Albert Einstein are totusi dreptate...În septembrie 2011 a fost publicată o veste incredibilă: descoperirea neutrinilor mai rapizi ca lumina. Multe discuţii pro şi contra, nu doar între fizicieni, au avut loc de atunci. Se pare însă că acest rezultat a fost generat de... o eroare tehnică.

 

 

 

În septembrie 2011 o veste incredibilă a zguduit lumea fizicii: descoperirea unor neutrini mai rapizi ca lumina. Acesta era rezultatul obţinut de experimentul OPERA, care a măsurat viteza neutrinilor de tip mounic care erau emişi la CERN, Geneva şi, după mai bine de 700 de kilometri, detectaţi la laboratorul subteran de la Gran Sasso.

Experimentul OPERA a măsurat, se susţinea, o viteză a acestor neutrini mai mare decât cea a luminii. Neutrinii ajungeau de la Geneva la Gran Sasso cu circa 60 de nanosecunde (1 nanosecundă este a miliarda parte dintr-o secundă) mai repede decât ar fi ajuns lumina.

Acest rezultat a generat o serie de discuţii aprinse între cei care susţineau că asa ceva nu este posibil, având în vedere teoria relativităţii şi toate testele care au fost făcute până acum, şi cei care susţineau că noul rezultat este într-adevăr unul revoluţionar, care va schimba lumea fizicii, pornind chiar de la teoria relativităţii. Mulţi dintre cei sceptici credeau că pe undeva şi-a făcut loc o eroare experimentală. Se pare că aceştia din urmă au dreptate...

Zilele acestea circulă o serie de veşti, încă neconfirmate definitiv, legate de descoperirea unei erori experimentale – o conexiune în fibra optică dintre receptorul GPS şi calculator. Această conexiune defectuoasă ar fi avut ca rezultat o măsurătoare greşită a timpilor – şi deci cele 60 de nanosecunde ar fi, în fond, o simplă eroare experimentală. Acest rezultat a fost descoperit chiar de către grupul OPERA, condus de Antonio Ereditato – cei care în urmă cu câteva luni au dat publicităţii rezultatul neutrinilor super-rapizi.

Ereditato nu este însă convins că acest gen de eroare – conexiunea cu probleme – a avut loc şi în timpul măsurătorilor neutrinilor. El susţine că sunt necesare o serie întreagă de teste şi măsurători, care să ajute la clarificarea situaţiei.

La ora actuala se pare totuşi că Einstein a avut dreptate – nimic nu poate circula cu viteze mai mari decât viteza luminii.

 

 

Sursa:
http://news.sciencemag.org/scienceinsider/2012/02/breaking-news-error-undoes-faster.html?ref=hp

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.