Pe lângă scăderea colesterolului şi reducerea riscului de apariţie al unui accident vascular cerebral, statinele ar putea încetini progresia sclerozei multiple aflată într-un stadiu avansat. La nivel mondial, 2,3 milioane de persoane suferă de scleroză multiplă. Dintre acestea, două treimi vor dezvolta forma avansată de boală în următorii 15 ani de la diagnosticare.

 

 

Deşi există mai multe tratamente pentru faza de debut a bolii – numită scleroză multiplă recurent-remitentă – nu există niciun tratament pentru faza mai avansată, numită scleroză multiplă secundar progresivă.

O echipă condusă de către Jeremy Chataway de la University College London a prescris, într-un mod aleatoriu, timp de 2 ani, la 140 de persoane cu scleroză multiplă secundar progresivă, fie o doză zilnică de statine, fie un medicament placebo. Cercetătorii au observat, în rândul celor care au luat medicamentul, o reducere anuală cu 43% a compactării substanţei cerebrale (atrofie cerebrală) – un marker al progresiei bolii – în comparaţie cu cei care au primit substanţă placebo. Cei care au primit statine au prezentat o deteriorare mult mai lentă decât pacienţii cu placebo, aşa cum arată datele înregistrate cu ajutorul a doua scale de dizabilitate.

 

 

Din cauza duratei scurte a prezentului studiu, cercetătorii se aşteptau să înregistreze o reducere a compactării substanţei cerebrale cuprinsă între cel mult 20-30% şi nu credeau că vor observa vreo ameliorare în ceea ce priveşte scorurile de dizabilitate întrucât simptomele sunt modificate gradual. „Principalul efect a fost rata de atrofie [cerebrală] astfel încât orice ameliorare în privinţa calităţii vieţii a fost un bonus”, afirmă Chataway. „A fost neaşteptat, cireaşa de pe tort având, în vedere restrâns al studiului.”

Toate diferenţele

Diferenţele în ceea ce priveşte scorurile de dizabilitate au fost modeste, dar se pare că au făcut diferenţa pentru participanţii la studiu. Una dintre măsurători, realizate de către doctori, a fost pe o scală de la zero la 10, zero fiind perfect sănătos. Ambele grupuri au început studiul cu un scor mediu de aproximativ 5,8. După finalizarea studiului, scorul mediu pentru cei care au primit statine a fost 5,93, în comparaţie cu 6,35 pentru cei cu un tratament pe bază de placebo. „Nu pare mult, dar trecând de la 6 la 6,5 poate însemna trecerea de la susţinerea pe un singur băţ de susţinere la două beţe, în timp ce un scor de 7 poate presupune limitarea la un scaun cu rotile”, subliniază Chataway.

O a doua scală, cu scoruri de la 29 la 116 (cel mai sever) şi realizată de către participanţii la studiu, a susţinut ameliorarea înregistrată de către medici. Participanţii care au primit statine au înregistrat un scor mediu de 70,1 după doi ani, în comparaţie cu 76,1 pentru cei aflaţi pe placebo, pornind de la un scor mediu de bază de 70. Toate evaluările au fost realizate „în orb” pentru a evita eventualele influenţe.

„Nu există tratamente pentru a stopa evoluţia bolii în rândul persoanelor cu scleroză multiplă progresivă, astfel încât acestui studiu este promiţător”, afirmă Susan Kohlhaas de la Societatea pentru Scleroză Multiplă din Marea Britanie.

Chataway sper să ducă rezultatele la un nivel superior şi să includă, într-un studiu pe o perioadă de trei ani, până la 900 de participanţi cu scleroză multiplă și să demonstreze că ameliorarea în ceea ce priveşte dizabilitatea a fost datorată statinelor şi nu doar o simplă şansă.



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului statins-could-slow-progression-of-latestage-ms, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Vijiala Sergiu

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.