R136a1În luna iulie 2010 a fost observată cea mai mare şi mai luminoasă stea cunoscută până acum în Univers. Numită deja steaua-gigant sau steaua-monstru, ea are masa de circa 300 de ori mai mare decât cea a Soarelui şi o luminozitate de 10 milioane de ori mai mare.

 

 

 

Până la această descoperire, cele mai mari stele observate de astronomi aveau mase de circa 100-150 de ori mai mari decât cea a Soarelui şi se credea că aceasta ar fi o valoare limită pentru masa stelelor în Univers. Presupunerea era legată de limita lui Eddington, care afirmă că forţa generată de presiunea de radiaţie a stelei (înspre exterior)  este în echilibru cu forţa de atracţie gravitaţională (înspre interior).

De 265 de ori mai mare decât Soarele

Steaua monstru, botezată R136a1, a fost observată în Nebuloasa Tarantulei din Marele Nor al lui Magellan, o mică galaxie-satelit a Căii Lactee. Descoperirea stelei monstru aparţine echipei de cercetători conduse de Paul Crowther, profesor de astrofizică la Universitatea din Sheffield. Echipa de cercetători a descoperit această stea analizând datele provenind de la telescopul Very Large Telescope (VLT) al ESO (European Southern Observatory - organizaţia europeană pentru cercetare astronomică în emisfera australă) din Chile şi de la telescopul spaţial Hubble.

 

Comparaţie Soare R136a1

credit: www.eso.org/public/images/eso1030b

 

Masa stelei este de circa 265 de ori mai mare decât cea a Soarelui, însă se estimează că, la naştere, această stea a avut o masă de aproximativ 320 de ori masa Soarelui. Masa care lipseşte (aproximativ a şasea parte din masa iniţială) a fost transformată în energie, în urma proceselor termonucleare care au loc în stele. Timpul de viaţă al unei stele este invers proporţional cu masa acesteia. Altfel spus, cu cât o stea este mai mare, cu atât viaţa ei este mai scurtă.

În cei aproximativ 4.6 miliarde de ani ai vieţii sale, Soarele nostru a transformat doar 0.3 la mie din masa sa în energie. Viaţa stelei monstru, R136a1, va fi, faţă de cea a Soarelui, foarte scurtă – de ordinul a câtorva milioane de ani.

Este puţin probabil ca recordul să fie depăşit curând

A fost calculată, de asemenea, temperatura suprafeţei stelei. Aceasta este de aproximativ 40.000 de grade Celsius, steaua fiind de circa 10 milioane de ori mai luminoasă decât Soarele. Dacă ar fi în centrul sistemului nostru solar, această stea ar fi mult mai luminoasă decât Soarele.

“Datorită rarităţii acestor monştri, cred că este foarte puţin probabil ca acest record să fie depăşit curând”, a spus Paul Crawther după ce echipa sa a descoperit steaua monstru.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.