Încă citesc „Trebuie să-ți schimbi viața” de Peter Sloterdijk. E o carte impresionantă atât prin conținut, cât și prin dimensiuni (650 pg) :). Sloterdijk și publică din când în când în când câte un articol în special în publicații de limbă germană. Dă, din câte mi-am dat seama, mai des interviuri. Își promovează cărțile, de regulă. Mai jos, rezumatul unui articol din 2024 publicat, în traducere, în Le Monde, în care vorbește despre Uniunea Europeană. Deși din 2024, nu și-a pierdut actualitatea absolut deloc.
„Pentru a regândi Europa, va trebui să elaborăm concepte pentru un continent fără însușiri.”
Europa se confruntă cu o situație istorică stranie: a reușit ceva extraordinar prin unificarea sub forma UE, dar nu știe foarte bine cum să numească ceea ce a devenit. Aceasta este ideea centrală a reflecției lui Peter Sloterdijk despre „continentul fără însușiri”. Uniunea Europeană reprezintă, pentru filosoful german, o formă politică fără precedent: un ansamblu enorm de state care nu este nici imperiu, nici federație în sens clasic, nici simplă alianță și nici stat-națiune extins.
Problema Europei nu ar fi, prin urmare, doar una politică sau economică, ci, înainte de toate, una de identitate și de vocabular. Europenii au creat o realitate pentru care nu posedă încă noțiunile potrivite.
Dragonul european decapitat
Sloterdijk pornește de la istoria imperială a Europei. Timp de secole, marile state europene s-au definit prin expansiune. Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Țările de Jos, Belgia și alte puteri și-au proiectat forța în America, Africa și Asia. Europa nu era doar un continent, ci centrul unui sistem mondial construit în mare parte în jurul ei. Această Europă dispare în secolul XX.
Sloterdijk vorbește despre Europa ca despre un dragon căruia i-a fost tăiat capul. Decolonizarea, războaiele mondiale și dispariția vechilor imperii au distrus mecanismul prin care Europa își construise vreme îndelungată sentimentul propriei importanțe.
De aici și observația sa că europenii vorbesc încă despre „restul lumii”, deși începe să pară că lumea se petrece în altă parte, iar Europa însăși riscă să devină „restul”.
Tema fusese abordată, într-o altă manieră, de către filozoful francez Jacques Derrida în L’Autre Cap: ce devine Europa atunci când încetează să mai fie centrul din care lumea este privită, organizată și judecată?
Marea invenție europeană
Răspunsul Europei postbelice a fost să pună în locul unui nou imperiu Uniunea Europeană. Sloterdijk o numește o „improvizație politică” care nu fusese prevăzută de marile scenarii ale istoriei.
UE poate fi interpretată tocmai ca un rezultat al renunțării la logica europeană tradițională a puterii. State care se războiseră secole întregi au construit instituții comune fără ca vreunul dintre ele să devină centrul unui nou imperiu. A apărut astfel ceea ce Sloterdijk descrie drept o mare structură postimperială.
Dar această reușită creează o problemă neașteptată. Imperiile știau să producă mituri, iar națiunile știu să producă patriotism. Uniunea Europeană produce mai ales instituții, reguli și compromisuri. Este mult mai greu să te atașezi afectiv de acestea.
O identitate „amfibie”
Sloterdijk consideră că o identitate politică europeană comună rămâne dificilă deoarece europenii continuă să fie formați în primul rând de culturile și identitățile lor naționale. În formularea sa plastică, europeanul contemporan posedă cel mult o „identitate politică amfibie”: peste costumul său național poartă un soi de haină europeană.
Un francez, un român sau un italian nu încetează să fie ceea ce este pentru a deveni european. Europenitatea se adaugă identității naționale fără să o înlocuiască.
De aici caracterul abstract al Uniunii. Beneficiile existenței în acest spațiu pot deveni atât de obișnuite încât sunt percepute aproape ca fenomene naturale. Generațiile care nu au cunoscut Europa războaielor dintre marile puteri, frontierele aproape impermeabile sau naționalismele expansioniste pot uita condițiile istorice din care s-a născut ordinea actuală. Sloterdijk numește această situație, provocator, o formă de ingratitudine.
Ce înseamnă „continent fără însușiri”?
Formula amintește inevitabil de faimosul roman Omul fără însușiri al lui Robert Musil. Nu trebuie însă înțeleasă ca afirmația că Europa nu ar avea cultură, istorie sau valori. Dimpotrivă: are prea multe istorii, tradiții și identități pentru a putea fi redusă la una singură.
Europa postimperială nu mai poate afirma: „suntem centrul civilizației”, dar nici nu pare să fi găsit încă o poveste suficient de puternică pentru a pune ceva în loc.
Slăbiciunea identitară a Europei nu trebuie confundată automat cu un eșec. Poate fi efectul unei transformări istorice radicale: trecerea de la putere imperială la cooperare postimperială.
Europa a inventat instituțiile înainte de a inventa mitologia care să le însoțească. De aceea, spune Sloterdijk, trebuie create „concepte pentru un continent fără însușiri”.
Nu este vorba despre recuperarea gloriei pierdute și nici despre reconstruirea vechilor imperii, ci despre ceva mult mai dificil: găsirea unei forme de identitate pentru o mare putere politică ce încearcă să existe fără să mai gândească lumea în termenii dominației care au definit cândva puterea europeană.
În acest sens, problema Europei poate fi formulată în felul următor: după ce a învățat ce nu mai vrea să fie, trebuie încă să descopere ce vrea să fie.
