De ce unele videoclipuri, imagini, gesturi ori trăsături umane şi animale ni se par simpatice ? Ce le face astfel ? Catalogăm ceva ca gingaş, frumos, simpatic imediat ce îl vedem. Dar ce anume trebuie să vedem pentru a avea această reacţie practic instantanee ? Şi de ce o avem? În 1949 Konrad Lorenz introducea teza conform căreia anumite trăsături infantile declanşează întotdeauna reflexele părinteşti ale adulţilor, lucru care creşte, din punct de vedere evolutiv, probabilitatea de a îşi îngriji mai bine odraslele. Astfel că am dezvoltat preferinţe puternice pentru caracteristici precum capetele disproporţionat de mari în comparaţie cu trupul, ochi mari dispuşi relativ jos la nivelul feţei, năsucuri mici ori corpuri moi şi rotunde.
În 1995 Paul H. Morris formulează ideea că aceste trăsături sunt doar produse derivate ale altor caracteristici utile din punct de vedere evolutiv. El crede, de pildă, că în cazul baieţeilor capetele mari sunt necesare fiind vorba de creiere de mari dimensiuni, iar in cazul bebeluşilor mai dolofani straturile de grăsime contribuie la o dezvoltare corespunzătoare.
Potrivit lui Lorentz şi Morris, aceste trăsături ni se par adorabile tocmai fiindcă sunt ale odraslelor noastre. Iar aceste preferinţe s-au extins şi când e vorba de felul în care "judecăm" alte specii în diverse ipostaze: mersul legănat al pinguinilor pare adorabil, deşi e doar un mod eficient de deplasare pentru aceste animale, iar în cazul ursului panda gigant, alt simbol planetar al gingăşiei, este vorba de păstrarea şi la maturitate a caracteristicilor morfologice ale vârstei fragede - într-un proces numit pedomorfoză.
Am aflat de toate acestea dintr-un videoclip de pe canalul Youtube al publicaţiei de ştiri din ştiinţă şi tehnologie Popular Science: