Teoria punctului OmegaTeoria punctului Omega a fizicianului Frank J. Tipler ajunge la concluzia că urmaşii noştri îndepărtaţi ar putea trăi la nesfârşit, devenind... nemuritori. Citiţi mai multe detalii despre această teorie, privită de mulţi ca pseudo-ştiinţă, în cadrul articolului următor.

 

 

Slăbiciunile "Argumentului Simulării"

 

Dacă Universul, aşa cum crede Tipler, va sfârşi într-un Big Crunch (opusul Big Bangului) şi dacă anumite condiţii, cum vom vedea, vor fi satisfăcute, se va evolua spre o singularitate finală şi spre punctul Omega, în care viaţa va continua la nesfârşit sub formă de informaţie. Astfel am deveni practic nemuritori. Ba mai mult, acest punct Omega ar putea fi identificat cu Dumnezeu – cu evidente implicaţii religioase, mergând până la ideea resurecţiei.


De la basme la fizică

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte – Petre Ispirescu şi frumoasele lui basme? Nu, Frank J. Tipler şi teoria fizică a punctului Omega. Teorie care ajunge nu doar să prevadă o viaţă fără de moarte, ci chiar şi o... reînviere. Câţi dintre noi, dacă ar putea, nu ar accepta imediat o astfel de condiţie? Poate totuşi nu mulţi, din moment ce, asemenea lui Faust, ar trebui să încheie un soi de pact cu diavolul în urma căruia ar trebui să se debaraseze de corp şi să rămână doar informaţie pură...

Aşa cum vom vedea în acest articol, urmaşii noştri din viitorul foarte îndepărtat ar putea ajunge în acest Paradis... în aşa-numitul punct Omega. Aceşti urmaşi nu ar fi însă asemănători nouă, ci, cum spuneam mai înainte, pură informaţie. Altfel spus, un fel de creiere cuantice.

Teoria punctului Omega este o teorie extrem de controversată, care face apel la cunoştinţe din lumea fizicii particulelor elementare şi a cosmologiei, pe care însă le integrează cu o serie de idei şi ipoteze care sunt (încă) ori neverificate ori puţin credibile.

Totuşi, teoria punctului Omega rămâne în câmpul fizicii o teorie care, în principiu, o dată cu avansarea cunoştinţelor, ar putea fi (cel puţin parţial) verificată sau despre care s-ar putea demonstra că este falsă. Din acest punct de vedere teoria punctului Omega este o teorie fizică.

Pe marginea acestei teorii au fost ţesute cu mare zel, în parte chiar de către Tipler, multe interpretări teologice, care văd în punctul Omega ideea de Dumnezeu şi de aici se ramifică multe alte idei şi interpretări fanteziste.


Argumentul simulării – nu doar unul filozofic

Am prezentat în articolele precedente ale seriei "Argumentul Simulării", aşa cum a fost introdus de către Nick Bostrom, profesor de filozofie la Universitatea din Oxford. Conform acestui scenariu, noi înşine am putea trăi într-o simulare pe calculator. Am văzut, de asemenea, cum am putea eventual demasca această simulare, ţinând cont de legile fizicii.

Argumentul simulării, aşa cum este introdus de Bostrom, este mai degrabă unul de natură logico-filozofică decât fizică, motiv pentru care în acest articol vom prezenta un alt scenariu, în care fizica joacă un rol fundamental. Este vorba, cum am menţionat deja, despre teoria punctului Omega, a prof. Frank J. Tipler de la Universitatea Tulane din New Orleans.


Frank J. Tipler

Frank Tipler s-a născut la 1 februarie 1947 în Andalusia, Alabama şi este profesor de fizică şi cosmologie la Universitatea Tulane. Este autorul cărţilor "The Physics of Immortality" şi "The Physics of Christianity". În lucrările sale Tipler apelează la metode ştiinţifice şi la principiile fizicii moderne pentru a demonstra existenţa divinităţii, a vieţii fără de moarte, dar şi pentru a arăta că Dumnezeu există dincolo de timp şi spaţiu, sugerând că miracolele creştine nu încalcă legile fizicii.


Această teorie, deosebit de fascinantă, porneşte de la fizica actuală (fizica particulelor, mecanica cuantică, cosmologie) pe care Tipler o foloseşte alături de o serie de ipoteze (pe tema viitoarei evoluţii a omenirii, a Universului, a structurii spaţiului şi a timpului), pentru a ajunge la concluzia existenţei unei singularităţi finale la nivelul căreia cantitatea de informaţie să fie practic infinită (punctul Omega).

Spre deosebire de Bostrom, care ne vedea deja trăind într-o simulare pe calculator, Tipler ne vede pe noi, oamenii „în carne şi oase”, drept strămoşi îndepărtaţi ai unor generaţii viitoare de creaturi constând din informaţie pură, parte din computerul cuantic care va fi Universul în punctul Omega. Teoria punctului Omega lasă loc chiar şi pentru „renaştere”, intrând astfel din scenariul lui Tipler în cel al lui Bostrom...

Există o mare diferenţă între cele două „argumente”, dar există şi puncte comune. Să pornim deci la drum şi să vedem care ar fi ideile de bază ale teoriei punctului Omega.


Punctul Omega – o invenţie a lui Pierre Teilhard de Chardin

Teologul iezuit francez, personalitate complexă şi poliedrică, Pierre Teilhard de Chardain (1881 – 1955), care ar merita desigur un articol de sine stătător, a introdus termenul de punct Omega pentru a defini nivelul maxim de complexitate organizată (maximum organized complexity) spre care evoluează Universul.

Punctul Omega este perioada imediat premergătoare singularităţii corespunzătoare sfârşitului lumii. Conform acestei teorii, în acel moment Universul s-ar afla într-o stare de complexitate organizată, care nu este nici o stare cu o distribuţie uniformă, dar nici singularitatea finală. Teilhard de Chardin vede acest punct Omega ca fiind asemănător unei galaxii spirale în care nucleul este un fel de conştiinţă care orchestrează, prin intermediul mecanicii cuantice, tot restul (complexitatea din braţele spirale). Acest observator a fost identificat cu omenirea însăşi, care funcţionează ca un fel de Cristos colectiv.

Ulterior, după ce s-a ajuns la nivelul maxim de complexitate organizată, în viziunea lui Chardin acest Cristos colectiv va face saltul către singularitatea finală, în care toţi observatorii individuali dispar (altfel prea mulţi observatori ar dirija, prin mecanica cuantică, orchestra Universului în mod incoerent) şi rămâne un singur supravieţuitor care nu este altul decât Cristos, cu dobândirea în final a unei armonii unice.

Fiind vorba despre un articol dedicat fizicii, nu insistăm asupra aspectelor teologice, desigur fascinante, şi trecem la teoria punctului Omega reluată de Frank Tipler.

 


Frank J. Tipler - Viitorul extrem. O prelegere din cadrul conferinţei TEDx Bruxelles 2010.



Teoria modern
ă a punctului Omega

Cum am văzut, deja încă din prezentarea iniţială a lui Chardin ideea punctului Omega era înfrăţită cu fizica, mai exact cu mecanica cuantică.

Frank J. Tipler, (n. 1947), profesor la Universitatea Tulane din New Orleans, a preluat ideea punctului Omega şi a dus-o mai departe introducând noi concepte din fizica particulelor şi a cosmologiei, precum şi o serie de ipoteze legate de structura spaţiului şi a timpului.

Punctul Omega este premergător şi în cazul lui Tipler unei singularităţi finale la care se ajunge în urma unui proces de încetinire a expansiunii Universului urmat de o inversiune a acesteia cu o contracţie, totul convergând spre un moment final de tip Big Crunch. În cadrul acestui proces capacitatea de calcul a Universului creşte cu o rată mult mai mare decât cea a trecerii timpului (timp care s-ar apropia de sfârşit), practic tinzând spre infinit.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, ar trebui însă ca structura spaţiului şi a timpului să nu aibă un caracter discret, cuantic, deci sa fie divizibilă practic la infinit. În aceste condiţii, Universul devine un computer cuantic cu o capacitate nelimitată, capabil să simuleze orice fel de „posibil univers” şi „creaturi”. Din perspectiva locuitorilor unui astfel de univers lumea lor ar dura la nesfârşit (corespunzând unei capacităţi de calcul care tinde la infinit). Ba chiar mai mult - orice fel de Univers posibil ar putea fi re-creat în punctul Omega - resurecţia ar putea avea loc, iar noi înşine ne-am regăsi drept creaturi simulate de acest computer din punctul Omega.

Teoria lui Tipler este, evident, mult mai complexă şi mai completă decât scurta prezentare făcută anterior (dacă cititorii vor fi interesaţi am putea aprofunda într-un viitor articol anumite aspecte legate de fizică din cadrul teoriei).

Este de remarcat însă faptul că una dintre ipotezele necesare care stau la baza acestei teorii este că omenirea va reuşi să colonizeze în mod complet (cu computere „încărcate” cu conştiinţe umane – ipoteza destul de discutabilă, că să fim sinceri) galaxia Noastră într-un milion de ani. Roiul de galaxii Virgo ar fi colonizat în 100 de milioane de ani şi aşa mai departe, colonizarea extinzându-se către întregul Univers. De remarcat faptul că Tipler prevede că punctul Omega va fi atins cam într-un miliard de miliard de ani (ceea ce este enorm, ţinând cont că la ora actuală Universul nostru are „doar” circa 13 miliarde de ani – de la Big Bang).


Critici aduse teoriei punctului Omega

Evident că, aşa cum aţi intuit, sunt multe criticile aduse punctului Omega al lui Tipler. Printre altele se arată că la ora actuală nu există semne că Universul ar intra într-o fază de contracţie, ba dimpotrivă, expansiunea acestuia este chiar una accelerată. În plus, ideea lui Tipler a unui spaţiu şi timp divizibile la nesfârşit nu convinge - este însă adevărat că la ora actuală o teorie a gravitaţiei cuantice nu există (chiar dacă există câteva idei, precum ar fi teoria corzilor – string theory). Mulţi fizicieni (printre care John Ellis de la CERN) consideră teoria lui Tipler (expusă în cartea „The Physics of Immortality”, în care,  pe lângă prezentarea fizicii punctului Omega, Tipler speculează asupra legăturii cu teologia) o capodoperă de pseudo-ştiinţă.



Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro. Autoarea mulţumeşte pentru colaborare dnei Diana Sirghi.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.