conceptul de geniu la înălțimi ce par imposibil de atins din nou. Cele două teorii ale relativității, pentru a ne referi doar la acestea, au revoluționat modul în care înțelegem lumea.
Așadar, pe cât de profund și magnific a fost în cercetarea științifică, pe atât de naiv a fost Einstein în unele dintre opiniile politice, cel puțin pe relația cu Rusia.
După cum se poate vedea, chiar și una dintre cele mai strălucite minți din istoria omului poate fi imatură într-o manieră stupefiantă pe anumite subiecte. Einstein era pe deplin conștient de enorma influență publică a opiniilor sale, dat fiind că avea o faimă neegalată pentru un om de știință în timpul vieții sale.
Una dintre predispozițiile cognitive (erori de gândire) se numește „apelul la autoritate”, care surprinde situația următoare: când o persoană face apel la opinia unei alte persoane considerate o autoritate incontestabilă pentru a-şi susţine punctul de vedere. Puteți citi seria noastră despre predispozițiile cognitive aici. Probabil că mulți și-au justificat opinia pro-Rusia, după ce au aflat că Einstein erau un susținător, invocându-l pe acesta...
Înainte de a încheia mai vreau să adaug următoarele: personalitatea lui Einstein a fost una complexă, iar viața sa privată și publică a a fost o combinație de lumini și umbre. Dacă tot ce știți despre Einstein vine din acest articol, atunci veți rămâne cu siguranță cu o opinie greșită despre acesta. Cum spuneam mai sus, Einstein nu a fost un comunist, ci mai degrabă un idealist. Acesta a disprețuit războiul și folosirea forței întreaga sa viață. Viața sa publică și opiniile sale politice merg mult dincolo de cele câteva opinii exprimate cu privire la Rusia, reflectate aici. Acest articol este, din nou, doar un avertisment că și cele mai strălucite minți, câteodată, din motive care ne scapă, au opinii și poziții inexplicabile, de o naivitate dezarmantă...
Sursa: Cartea „When reason goes on holiday. Philosophers in politics” de Neven Sesardic
