Sigur, e doar un exercițiu de imaginație, dar de ce să nu-l facem? Am ajuns la această întrebare pe când scriam articolul De ce să fii agnostic este cea mai înțeleaptă opțiune.

Să ne imaginăm că specia umană este, în fapt, o simulare pe calculator. Este o teorie excentrică, desigur, dar una care nu va putea fi exclusă definitiv niciodată. Dar nu asta e preocuparea noastră în acest articol.

În scenariul din acest articol nu suntem, cum credem, rezultatul evoluției de miliarde de ani pe Terra, în condiții imposibil de elucidat cu certitudine, ci creaturi virtuale, care „ființează” pe un supercomputer al unui laborator de cercetare dintr-o civilizație avansată.

Dacă ai fi tu cercetătorul-șef în acest laborator (deci nu ești parte din specia umană), cel care coordonează experimentul, cum ai comunica cu specia umană în mod credibil atunci când decizi că a venit timpul să le spui ce li se întâmplă, în fapt? Adică să le comunici într-o atare manieră încât să fii sigur că toți te vor crede, atunci când le spui că sunt doar parte dintr-un experiment și că tot ceea ce cred ei despre univers, apariția galaxiilor, sistemului solar, vieții pe Terra, a speciei umane - sunt toate doar informații injectate de tine în sistem pentru ca experimentul să se poate derula.

Ce cale și modalitate de comunicare ai alege să le spui cum a apărut ideea experimentului, care este obiectivul acestuia șamd?

Trebuie să iei în calcul că specia umană este plină de sceptici și cârcotași care vor găsi hibe acolo unde nu sunt, care vor inventa povești care vor încerca să demonstreze că nu ești ceea ce pretinzi că ești șamd. Capacitatea omului de a nega evidența este uluitoare; de la inventarea de zeități care nu există până la nega evidențe de necontestat, cum ar fi existența unei pandemii.

Gândindu-mă la această întrebare, mă întrebam ce ar putea spune Iisus Hristos (să considerăm povestea biblică reală) pentru a fi luat în seamă, dacă el chiar s-ar reîntrupa? Ce ar putea spune pentru a fi crezut de toată umanitatea?

Ce metodă vei folosi, așadar, pentru a convinge toată specia umană că tu chiar ești creatorul lumii lor și că trebuie să admită asta?

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.