LibertateUnii sunt tentaţi să creadă că alergia la reguli a majorităţii românilor, chiar şi a celor cu studii şi situaţi sus în ierarhii, ar fi un reflex postcomunist: după ani de dictatură (echivalată cu dominaţia regulilor), ne-am câştigat libertatea, nu e normal să facem ce ne place?

 

 

 

 

E de două ori fals.

O dată pentru că o dictatură înseamnă dominaţia voinţei arbitrare a unui individ, nu a regulilor. De fapt, cei mai mulţi români înţeleg astăzi prin libertate nu opusul dictaturii, ci o formă de dictatură generalizată: nu doar individul aflat în vârful unei ierarhii are dreptul să facă ce-i place şi să-i pună pe ceilalţi în faţa unui implacabil “Aşa vreau eu, aşa îmi place mie”, ci fiecare individ!

Am anticipat cu ani în urmă această tendinţă de evoluţie a societăţii româneşti. Dacă doriţi, citiţi Avataruri ale democraţiei într-o societate în tranziţie, în Despre tranzitie si universitate , pp. 15-28. Iasi : Polirom. 2002. Publicat iniţial în limba franceză: ‘Avatars de la démocratie dans une société en transition’, in Silvie Bardeche (ed.), Les Balkans et l’Europe face aux nouveaux défis. Actes du colloque de l’A.I.S.L.F., 3-6 mars 1994, Sofia (Bulgaria), pp.168-176. Paris: L.S.C.I.-IRESCO. 1995.

 

 

Apoi pentru că literatura secolului al XIX-lea şi a primei jumătăţi a secolului XX ne furnizează informaţii despre nerespectarea cronică a regulilor în viaţa cotidiană a românilor cu mult înaintea instaurării regimului comunist.

Am analizat sociologic fenomenul în Sociologia educaţiei familiale. Vol II. Familie şi educație în societatea romanească. O istorie critica a intervenționismului utopic, pp. 73-75; 101-105. Iași : Polirom. 1998 (415p. Reeditată în 2002).

Lăsând la o parte aceste rădăcini istorice, rezistenţa noastră la ideea de regulă – care ne împiedică foarte adesea să ne bucurăm de calitatea pe care ne-o dorim a vieţii !!! – este, astăzi, produsul crizei de valori şi al neînţelegerii raportului între valori şi reguli.

(Pe de altă parte, nu ne spun atâţia “guru” contemporani că fericirea e condiţionată indubitabil de a face ce-ţi place – şi nu înţeleg atâţia că au dreptul să facă, e bine să facă, sunt ei înşişi dacă fac doar ce le place?)

Din nefericire, din copilărie până la vârste uneori foarte înaintate, părinţii, profesorii, apropiaţii ne stimulează să arătăm şi adesea să mimăm respect pentru reguli, dar nimeni nu ne ajută nici să învăţăm că fiecare regulă este, de fapt, o expresie mai concretă, practică a unor valori şi nici să înţelegem valorile care susţin fiecare regulă.

Atunci când respect regula de a nu ridica tonul şi de a nu jigni într-o conversaţie, respect, de fapt, o valoare: demnitatea umană a interlocutorilor, inclusiv a mea. Întrebaţi-i pe părinţi sau pe profesori câţi se gândesc la această valoare. Câţi le vorbesc copiilor despre politeţe în loc să le vorbească despre valori – iar politeţea nu este, în realitate, decât expresia superficială, deseori mimată a valorii. Câţi încalcă această valoare, unii în fiecare zi, încălcând implicit şi Legea protecţiei drepturilor copilului, care o stipulează explicit.

Atunci când stabilim ca regulă (aşteptare explicitată) că fiecare persoană care foloseşte o cabină de toaletă – fie ea cea de acasă, cea dintr-o instituţie, ori o toaletă publică – are obligaţia să se asigure că o părăseşte în starea de curăţenie în care a găsit-o, explicităm şi protejăm valori precum respectul pentru celălalt şi respectul pentru sănătate (igienă). Întrebaţi să vedeţi câţi copii şi câţi adulţi se gândesc la aceste valori ori de câte ori aud sau citesc regula respectivă.

Este de dorit să punem întrebări despre, sau chiar să respingem, o regulă care reflectă o valoare pe care nu o putem accepta. De pildă, regula care spune că nu trebuie să-ţi contrazici niciodată părintele sau şeful, ci trebuie să “asculţi” = execuţi fără întrebări şi fără opinii personale ce ţi se cere, conţine o astfel de valoare: obedienţa, supunerea necritică în faţa voinţei altuia.

Însă a respinge global ideea însăşi de regulă înseamnă a respinge ideea de valoare. A respinge, cu alte cuvinte, fundamentul legăturilor noastre cu ceilalţi, fundamentul vieţii noastre umane.

Uneori, partenerii împărtăşesc într-adevăr aceleaşi valori şi respectă în mod natural, firesc, aceleaşi reguli neexplicitate. Dar de cele mai multe ori absenţa regulilor (aşteptărilor explicitate) ar trebui să ne dea de gândit în legătură cu fundamentele şi rezistenţa, soliditatea legăturilor noastre: care sunt – în fapt, practic, nu în dorinţele şi visurile noastre – valorile care ne leagă, pe care ne clădim relaţia? cum ştim, ce garanţii avem că le respectăm în fiecare zi? că nu vom avea într-o zi surpriza ca celălalt să “explodeze”, reproşându-ne că nu se simte iubit, respectat etc.?

Nu stabiliţi reguli, dacă termenul vă provoacă alergie, stabiliţi valorile fundamentale şi detaliaţi-le apoi în termeni practici, concreţi: ce aşteaptă celălalt şi ce aşteptaţi dumneavoastră în relaţie? cum, prin ce anume, concret, îşi doreşte celălalt să vă manifestaţi iubirea şi respectul faţă de el în viaţa de fiecare zi? şi cum acceptaţi dumneavoastră să-i arătaţi că respectaţi valorile respective? Cum, prin ce anume vă doriţi dumneavoastră ca el/ea să-şi manifeste iubirea şi respectul? şi ce acceptă el/ea din ce doriţi dumneavoastră? Veţi ajunge practic la… un set de reguli! Nu impuse de vreo tradiţie sau de alţii, ci create, negociate de dumneavoastră, pornind de la valorile pe care le împărtăşiţi.

Nu vă temeţi că, stabilind reguli, viaţa ar deveni plictisitoare pentru că totul ar fi previzibil: şi dacă ne-am strădui din răsputeri, nu vom reuşi niciodată să anulăm imprevizibilul, surprizele vieţii. Veţi reduce doar surprizele nedorite, sursele de tensiune şi conflict. Veţi trăi mai senin şi vă veţi putea folosi energia astfel economisită ca să creaţi oricâte surprize plăcute doriţi.

Regulile sunt întotdeauna necesare ca forme de explicitare şi protejare, apărare a valorilor pe care le împărtăşim, a fundamentelor relaţiilor noastre cu ceilalţi.

I se atribuie filosofului Baruch Spinoza aforismul “Libertatea este necesitatea înţeleasă”. Iar lui Jose Ortega y Gasset afirmaţia “Libertatea este disciplina liber asumată“. În interpretarea mea, sensul ambelor propoziţii este acesta:

Sunt liber(ă) atâta vreme cât acţionez potrivit unor reguli susţinute de valori pe care le conştientizez, le înţeleg şi le împărtăşesc.

 

 

Articol preluat, cu acordul autorului, de pe blogul ElisabetaStănciulescu.ro


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!