La începutul anilor ’90, India găzduia unele dintre cele mai mari populații de vulturi din lume. Păsările erau atât de comune, încât făceau parte din peisajul obișnuit al satelor și orașelor. În jurul gropilor de gunoi, al abatoarelor sau al carcaselor vitelor moarte se puteau aduna sute de vulturi, care curățau rapid resturile organice.
În mai puțin de un deceniu, aproape toți au dispărut.
Nu au fost vânați sistematic și nici nu au fost victimele unei epidemii naturale.
Cauza a fost un medicament veterinar aparent banal, administrat vacilor și altor animale domestice: diclofenacul.
Ceea ce a urmat reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase exemple cunoscute despre modul în care eliminarea unei singure verigi dintr-un ecosistem poate produce efecte în cascadă asupra societății umane.
Un studiu publicat în 2024 în American Economic Review estimează că dispariția vulturilor ar fi provocat, indirect, aproximativ 100.000 de decese umane suplimentare pe an în zonele cele mai afectate. În numai cinci ani, bilanțul estimat ajunge astfel la aproximativ jumătate de milion de morți premature.
Medicamentul care a ucis vulturii
Diclofenacul este un medicament antiinflamator nesteroidian, asemănător medicamentelor folosite și la oameni pentru dureri și inflamații. În India, începând cu anii ’90, el a devenit extrem de popular în medicina veterinară.
Fermierii îl administrau vitelor bolnave sau rănite pentru reducerea durerii și a inflamației. Pentru animale, tratamentul era eficient și ieftin.
Problema era ceea ce se întâmpla după moartea animalului.
În India, din motive culturale și religioase, o mare parte dintre bovine nu sunt sacrificate pentru carne. Când o vacă moare, carcasa sa poate fi abandonată în afara localității sau transportată într-un loc unde sunt depozitate animale moarte.
Timp de secole, vulturii au reprezentat principalul mecanism natural de eliminare a acestor carcase.
Un grup de vulturi putea transforma carcasa unui animal mare în oase în mai puțin de o oră. Sistemul era extrem de eficient: păsările eliminau rapid cantități uriașe de carne aflată în descompunere înainte ca bacteriile sau alte animale să profite de ea.
Dar dacă animalul fusese tratat cu diclofenac cu puțin timp înainte de moarte, medicamentul rămânea în țesuturile sale.
Pentru vulturi, chiar și cantități mici sunt toxice.
Diclofenacul produce insuficiență renală severă. În organismul păsării se acumulează acid uric, iar rinichii încetează să funcționeze. În scurt timp, vulturul moare.
La începutul anilor ’90 nimeni nu realizase că un medicament administrat vitelor putea provoca un asemenea dezastru ecologic.
Consecințele au devenit însă imposibil de ignorat. Populațiile principalelor specii de vulturi din India au început să se prăbușească. Pentru unele specii, declinul a depășit 95%, iar în anumite regiuni pierderile au ajuns ulterior la peste 99%.
Una dintre cele mai numeroase păsări răpitoare ale planetei devenise, în numai câțiva ani, extrem de rară.
Ce se întâmplă când dispar „gunoierii” naturii
Vulturii au o reputație mai degrabă neplăcută. Se hrănesc cu animale moarte și sunt adesea asociați cu cadavrele și descompunerea. Ecologic însă, exact această specializare îi face extrem de valoroși.
Sistemul lor digestiv poate distruge numeroși agenți patogeni prezenți în carnea putrezită. În plus, pentru că ajung rapid la cadavre și consumă cantități mari de carne, împiedică alte animale să se hrănească din aceleași surse.
După dispariția vulturilor din India, milioane de kilograme de țesut animal care înainte erau eliminate rapid au început să rămână mult mai mult timp în mediu.
Iar locul vulturilor nu a rămas vacant. Unul dintre principalii beneficiari a fost câinii fără stăpân.
Carcasele animalelor domestice au devenit o sursă abundentă de hrană, iar populațiile de câini au crescut. Spre deosebire de vulturi, însă, câinii intră frecvent în contact cu oamenii.
India este una dintre țările cu cele mai mari probleme legate de rabie. Virusul este transmis în principal prin mușcătura câinilor infectați și este aproape întotdeauna fatal după apariția simptomelor.
Creșterea populațiilor de câini a însemnat, inevitabil, și mai multe interacțiuni între oameni și animale, mai multe mușcături și un risc mai mare de transmitere a rabiei.
Dar acesta a fost doar unul dintre mecanisme. Carcasele abandonate au rămas mai mult timp în descompunere, ceea ce a permis proliferarea bacteriilor și a altor microorganisme. Resturile organice puteau ajunge în apă, contribuind la deteriorarea calității acesteia.
În loc ca materia organică să fie eliminată rapid de vulturi, ea rămânea zile întregi în mediul înconjurător.
Astfel, dispariția unei păsări aparent puțin importante pentru viața oamenilor a modificat întregul sistem sanitar informal construit în jurul eliminării animalelor moarte.
Cum poate fi calculat numărul oamenilor morți din cauza dispariției vulturilor?
La prima vedere, afirmația că dispariția vulturilor ar fi provocat sute de mii de decese umane poate părea dificil, dacă nu imposibil de demonstrat.
Nimeni nu poate examina certificatul de deces al unei persoane și spune că aceasta a murit pentru că într-o anumită zonă populația de vulturi s-a redus drastic.
Cercetătorii Eyal Frank și Anant Sudarshan au folosit însă un fel de experiment natural. Înainte de apariția diclofenacului, vulturii nu erau distribuiți uniform în India. În unele regiuni existau populații foarte mari, în timp ce în altele păsările erau mai rare, din motive de climă, vegetație și disponibilitate a hranei.
Acest lucru le-a permis cercetătorilor să compare două tipuri de regiuni. În prima categorie intrau districtele care avuseseră numeroși vulturi înainte de introducerea diclofenacului. Acolo, dispariția păsărilor trebuia să producă un impact major.
În a doua categorie intrau districtele în care vulturii fuseseră oricum rari. În aceste locuri, colapsul populațiilor de vulturi ar fi trebuit să aibă efecte mult mai mici.
Înainte de declinul vulturilor, evoluția mortalității umane era similară în cele două categorii. După dispariția păsărilor, situația s-a schimbat.
În regiunile care avuseseră anterior populații importante de vulturi, rata mortalității umane a crescut cu aproximativ 4,2% față de regiunile comparabile în care păsările fuseseră mai rare.
Autorii au estimat că acest lucru corespunde la aproximativ 104.000 de decese suplimentare pe an. Calculată pentru perioada 2000–2005, estimarea ajunge la aproximativ 500.000 de decese premature.
Este important de precizat ce înseamnă această cifră. Nu înseamnă că cercetătorii au identificat individual 500.000 de oameni care au murit „din cauza vulturilor”. Este o estimare statistică a mortalității suplimentare care apare după colapsul populațiilor de vulturi în regiunile în care aceste păsări jucaseră anterior un rol ecologic major.
Cercetătorii au găsit și alte indicii care susțin mecanismul: creșterea numărului de câini, modificarea utilizării vaccinurilor antirabice și deteriorarea calității apei în zonele afectate.
Un serviciu ecologic aproape invizibil
Povestea vulturilor din India arată cât de greu este să evaluăm valoarea reală a unei specii cât timp aceasta există.
Atunci când vulturii erau numeroși, nimeni nu plătea pentru serviciul oferit de ei. Nu existau camioane, instalații de procesare sau angajați care să elimine carcasele. Păsările făceau acest lucru gratuit.
Doar după dispariția lor a devenit evident cât de important era serviciul.
Studiul estimează că pierderea populațiilor de vulturi a generat costuri economice enorme prin creșterea mortalității umane. Valoarea statistică a vieților pierdute este calculată la zeci de miliarde de dolari anual.
În 2006, India a interzis utilizarea veterinară a diclofenacului. Alte medicamente antiinflamatoare, precum meloxicamul, pot fi utilizate fără același risc pentru vulturi.
Recuperarea populațiilor este însă lentă. Vulturii se reproduc greu, de obicei având un singur pui pe an, astfel încât refacerea populațiilor poate dura decenii.
Dezastrul produs de diclofenac rămâne astfel unul dintre cele mai clare exemple ale unei reguli ecologice pe care societățile moderne o descoperă adesea prea târziu: ecosistemele furnizează servicii esențiale care devin vizibile mai ales atunci când dispar.
