Tipărire
Categorie: Blog Cătălina Oana Curceanu
Accesări: 655

Ce facem în fața unui pericol? Fugim sau rămânem pe loc, blocaţi? Și de cine depinde decizia? Un grup de cercetători portughezi a studiat această problemă cu ajutorul unor musculițe, ajungând la concluzia că decizia este luată de o pereche de neuroni, cel puțin în cazul acestor insecte.

Este foarte important ca în fața unui pericol să luăm decizia corectă. Care însă este aceasta? Am putea fi să o luăm la fugă și să ne salvăm, să înfruntăm pericolul sau să rămânem pe loc. Cum este luată această hotărâre? Este clar că o serie de neuroni sunt implicaţi. Care însă sunt aceștia? Pentru oameni nu a fost identificat acest grup de neuroni, importanți în supraviețuire, căci aceștia ne "spun" de exemplu să o luăm la fugă când o mașină se îndreaptă înspre noi, dar și să rămânem pe loc dacă suntem de exemplu atacați de un animal sau o persoană pe care credem că îi putem învinge.
 
Putem decide să rămânem pe loc atunci când este util să fim considerați morți sau sperăm să fim  "invizibili" prin această strategie, în situații în care apreciem că nu avem șanse să ne salvăm fugind sau prin luptă.
 
Un grup de cercetători de la Champalimaud Centre for the Unknown din Lisabona a studiat această interesantă problemă folosind clasicele musculițe de oțet (Drosophila melanogaster, cunoscute și sub denumirea de drosofila), care, pentru cercetători, reprezintă un excelent subiect de cercetare. Rezultatele acestui studiu au fost publicate în revista Nature Communication.
 
Până la efectuarea acestor studii se aprecia că aceste musculițe, aflate în fața unui pericol, o vor „lua la fugă” – adică vor zbura, îndepărtându-se rapid de pericol.  
 
Cercetătorii portughezi au efectuat un experiment în cadrul căruia musculițele aveau mai multe posibilități de a reacționa. Practic, acestea au fost puse într-un recipient în care era desenat un cerc negru care, cu ajutorul unor efecte optice, se alungea până la musculițe, reprezentând un eventual pericol. Cum s-au comportat acestea? Cercetătorii au constatat că majoritatea musculițelor rămâneau imobilizate, precum mamiferele în față pericolelor, atunci când nu vor să fie văzute de către prădători. Alte musculițe însă zburau, îndepărtându-se de pericol. Musculițele alegeau deci o strategie care depindea de situație. Practic, musculițele care zburau cu viteze mai mari în momentul în care apărea pericolul, se îndepărtau cât de repede posibil de acesta. Cele care însă erau în stare de repaus sau zburau cu viteze mici, rămâneau pe cât posibil imobilizate.
 
În faza următoare a studiului cercetătorii au folosit metode de optogenetică pentru a studia care sunt neuronii responsabili de luarea deciziei. Au identificat astfel o pereche de neuroni, unul în emisfera dreaptă și celălalt în emisfera stânga a creierului, care sunt determinanți în stabilirea comportamentului în fața pericolului.

Când acești neuroni erau inhibați, musculițele adoptau o unică strategie: cea a fugii. Nu mai erau deci în stare să aleagă și să optimizeze strategia în fața pericolului. Acești doi neuroni erau deci cei care "decideau" care este strategia pe care o adoptau musculițele.
 
Acest studiu ar putea reprezenta un prim pas pentru a descoperi care sunt mecanismele care ne determină pe noi, oamenii, să acționăm în față pericolelor. Este de presupus că și în cazul nostru este vorba despre un număr limitat de neuroni. Dacă aceștia funcționează bine, atunci strategia aleasă este cea care ne dă cele mai mari șanse de supraviețuire în fața pericolelor. Atunci când acești neuroni au însă unele probleme, cei care suferă de disfuncții de acest gen prezintă o probabilitate ridicată să nu reacționeze cum trebuie în față pericolelor și să-și riște viața. Acest studiu ar putea avea drept consecință inclusiv descoperirea unor noi metode de tratament a celor care sunt afectați de „lipsa fricii” în situaţii de pericol.

Credit imagine: Gil Costa via ARMagazine