Ar fi nostimă imaginea de mai jos, dacă nu ar fi şi cât se poate de reală... Am constatat că în ultimii ani preferinţele mele în materie de canale cu documentare s-au schimbat destul de mult. Motivele ar fi mai multe (ţin şi de preferinţe personale şi de faptul că oarecum am devenit mai pretenţios, dar unul principal este dat cu siguranţă de degradarea calităţii programelor difuzate de aceste canale.
Mi-am propus în acest articol să argumentez foarte succint la ce mă refer mai exact când afirm acest lucru. O să încep prin a reda un scurt fragment din discursul Adei Roseti - director de programe Europa de Sud-Est pentru Discovery Networks - pe care l-am auzit anul acesta la TEDx Eroilor:
Poate ţineţi minte cum era Discovery acum 10 ani, când era plin de domni în vârstă, filmaţi dintr-un unghi aparte, şi care erau profesori universitari şi care povesteau de pildă despre descoperiri din domeniul neuroştiinţei sau, eu ştiu, despre dinozauri. De multe ori erau încadraţi foarte strâns, alteori mai larg şi povesteau dintr-o poziţie de expert, de profesor. şi erau interesanţi, spuneau lucruri extraordinare, dar... lumea nu se prea uita la ei.
şi a apărut Bear Grylls, care e un băiat drăguţ, foarte carismatic, cam scund, care se duce în tot felul de locuri şi supravieţuieşte în condiţii absurde. Pentru că el n-a ajuns acolo întâmplător. Dar, de fapt , îţi explică cum ar trebui să reacţionezi când eşti într-o situaţie de genul ăla. şi sunt oameni care s-au salvat.
Diferenţa între el şi profesori este diferenţa dintre cineva care vine şi vă spune: "Vreau să vă explic despre matematică, este un subiect deosebit de important, matematica este compusă din algebră, aritmetică, geometrie..." şi cineva care vă spune: "matematica este fascinantă, îmi place atât de mult, pentru mine matematica reprezintă şansa de a-mi dovedi cât de deştept pot să fiu; când înţeleg o demonstraţie, am un sentiment de OAU!".
Diferenţa dintre profesorul sec de la catedră şi omul pasionat.
Orice lucru pe lumea asta este mai bine perceput când este povestit de un fan, de cineva pentru care lucrul ăla e mai curând un hobby, e o pasiune, şi nu-i o meserie. Asta nu înseamnă că meseria nu poate fi un hobby şi o pasiune, dar perspectiva asta face lucrurile să treacă mai uşor.
Sunt de acord cu argumentul Adei până la un punct. Şi mie mi-au plăcut primele episoade din Man vs Wild, vizionate acum câţiva ani şi mi s-a părut o variaţie bine venită în grila de programe. Deşi nu tocmai nouă, emisiunea lui Bear urmând un model oarecum asemănător cu cel promovat de vânătorul de crocodili, Steve Irwin, care în mod clar a crezut în promovarea conservării mediului înconjurător prin transmiterea entuziasmului său şi privitorilor. şi chiar a făcut o treabă extraordinară... Ca să nu mai vorbim de omul care l-a influenţat cel mai mult pe Irwin (şi care reprezintă un model şi pentru mine), Sir David Attenborough.
Dar ar reprezenta un sacrilegiu să compar documentarele despre natură ale lui Attenborough cu "reality show-ul" lui Bear. Deoarece am impresia că mulţi telespectatori se uită la emisiune tocmai pentru "show": ca să vadă în ce situaţii limită se mai pune Bear, ce chestii prea puţin gustoase (ca să nu zic scârboase) mai mănâncă etc.
Şi pentru că audienţa (adică noi) dictează ce se transmite la TV, au apărut o pleiadă întreagă de emisiuni pe aceeaşi reţetă de succes: ia omul, trimite-l "into the wild" (dar nu numai!) cu echipa după el şi pune-l să facă chestii care vor facilita accesul muştelor în gura telespectatorilor, prea uimiţi de cele văzute ca să-şi mai aducă aminte să o şi închidă. Problema este că unii, sărmanii, se stresează prea tare să le iasă...
Aşa că o bună parte din grilă este ocupată cu emisiuni care pe mine personal mă pasionează prea puţin, cum ar fi: Supravieţuire în doi, Un bărbat şi o femeie în sălbăticie, Vânătorii de licitaţii, Doi nebuni pe patru roţi, Închis printre străini, Dynamo şi magia imposibilului etc (deşi pe acestea le-am menţionat mai sus, evident nu numai emisiunile cu "duzi" trimişi pe cele coclauri, urmăresc senzaţionalul). Acesta este unul dintre motivele pentru care rar găsesc ceva demn de vizionat pe postul mamă, Discovery Channel (cum ar fi şcoala Discovery sau How it's made), deşi uneori se mai întâmplă să poposesc pe Discovery Science sau World.
În aceeaşi oală cu Discovery intră pentru mine şi History Channel, unde găsesc orice, numai istorie nu. Şi din păcate, mai nou şi National Geographic pare să se reorienteze, în grilă făcându-şi loc din ce în ce mai multe emisiuni cum ar fi: Vinnie Jones, dur în Rusia (vezi modelul Discovery), Miner, caut avere, Colonia huteriţilor, Supravieţuitori în Alaska, Apocalipsa etc. Îmi pare tare rău de National Geographic, am crescut cu el, dar găsesc din ce în ce mai puţine programe din care să consider că am ceva de învăţat.
Subiecte care nu au ce căuta pe un canal cu documentare care îşi respectă audienţa
Aşadar, deşi sunt de acord că, domnii în vârstă, la costum, încadraţi foarte strâns, care povestesc dintr-o poziţie de expert, de profesor, sunt plictisitori şi nu prea ţin oamenii în faţa televizorului, am impresia că modelul omului pasionat a sărit de mult calul căutând senzaţionalul şi împreună cu programele cu fantome ori extratereştri (ca cele din fotografia de mai sus), au dus iremediabil la o decădere per ansamblu a calităţii canalelor cu documentare.
Să nu mă înţelegeţi greşit: nu condamn acest lucru, televiziunea (şi canalele cu documentare nu fac excepţie) este la urma urmei o afacere care funcţionează ca să facă bani (doooh!) şi în care PUBLICUL dictează ce se transmite. După cum declara Tom Davidson, Managing Director al A+E Networks UK, grup în al cărui portofoliu se află History Channel: "History Channel vrea să se impună pe piaţa audiovizualului din România, prin adaptarea grilelor sale de programe la aşteptările telespectatorilor români. [...] Următorul pas în strategia de business a companiei pe care o conduce îl reprezintă creşterea vânzărilor de publicitate."
Dacă publicul la asta vrea să se uite, asta va primi. Punct.
Prin urmare, în circa 70% din timpul în care cutia cu imagini stă deschisă, îmi zumzăie în fundal Viasat History, DaVinci Learning ori BBC Knowlegde. Nu am Digi World, dar din ce am văzut din grila de programe, are documentare care s-ar încadra în gusturile mele (inclusiv de la BBC Horizon). Asta nu înseamnă că nu mă mai uit deloc la Nat Geo ori la celelalte canale cu documentare ori că acest tip de emisiuni nu pot fi educative ori utile (întotdeauna am căutat să mă feresc de generalizare), ci doar că găsesc pe ele mai puţine documentare care să mă intereseze, care să îmi placă (până la urmă este şi o chestie de gusturi aici) sau din care să consider că am ceva de învăţat. Şi, da, sunt sigur că nu doar pretenţiile mele crescute sunt de vină: calitatea documentarelor difuzate de aceste canale s-a degradat serios în ultimii ani. Păcat, reprezentau o gură de aer proaspăt printre lăturile şi brainwashingul promovat de televiziunile româneşti.
Mi-ar plăcea să aflu care este părerea voastră legată de acest subiect şi dacă mai urmăriţi ocazional vreun canal cu documentare.
Articol publicat pe blogul Gandeste-rational, preluat cu acordul autorului
