Câte filme, câte poezii şi cântece au fost scrise în numele iubirii! Câte drame s-au consumat! Iubirea romantică este acea stare de spirit la care mulţi, dacă nu chiar toţi, visăm. Patru cercetători au luat în serios iubirea romantică, studiind-o în laborator.
Ce au descoperit? Că, din punct de vedere biochimic, aceasta este asemănătoare unei grave patologii de tip obsesivo-compulsiv. Pentru această descoperire, pe care v-o prezentăm în acest articol, cei patru temerari au primit un premiu pentru care, probabil, colegii nu-i invidiază: premiul Ig Nobel.
Patru cercetători, Donatella Marazziti, Alessandra Rossi şi Giovanni B. Cassano de la Universitatea din Pisa, Italia şi Hagop S. Akiskal de la Universitatea San Diego din California, SUA, au realizat primul studiu în laborator de tip bio-chimic asupra stării de „iubire romantică”.
Cei patru au efectuat un adevărat studiu sistematic, pornind de la ideea că iubirea romantică se manifesta prin procese biologice care pot fi măsurate şi caracterizate în laborator. În mod concret, cercetătorii au examinat relaţia între transportatorul de serotonină (5-HT), starea de „iubire romantică” şi... comportamentul patologic de tip obsesivo-compulsiv. Cum le-o fi venit această idee? Cercetătorii câteodată chiar au idei trăsnite!
Câteva cuvinte despre serotonină: acest compus chimic este implicat în reglarea multor stări şi comportamente ale organismului, cum ar fi: pofta de mâncare, depresia, somnul şi chiar şi excitarea sexuală. Serotonină se găseşte în sânge şi poate fi măsurată. Persoanele care au probleme psihiatrice, de exemplu cei care au probleme grave de natura comportamentală, gen obsesivo-compulsiv, au un nivel de serotonină în sânge foarte diferit de aşa-zisele „persoane normale”.
Cei patru cercetători şi-au pus următoarea întrebare: atunci când suntem îndrăgostiţi au loc schimbări de natura biochimică în organism? De exemplu – este alterat nivelul de serotonină? Dacă da, cum? Are această schimbare ceva în comun cu comportamentul patologic menţionat anterior?
Zis şi făcut. Temerarii noştri au decis să efectueze teste asupra a trei grupuri de câte 20 persoane fiecare: un grup de persoane „normale” şi care nu sunt îndrăgostite; un grup de persoane cu comportament obsesivo-compulsiv şi un grup de îndrăgostiţi, care se afla într-o stare de „iubire romantică”. Cei 20 de îndrăgostiţi au fost selecţionaţi printre studenţii de la facultatea de medicină (17 studente şi 3 studenţi, cu vârsta medie de 24 de ani). Este curios cum au definit cercetătorii „iubirea romantică”, văzând că nu există o definiţie universală. Criteriile erau următoarele: tinerii să nu fie îndrăgostiţi de mai mult de 6 luni; să nu fi avut încă loc un raport sexual; îndrăgostiţii să se gândească la partenerul lor cel puţin patru ore pe zi. Evident că astfel de criterii sunt foarte discutabile.
Ulterior au fost efectuate pentru toate persoanele din cele trei grupuri analize ale sângelui, în special ale serotoninei. Concluzia a fost următoarea: atât în cazul îndrăgostiţilor, cât şi a celor afectaţi de patologii obsesivo-compulsive serotonină avea un nivel mai scăzut decât la persoanele neîndragostite şi „normale”. Ca şi cum îndrăgostitul devine într-adevăr obsedat, la propriu şi la figurat, de persoana viselor lui.
Grupul de cercetători nu s-a oprit aici: au fost efectuate alte teste asupra câtorva persoane din grupul iniţial de 20 de îndrăgostiţi, la un an după primele măsurători. Şase dintre tineri iubeau aceeaşi persoană ca la început, dar nu mai erau obsedaţi zi şi noapte de aceasta. Sângele lor nu mai prezenta un nivel anormal de serotonină; avea valori normale.
Studiul a fost publicat, cu titlul „Alteration of the Platelet Serotonon Transporter în Romantic Love” (Alterarea transportatorului de serotonină în piastrine în iubirea romantică), în „Psychological Medicine”, vol. 29, n. 3 (1999) p. 741.
Pentru studiul chimiei iubirii făcut cu mare iubire pentru chimie, Donatella Marazziti, Alessandra Rossi, Giovanni B. Cassano şi Hagop S. Akiskal au primit premiul Ig Nobel pentru chimie în anul 2000.
În discursul trimis de Donatella Marazzini la festivitatea de premiere, unde nu a putut participa în mod direct, acesta a declarat că principala problemă a cercetării efectuate o constituie faptul că grupul de îndrăgostiţi studiat era compus din tineri italieni; e oare posibil ca italienii să se îndrăgostească în mod diferit faţă de americani de exemplu? Sau faţă de romani? Cine ştie – poate că aceste studii merită într-adevăr continuate, desigur aflăm mai multe despre modul în care funcţionează organismul nostru şi care sunt limitele acestuia.
