Într-un articol publicat de Agerpres se arată că „Începând din acest an universitar, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, la catedra de Psihiatrie, vom preda în curând un curs facultativ de hipnoterapie medicală şi medicina subconştientului. [...] Se pare că niciun curs opţional nu a trezit atât de mare interes ca acesta".

Poate vă întrebaţi ce înseamnă asta, cum am făcut noi. Ce înseamnă „medicina subconştientului"? Şi de ce e aşa de mare interesul? E semn bun? Nu prea... Iată despre ce este vorba.

Există ceva numit Asociaţia Europeană pentru Hipnoterapie Medicală şi Terapia Subconştientului, al cărei preşedinte este o doamnă pe nume Elena Gabor.

Mergând pe pagina asociaţiei, afli lucruri uimitoare... De exemplu aflăm că asociaţia oferă training profesional privind „terapia de regresii în vieţi anterioare şi regresiile în viața dintre vieți"!!!

Sperăm că vă e clar că nu este vorba despre medicină aici, ci despre elucubraţii. Faptul că o universitate de medicină românească oferă astfel de cursuri, fie ele şi facultative, nu poate fi decât o mare greşeală. De ce? Pentru că astfel o instituţie a statului validează "vrăjitoria" drept disciplină medicală. Aşadar, viitorii doctori ne vor invita să ne întoarcem în vieţile anterioare înainte de a lua aspirina??

Dacă aveţi curajul să intraţi pe pagina asociaţiei, o să luaţi contact cu o serie de năzbâtii. Amuzamentul este garantat. Pe prima pagină mai aflăm că asociaţia susţine „cercetarea și dezvoltarea de noi tehnici și abordări terapeutice care să implice nivelurile superioare ale conștiinței în vindecare". Dacă luaţi contact cu acest limbaj de lemn: „niveluri superioare ale conştiinţei", e clar că nu avem de-a face cu medicină, cu ştiinţă, ci cu „artă", aşa cum se menţionează, în fapt, în acelaşi paragraf.

Mai spicuim din ce presupune modulul de pregătire:
:: Introducere în niveluri de conștiință, știința subconștientului, corpul energetic și conexiunea dintre conștiință, minte și corp
:: Metode de ghidare în hipnoza de conectare cu nivelurile superioare de conștiință
:: Metode de inducție și adâncire în starea de hipnoză pentru conectarea cu nivelurile superioare de conștiință
:: Tehnici de programare neurolingvistică (NLP) folosite în hipnoză
:: Metode de ghidare într-o viață anterioară/paralelă și explorarea momentelor relevante ale acelei existențe
:: Hipno-analiza vieții anterioare.
:: Evaluarea vieții anterioare împreună cu ghizii și maeștrii spirituali în sălile de întâmpinare. Comunicarea cu ghizii spirituali
:: Trecerea dincolo de Lumină și reintroducerea în realitatea ultimă.

Lista enormităţilor este nesfârşită. Sunt pagini întregi de aiureli pe care viitori medici români le vor „învăţa" pentru a-şi completa pregătirea profesională.

Taxa de participare la programul de certificare prezentat pe pagina asociaţiei este de 2.495 de dolari, dar,  veşti bune! pentru România, pentru 2020, prețul promoțional de 1620 de dolari (sau valoarea de 6800 RON)...


Faptul că tinerii studenţi nu au discernământ şi aleg un astfel de curs facultativ nu este neapărat surprinzător. Şcoala românească nu pregăteşte elevii pentru a se deprinde cu o gândire critică. Copii termină liceul şi cred în OZN-uri, Dumnezeu, strigoi, cred că Soarele se învârte în jurul Pământului şamd. Unii ajung studenţi la medicină şi apoi doctori. Din păcate facultatea de medicină nu reprezintă capătul drumului în ce priveşte pseudoştiinţa, ba dimpotrivă, e locul în care aceasta este predată sistematic! Studenţii se bat pentru a prinde un loc într-un curs care-i învaţă despre vieţi anterioare...

Dar să nu credeţi că Universitatea de Medicină din Târgu Mureş este un caz aparte. Ministerul Sănătăţii oferă, de exemplu, atestate în „acupunctură" şi „homeopatie", domenii ale medicinei alternative (sau pseudomedicinei), nu ale medicinei alopate.

Această abordare confuză instituţională nu are cum să nu lase urme în sistemul medical în timp. Doctorii se duc la cursuri, de bună credinţă, crezând că ceea ce se predă într-o instituţie a statului este validat ştiinţific. Nu este, în multe cazuri,  şi nimănui nu-i pasă, după cum se poate vedea...


Pe de altă parte, este surprinzător că o agenţie de presă, ca Agerpres, alocă un spaţiu amplu unui subiect de acest tip. Asta arată că jurnaliştii implicaţi în acest material, de la scriere la aprobarea pentru publicare, nu au gândire critică, nu ştiu să se documenteze şi, cu sau fără voie, promovează pseudoştiinţa. E jenant, ştim, dar din păcate ăsta este nivelul presei din România. Iar Agerpres este printre cele mai elevate organe de presă!


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.