Antioxidanţii pe înţelesul tuturor

Toată ziua auzim despre antioxidanţi şi cât de buni sunt aceştia pentru sănătate, în ce produse îi găsim, cât de nocivi sunt radicalii liberi pentru organism, dar nimeni nu ne explică de ce. Acest articol încearcă să clarifice toate aceste lucruri.

Oxidarea se referă, de regulă, la reacţia în care intră o substanţă oarecare cu oxigenul din aer, ea putând fi uneori de-a dreptul distructivă. Gândiţi-vă la rugina care acoperă fierul – acesta este un exemplu relevant care arată clar ce rezultat are un asemenea proces chiar şi în cazul metalelor. În bucătărie, reacţia de oxidare este una dintre cele care fac grăsimile să devină râncede. Şi tot ea, asistată de enzime, determină feliile de cartofi, mere şi piersici să capete nuanţe maronii. Pentru preîntâmpinarea acestui fenomen, fructele uscate sunt tratate deseori cu bioxid de sulf.

Oxidarea reprezintă un proces chimic „mai” general, nu doar o simplă reacţie dintre o substanţă şi oxigen. Pentru un chimist, ea indică orice reacţie care face ca un electron să fie dislocat dintr-un atom sau dintr-o moleculă. Atunci se spune că „tâlhărita”, adică particula lăsată fără electron, s-a oxidat. În corpul uman, pot fi oxidate molecule vitale, precum cele ale lipidelor, proteinelor, chiar şi ADN-ul, lucru care le face incapabile să-şi mai ducă la bun sfârşit sarcinile esenţiale pe care le au în desfăşurarea proceselor organice normale din vieţile noastre. Electronii asigură integritatea moleculelor astfel încât, atunci când un electron este „furat”, o moleculă „bună” se transformă într-una „proastă”, mai mică şi incompletă.

Printre cei mai voraci „hoţi” de electroni se numără aşa-numiţii radicali liberi, nişte atomi ori molecule care au nevoie disperată de încă un electron şi vor face totul să-l obţină, practic de la orice le iese în cale. (Electronilor le place să coexiste în perechi, iar radicalul liber este un atom sau o moleculă cu electron desperecheat, ce năzuieşte după un partener.) Drept urmare, radicalii liberi pot oxida moleculele organice vitale, încetinind procesele din corp, ducând la o îmbătrânire prematură şi, posibil, chiar provocând boli de inimă şi cancer. Problema este că anumiţi radicali liberi apar în mod natural în organism, din diferite cauze. Radicalii liberi sunt obţinuţi, în general, prin ruperea legăturilor chimice. Având în vedere că legăturile chimice au energii de ordinul sutelor de kJ*mol^-1, condiţiile necesare pentru generarea de radicali liberi sunt, adesea, drastice: temperaturi înalte, radiaţii ionizante, radiaţii ultraviolete. Prezenţa radicalilor liberi în organism este caracterizată prin activarea sistemului de apărare sau prin „stricăciunile” pe care aceştia le provoacă. În general, există o corelaţie între radicalii liberi şi îmbătrânire.

Antioxidanţii sunt salvarea noastră! Antioxidantul este un atom sau o moleculă care poate neutraliza un radical liber, dându-i electronul pe care-l doreşte înainte ca acesta să-l fure de la o particulă vitală. Printre antioxidanţii pe care ni-i procurăm din alimente se numără vitaminele C şi E, beta-carotenul (care se transformă în vitamina A în organism) şi acele adevărate răsucitoare de limbi, formate din „n” silabe, pe care le vedeţi pe etichetele multor produse cu un conţinut ridicat de grăsimi, fiind menite să le protejeze pe acestea de râncezeală prin oxidare: butilhidroxianisolul (BHA) şi butilhidroxitoluenul (BHT).

S-a descoperit că stresul oxidativ este responsabil de patogeneza a numeroase boli umane, utilizarea antioxidanţilor în farmacologie fiind foarte studiată pentru tratarea accidentelor vasculare cerebrale şi a bolilor neurodegenerative. Totuşi, nu se ştie cu certitudine dacă stresul oxidativ este cauza sau consecinţa acestor boli. Antioxidanţii sunt, de asemenea, ingrediente importante ale complementelor alimentare în scopul menţinerii stării de sănătate şi prevenirii anumitor boli precum cancerul sau bolile coronariene. Deşi studiile sugerează că aceste complemente alimentare cu antioxidanţi sunt salutare, studii clinice pe numeroşi pacienţi nu au găsit un avantaj deosebit, ci, dimpotrivă, au concluzionat că un exces al acestor complemente (suplimente) cu antioxidanţi pot avea chiar efecte negative.