Cătălina Oana Curceanu este prim-cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia). Vă invităm să citiţi în continuare un amplu interviu cu dumneaei.
Şefă de promoţie în 1989 a Facultăţii de Fizică de la Măgurele la specializarea fizica particulelor şi fizica nucleară, Cătălina Curceanu a primit rapid o bursă la Institutul Frascati de lângă Roma, Italia. Între timp a devenit profesor plin, conducător de grup de cercetare, prezenţă constantă în mass-media şi societatea italiană ca popularizator al ştiinţei. Citiţi în cele ce urmează un amplu interviu realizat cu mai bine de un an în urmă de către Adrian Buzatu, de unde puteţi afla povestea dumneaei.
Dedicat mamei mele, Elena Curceanu, pentru care, de pe 4 mai 2009, timpul nu mai trece...
Mulţumesc mama!
1. Ne puteţi descrie pe scurt parcursul dvs profesional? Ce facultate aţi studiat în România? Cum aţi ajuns în Italia? Cum aţi ales domeniul fizicii particulelor? Care sunt subiectele de studiu de care vă ocupaţi (experimental, teoretic?).
M-am născut la Braşov, imediat însă după naşterea mea părintii mei s-au mutat la Sfântu Gheorghe, unde am locuit până la vârsta de 14 ani, când am plecat la Bucureşti, pentru a studia la Liceul de Matematică şi Fizică nr. 4 de la Măgurele – un liceu excelent în anii în care l-am frecventat (începutul anilor ’80) – sper că a rămas asa! Ce amintiri plăcute – în special orele de fizică cu dna. Marinela Ruset şi de matematică cu dl. Păcuraru!
De când aveam 12-13 ani, practic de când am descoperit matematica şi puterea acesteia de a explica fenomenele care ne înconjoară, am ştiut că viitorul meu va fi legat de cercetarea misterelor Universului. Stelele şi licărirea lor au exercitat asupra mea o atracţie deosebita – am citit multe cărţi de ştiinţă încă de mică şi faptul că noi, oameni pe o planetă mică orbitând în jurul unei stele relativ mici, în periferia unei galaxia mici-medii, încercăm să dăm un răspuns la întrebări legate de cine suntem şi de unde venim, cum s-a format Universul care ne găzduieşte şi care va fi soarta lui, a reprezentat şi continuă să reprezinte pentru mine una din manifestările spiritului/geniului uman. Am avut norocul să am o familie formidabilă; surori (Luminiţa şi Mona) cu care am împărtăşit mereu necazurile şi bucuriile şi părinţi (Elena şi Aurel) care m-au încurajat să fac ceea ce îmi place şi au făcut multe sacrificii pentru a-mi permite să ajung unde am ajuns – le datorez mult, foarte mult!
Alegerea Facultăţii de Fizică a fost în acest context naturală şi imediată – nu am avut dubii. Am absolvit, ca şefă de promoţie, Facultatea de Fizică de la Măgurele (Bucureşti), cu o specializare în Fizica Particulelor Elementare şi a Fizicii Nucleare. Au fost ani frumoşi şi intenşi cei în care am studiat – în ciuda dificultăţilor, pe care le-am trăit toţi cei care eram “fiii Epocii de Aur”. Nu totul a fost, cum de multe ori aud, negativ în acei ani – şi de multe ori îmi pare rău că nu reuşim să facem o distincţie între ce a fost bun (şcoala a fost excelentă!) şi ce a fost ... mai puţin bun în anii respectivi, dar asta este altă poveste.
Am absolvit Facultatea de Fizică în 1989 şi am avut dreptul, fiind prima, să aleg unde voi fi repartizată. Am avut plăcerea să lucrez pentru puţin timp la Piteşti, la reactorul nuclear de putere zero. La începutul lui 1990 m-am reîntors la Bucureşti – unde, la scurt timp, am câştigat concursul de cercetător ştiinţific la IFIN-HH – Institutul de Fizică de la Măgurele, grupul de Particule Elementare. La începutul lui 1992 am fost invitată cu o bursă de studii în Italia, la Frascati (Roma), la Istituto Nazionale di Fisica Nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati. A urmat o perioadă de activitate intensă, în care mi-am făcut şi doctoratul în cadrul unui experiment de la CERN (Geneva)...nu, nu va gândiţi imediat la marele accelerator LHC ... din fericire există şi alte experimente la CERN: al meu se numea OBELIX, un experiment care era efectuat de circa 100 persoane şi în care studiam anihilarea antiprotonilor în diverse materiale. În particular, eu am căutat asa-zişii mezoni exotici (particule care ar trebui să fie alcătuite din quarcuri şi gluoni).
În 1995 am fost unul din cei 3 propunători ai unui experiment la acceleratorul de la Frascati, care se numeşte DAFNE. La DAFNE, în urma anihilării dintre un fascicul de electroni şi unul de pozitroni (antielectroni) se creează aşa-numiţii kaoni, particule care conţin quarcuri “stranii” pe care îi utilizăm în diverse experimente pentru a studia aspecte ale interacţiunii tari (cea care are loc intre quarcuri) care sunt încă misterioase. Experimentul pe care l-am propus, DEAR, a devenit o colaborare internaţională din care face parte şi România, alături de Italia, Austria, Elveţia, Japonia, Canada, USA a efectuat în 2002 cea mai precisă măsurătoare din lume a dezexcitării (raze X) hidrogenului kaonic – atomi exotici pe care îi cream şi studiam la acceleratorul DAFNE. Între timp, se vede treaba că italienii m-au apreciat, am avut o serie de contracte la LNF-INFN, iar din 2003, în urma unui concurs pentru o singură poziţie (destul de dur, la care au participat italieni şi ... eu) am obţinut o poziţie de cercetător la LNF-INFN pe timp nedeterminat (staff position), reuşind în 2005 să câştig un nou concurs de Prim Cercetător (Primo Ricercatore) tot la LNF-INFN. Am devenit conducător de proiecte atât italiene, cât şi în cadrul unor programe europene şi la ora actuală conduc un grup de cercetare foarte colorat şi activ, din care fac parte: italieni, români, austrieci, japonezi şi spanioli. Fizica nu este numai muncă în laboratoare, este şi cultură şi schimb de experienţă! De multe ori din neînţelegerile datorate limbii, dar nu numai, se creează o serie de situaţii extrem de amuzante – aş avea multe de povestit ...
Sunt coordonatorul unui experiment, SIDDHARTA, care a continuat şi îmbogăţit rezultatele experimentului DEAR – reuşind să efectueze măsurători ale unor noi atomi exotici pentru prima dată în lume - deuteriul kaonic şi heliul3 kaonic - şi să perfecţioneze alte măsurători. În prezent continuăm acest experiment, în ideea de a efectua măsurători mai multe şi mai precise. În paralel, grupul meu este implicat şi în alt experiment, tot la acceleratorul DAFNE, care se numeşte AMADEUS şi are obiectivul de a studia interacţiunea kaonilor cu materia nucleară, pentru a înţelege caracteristicile forţei tari la energii joase, domeniu în care persistă încă multe mistere datorită faptului că forţa tare devine tot mai intensă la energii joase (regim ne-perturbativ), echivalente cu distanţe mari, contrar, de exemplu, forţei gravitaţionale, care devine din ce în ce mai slabă cu mărirea distanţei. Din acest punct de vedere, forţa tare se comportă ca un elastic...
Unul dintre obiectivele noastre este de a înţelege, de exemplu, de ce protonii au masa pe care o au – ei bine, LHC cu aşa-numită “particulă a lui Dumnezeu” nu poate da răspunsul complet... Pentru a ajunge la masa protonului (reamintesc că noi suntem compuşi şi din protoni) este nevoie să înţelegem mai multe (chiral symmetry breaking), iar experimentul nostru are drept obiectiv găsirea unei alte piese din acest puzzle! Noi vrem să studiem această forţă tare în sisteme care conţin quarcul “straniu”, un quarc din aşa-numita a doua familie a Modelului Standard. Studiile noastre vor avea implicaţii şi asupra înţelegerii proceselor care au loc în stele, în particular în stelele de neutroni sau în stelele formate din quarcuri (existenţa lor este încă un motiv de dezbateri intense). Colaborăm de asemenea în cadrul unor experimente care se efectuează în Japonia, complementare experimentelor de la Frascati (deoarece în Japonia, în cadrul acceleratorului JPARC, se vor obţine fascicole de kaoni la o energie mai mare decât cea obţinută la Frascati); eu însămi am fost pentru o lună în Japonia la începutul acestui an pentru a defini detalii ale acestei colaborări.
Ca să nu ne plictisim (!) avem şi un experiment micuţ ca dimensiuni, dar cu pretenţii mari, care se numeşte VIP şi pe care îl coordonez (ca Spokesperson), care achiziţionează date la laboratorul subteran, sub un munte de la Gran Sasso (LNGS-INFN), la aproximativ 150 km de Roma. În acest experiment studiem o posibilă violare a unui principiu fundamental al mecanicii cuantice – principiul de excluziune al lui Pauli, cel pe care l-am studiat toţi la liceu – dacă nu la orele de fizică, atunci la cele de chimie, întrucât explică umplerea orbitalilor în cadrul atomilor şi multe alte aspecte ale naturii. Noi studiem o posibilă infinitezimală violare a acestul principiu şi continuăm să facem proiecte pentru experimente care studiază mai îndeaproape intriganta mecanică cuantică (chiar şi astăzi, în conferinţele dedicate mecanicii cuantice, se discută foarte aprins – ca pe vremea lui Einstein şi Bohr...). Tocmai am câştigat în această direcţie un proiect finanţat de Ministerul Italian al Universităţii şi Cercetării (MIUR) în colaborare cu universităţile din Milano, Genova şi Trieste.
Colaborez intens cu Institutul de la Măgurele, IFIN-HH, colegii mei fiind foarte bine pregătiţi şi calificaţi.
Marea mea preocupare pentru viitorul apropiat este legată de viitorul tinerilor. Celor care studiază acum fizica le este din ce în ce mai greu, nu doar în România, ci şi în Italia, să găsească un contract şi un loc de muncă... se pare însă că aceasta este o situaţie care nu afectează doar cercetarea, ci întreaga noastră societate. Motiv pentru care încurajez tinerii, dacă au pasiune pentru fizică şi cercetare în general, dacă sunt curioşi cum funcţionează minunatul nostru Univers, să nu ezite şi să urmeze această pasiune! La urma urmei nu există satisfacţii mai mari decât a face ceea ce te îndeamnă inima, în ciuda dificultăţilor, aşa cum am făcut şi continui să fac şi eu.
2. Când şi cum aţi început implicarea în promovarea ştiinţei către publicul larg? Ce acţiuni aţi avut până acum? Cum vi se pare că este promovată ştiinţa către public în Italia?
Sunt şi am fost mereu convinsă că noi, cei care studiem misterele lumii din care facem parte, avem, pe lângă plăcerea de a o face şi datoria de a împărtăşi cunoştinţele şi rezultatele noastre cu întreaga societate. Atât pentru faptul că societatea ne plăteşte – şi are dreptul să ştie ce facem - cât şi pentru faptul că sunt convinsă că ştiinţa în general este frumoasă şi utilă (modelează gândirea) şi că este într-adevăr posibil de a împărtăşi secretele ei cu toţi cei care sunt curioşi şi dornici să ştie mai multe.
M-am implicat în activităţi de promovare a ştiinţei în urmă cu circa 10 ani aici, în Italia. Am desfăşurat şi continui să desfăşor o serie de activităţi cum ar fi: conferinţe şi cursuri în scoli şi licee, seminarii şi conferinţe în biblioteci şi în alte locuri publice, mici experimente de fizică pentru public şi elevi; scriu articole în ziare; am efectuat o serie de interviuri pentru canale TV prin satelit şi am avut o transmisiune dedicată la o staţie radio din Roma; efectuăm cu colegii mei cursuri de perfecţionare pentru profesorii de fizică din toată Italia. În 2008 am condus un proiect finanţat de UE, Researchers’ Night, pentru public, la care au participat aproximativ 20000 de cetăţeni din Roma şi împrejurimi – în cadrul căruia am organizat în Frascati o serie de acţiuni: conferinţe, experimente, manifestări artistice, cafenele ştiinţifice – şi care s-a bucurat de mult succes.
Ştiinţa în Italia este promovată prin bunăvoinţa celor ca mine – din fericire suntem destul de multi. Nu avem însă o organizare eficientă. Italia este din ce în ce mai orientată spre o pseudoştiinţă de larg consum, ca şi România de altfel... Promovarea ştiinţei de multe ori este o pseudo-promovare – de exemplu multe din transmisiunile de la TV care chipurile ar vorbi despre ştiinţă sunt senzaţionaliste, false sau, şi mai rău, mistice! S-au reîntors ghicitorii şi magii – asta mai mult în România decât în Italia...
Politicienii, care mai de care, vorbesc despre importanta ştiinţei – putini însă ştiu ce este şi ce face ştiinţa... şi asta, pe lângă a fi un păcat, este un pericol!!!
3. Aveţi colaborări pe cercetare şi pe popularizarea ştiinţei cu alţi români din ţară sau din alte ţări? Cum vedeţi promovarea ştiinţei din România?
Am avut plăcerea să colaborez, împreună cu alţi colegi din România care lucrează şi în Italia, printre care citez pe Diana Sirghi, care a fost sufletul acestei colaborări şi pe Titus Ponta, cu circa 20 licee din România în cadrul unui proiect european promovat de Italia, România şi Portugalia (CRESCERE), în cadrul căruia am efectuat prin Internet experimente la institutul din Italia în direct cu liceele din România. Am ţinut conferinţe de fizică, urmărite cu mult interes, spre bucuria mea, la liceul “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, unde sora mea, Luminiţa Curceanu, este profesoară de... fizică. Am dat câteva interviuri la diverse posturi de radio din România. Iar acum descopăr cu bucurie acest site internet, cu care sper să avem o colaborare intensă şi plină de satisfacţii (n.r.: este vorba despre situl stiintaazi.ro, coordonat la acea vreme de Adrian Buzatu, realizatorul interviului).
Cătălina Curceanu vorbeşte despre antimaterie într-o emisiune de popularizare a ştiinţei (lb. italiană)
Ştiinţa este o aventură, o aventură a tuturor – ea ne aparţine şi ne defineşte şi, pentru cine are încă dubii legate de importanţa ei, adaug că ştiinţa este fundamentală – cu puţin timp în urmă durata medie de viaţă era 40-50 de ani - astăzi este 80 de ani – de ce? Datorită ştiinţei!
Ar fi multe de povestit ... şi poveştile, toate adevărate, sunt incredibil de frumoase!
Interviu realizat de Adrian Buzatu la 29 aprilie 2010.
