Despre așa-zisa „medicină cuantică” am mai scris aici, comentând un articol publicat pe un site românesc ce pretinde că este unul serios, dar este îmbibat de elucubrații pseudoștiințifice.

Despre anomaliile din medicina românească am scris aici, arătând că viitori doctori români învaţă „regresia în vieţi anterioare şi în viaţa dintre vieţi" la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie.

Pentru ca circul să fie complet, Ministerul Sănătăţii oferă atestate în „acupunctură" şi „homeopatie", domenii ale medicinei alternative (sau pseudomedicinei), nu ale medicinei alopate.

Într-un asemenea mediu, în care nu e clar cine din medicina românească face diferența dintre medicină bazată pe dovezi științifice și pseudomedicină, am descoperit (cu ajutorul unui cititor, care a publicat linkul printr-un comentariu), că medicina cuantică nu este doar la nivel de articole scrise pe diverse site-uri de neofiți, ci este susținută în mod formal de doctori români.


Cazul de față, ilustrat de videoclipul de mai jos, este cel al unui medic chirurg de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Ciprian Ene, care prezintă vreme de jumătate de oră „Aspecte inovative în managementul proceselor inflamatorii cronice".

Titlul pare inofensiv; ce ascunde acesta însă este înfiorător. Este vorba despre ceva numit „medicină cuantică”, o ramură a pseudoștiinței care folosește niște noțiuni din mecanica cuantică (fără să înțeleagă nimic din teorie) pentru a promova un nou curent de pseudomedicină.

O să facem imediat un scurt rezumat.

Prezentarea dr. Ene este din 2019 și a avut loc la Academia Română în cadrul Forumului Național de Medicină Integrativă (care include tot felul de ramuri ale pseudomedicinei). Dr. Ene este, după cum ne spune, și coordonatorul Centrului Holistic Soma, pe al cărui site, dacă intri, te apucă plânsul...

Ascultându-l pe dr. Ene, care în prima parte a prezentării sale face o introducere în mecanica cuantică, am rămas cu o enigmă: cum e posibil să spui atât de multe lucruri despre mecanica cuantică și să nu nimerești nici măcar o propoziție corectă? Există totuși câteva variante simple: intri pe scientia.ro ori pe wikipedia și găsești 2-3 propoziții care au cap și coadă. E greu de înțeles de unde și-a luat datele, dar nimic nu bate cu ce „scrie la manual” :)

Mai jos o să menționez o serie dintre afirmațiile doctorului Ene, cu unele comentarii, pentru cei care nu au răbdarea să urmărească videoclipul, dar nu am puterea să combat fiecare aberație în detaliu...

Așadar, dr. Ene ne spune că:

1. S-a observat că dacă anumite particule sunt accelerate la viteze apropiate de viteza luminii, acestea au comportament de particulă și undă - o idee pe care Einstein a emis-o cu mult timp în urmă prin celebra sa ecuație.
Comentariu: celebra ecuație nu are legătură cu asta, iar ideea cu acceleratul și restul poveștii - e o aberație.

2. Ce era vid cuantic acum e ocean de corzi vibrante care creează cele trei dimensiuni ale spațiului, plus timpul. La idee a contribuit și Stephen Hawking.
Comentariu: una-i una, alta-i alta. Teoria corzilor este destul de veche astăzi, nu e apărută săptămâna trecută și nu asta a făcut ea, să umple vidul cuantic, ci a încercat să explice materia prin intermediul unor corzi vibrante. Teoria, solidă matematic, se bazează pe o multitudine de dimensiuni (12, într-o variantă) și nu are susținere experimentală.

3. Dr. Ene pune pe ecran la un moment dat o imagine cu o supoziție științifică, și anume perioadele în care o forță originară unică s-a „ramificat” în alte forțe, cele patru forțe pe care le cunoaștem azi. Nu e clar ce caută sintagma „particule elementare” în titlu. Apoi ne spune că cele patru forțe sunt manifestări ale „forței vitale sau qi-ului sau prana, sau cum vreți să o numiți”...
Comentariu: ce legătură să fie între forțele fundamentale și qi, prana sau ce denumire vă place - nu am înțeles. Nici doctorul, cu certitudine.

4. ADN-ul este o antenă de emisie-recepție pentru câmpurile electromagnetice. Aceste lucruri deja se știu.
Comentariu: partea asta cu antenele mi-a plăcut, că sunt folosite peste tot astăzi, de când cu pandemia. Iar afirmația: „aceste lucruri deja se știu” este o capodoperă, de vreme ce nu știe nimeni.

5. Efectul fotoelectric se referă la faptul că atunci când un electron trece pe un orbital superior și revine - emite fotoni. Acest fenomen poate fi înregistrat și folosit pentru diagnostic!
Comentariu: sigur, dl doctor bate câmpii. Orbitalii sunt altceva decât straturile energetice la care se referă (orbitalul este o funcție matematică ce descrie norul electronic, probabilitatea de a găsi electronii în anumite poziții în spațiu). Iar efectul fotoelectric e altceva, desigur. Cum folosești efectul fotoelectric (pentru care a luat Einstein Premiul Nobel, în fapt) pentru diagnostic, nu e clar deloc...

6. Avem suport științific pentru ce numeam odată meridianul din acupunctură - colagenul hidratat...
Comentariu: nu am niciun comentariu...

7. Mai zice dr. Ene că dr. Radu Țincă, prezent în sală, practică medicina integrativă la terapie intensivă!
Comentariu: Nu e clar despre ce este vorba, dar dacă este adevărat, e interesant de știut dacă există aprobare pentru așa ceva și dacă tratamentul normal este înlocuit cu aberații din „tolba” pseudomedicinei.

8. Avem unde electromagnetice, câmpuri de unde electromagnetice și o interferență a acestora. Dacă putem decoda această figură de interferență putem înțelege cum funcționează organele.
Comentariu: nimic nu are niciun sens. Cum adică unde și câmpuri de unde și interferența lor?

9. Apoi dr. Ene vorbește despre chakre, meridianele din acupunctură, aură, tratament cu unde electromagnetice pentru normalizarea activității chakrelor, aparate minune „pe bază de medicină cuantică” ce fotografiază aura, diagnostichează, vindecă și așa mai departe.

La finalul prezentării are loc un moment genial! Academicianul Ovidiu Bujor îi spune doctorului Ene că are antene speciale,  cu care a captat cunoașterea tradițională (adică aberațiile expuse pe timpul prezentării), care cunoaștere plutește în atmosferă, și pe care o dețineau, desigur, și geto-dacii... Dr. Ene este de acord, firește. Ce să mai spui?

Înainte de videoclip mai adaug doar atât: nu știu dacă dr. Ene o fi ori nu un chirurg bun. În principiu, este posibil, dacă nu introduce în actul medical vreo tehnică învățată de pe Internet despre mecanica cuantică. Dar, una peste alta, probabil că ar trebui să existe o metodă prin care sistemul sanitar să se asigure că doctorii români nu sunt vraci care-și trag înțelepciunea de la geto-daci și că nu practică medicina inși fără niciun pic de spirit critic. Una este să înveți niște termeni medicali și o practică medicală (ceea ce se face la facultatea de medicină), cu totul alta este să înțelegi cum funcționează corpul uman și medicina modernă. Medicina este o meserie pentru oameni care sunt în stare să gândească cu mintea lor, nu adepți ai unor teorii luate de pe site-uri obscure.



Dacă v-a plăcut, mai sunt și alte înregistrări în care dr. Ene vă împărtășește din „înțelepciunea” medicinei cuantice :) Pe YouTube.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.