O doză unică de hormon ocitocină, administrată prin intermediul unui spray nazal, îmbunătăţeşte activitatea cerebrală în timpul procesării informaţiilor de natură socială la copiii cu tulburare de spectru autist, se arată într-un articol publicat pe 2 decembrie 2013 în Proceedings of the National Academy of Sciences. [1]
„Acesta este primul studiu care evaluează impactul ocitocinei asupra funcţiei cerebrale la copiii cu tulburări de spectru autist”, afirmă autorul principal al studiului Ilanit Gordon, profesor asistent la Yale Child Study Center.
Tulburarea de spectrul autist este o boală de neuro-dezvoltare cu debut precoce caracterizată prin dificultăţi devastatoare în interacţiunea socială, comunicare şi comportament. Tulburarea din spectrul autist se caracterizează printr-o mare eterogenitate fenotipică şi diversitate etiologică. Din păcate, nu există un tratament farmacologic pentru tulburările sociale din cadrul tulburării de spectru autist.
Gordon şi colegii săi au condus un studiu dublu-orb, placebo vs subiecţi control, pe 17 copii şi adolescenţi ce suferă de tulburări de spectru autist. Participanţii, cu vârsta cuprinsă între 8 şi 16,5 ani, au primit, în mod aleatoriu, fie ocitocină, fie o substanţă placebo, prin intermediul unui spray, intranazal, în timpul unor exerciţii ce implicau folosirea unor capacităţi sociale.
Ocitocina este un hormon cu structură complexă, sintetizat la nivelul creierului de către hipotalamus şi stocat în glanda pituitară (hipofiza). Ea îndeplineşte în organism funcţii legate de naştere şi lactaţie. O substanţă ocitocică este aceea care determină contracţia uterului gravid. Hormonul ocitocină, aşa cum arată şi numele său, stimulează puternic uterul gravid, în special la sfârşitul gestaţiei. Se crede că acest hormon este responsabil, cel puţin parţial, de naşterea fătului. Ocitocina joacă, de asemenea, un rol important şi în procesul lactaţiei întrucât ea produce expulzia laptelui din alveolele glandei mamare în ducte, în aşa fel încât sugarul poate obţine laptele prin supt. [2]
Un alt rol important al ocitocinei este în comportamentele prosociale facilitând încrederea şi ataşamentul între indivizi. Astfel, ocitocina este cunoscută ca şi „hormonul dragostei” [3]. În plus, ocitocina este implicată în consolidarea fricii şi a anxietăţii.
„Am descoperit că centrii de la nivelul creierului asociaţi cu recompensa şi recunoaşterea emoţiilor sunt mai activi în timpul exerciţiilor ce implicau folosirea capacităţilor sociale când participanţii la studiu primeau ocitocină în loc de placebo”, subliniază Gordon.
Acest studiu a elucidat mecanismele prin care, la nivelul creierului, administrarea de ocitocină, intranazal, îmbunătăţeşte activitatea cerebrală în timpul procesării informaţiilor de natură socială, jucând astfel un rol în dezvoltarea tratamentului disfuncţiilor sociale la copiii ce suferă de tulburări de spectru autist.
Bibliografie:
1 http://www.pnas.org/content/early/2013/11/27/1312857110.abstract
2 Guyton and Hall - Textbook of Medical Physiology 12th ed(2011)
3 http://www.nature.com/doifinder/10.1038/mp.2012.156
