InecÎn fiecare vară vedem la ştiri cazuri în care oameni curajoşi, dar nepricepuţi, s-au înecat împreună cu victimele pe care încercau să le salveze. Pentru a salva pe cineva de la înec este nevoie de o gândire rapidă, pricepere la înot şi cunoştinţe.

 

 

 

 

De ce? Din cauza victimelor. Frica este cea mai mare problemă a oamenilor aflaţi la ananghie. Ea le sporeşte mult forţa, pe care o folosesc inconştient ca să se agaţe de orice - şi astfel devin o ameninţare serioasă pentru salvatori. Prin urmare, dacă nu te pricepi să salvezi pe cineva de la înec - e mai prudent să nu te bagi, pentru că în loc de o singură victimă aproape sigur veţi fi două.

Iată câteva reguli de bază care, aplicate corect, pot duce la un deznodământ fericit atât pentru victimă cât şi pentru salvator.

Salvarea de pe mal - Victima poate fi ajutată chiar de cineva care nu ştie să înoate.

Apucă-l: dacă persoana este aproape de mal, culcă-te cu faţa în jos pe mal şi întinde-i mâna. Apucă-l de mână şi fă-l şi pe el să ţi-o apuce. Sau, dacă e ceva mai departe decât o lungime de braţ, întinde-i un băţ, o prăjină, o scândură sau o creangă - orice găseşti - de care el poate să se apuce şi cu care să-l tragi afară.

Aruncă-i ceva: un băţ, o funie sau vreun obiect plutitor pe care să-l apuce şi apoi să se salveze singur: minge, roată auto, cauciuc de rezervă, scândură, bucată de gard. Multe lucruri plutesc. Uită-te şi caută repede ceva primprejur. Dar nu te duce să cauţi prea departe, căci, dacă victima nu te mai vede şi crede că ai părăsit-o, poate să se sperie, să se demobilizeze, atunci renunţă la luptă şi se duce la fund.

Dacă eşti un înotător bun, dar neinstruit asupra tehnicii de salvare, ai înţeles riscurile şi totuşi te hotărăşti să intri în apă, mai bine foloseşte metoda de mai sus: aruncă un băţ de exemplu pe care victima să-l apuce de un capăt. Acesta trebuie să fie însă suficient de lung pentru ca cel care se îneacă să NU poată pune mâna pe tine. Stai departe de victimă, oferindu-i numai capătul crengii, al băţului sau prăjinei.  Trage persoana la mal prin intermediul obiectului, fără a o atinge, fără a o lăsa să te apuce cu mâna.

Dacă eşti într-o barcă, nu te apropia de victimă cu latul bărcii , căci s-ar putea să se agaţe cu disperare de bord şi să răstoarne barca. Apropie-te cu unul din capete, strigă-i să se agaţe de el şi apoi trage-l spre mal. Nu încerca să-l urci în barcă.

Dacă eşti un înotător bun şi instruit, poţi încerca să salvezi victima apucând-o în apă. Dezbracă-te de majoritatea hainelor, exceptând cazul în care persoana e la mică distanţă - atunci scoţi numai hainele grele sau strâmte. Contează mult iuţeala intervenţiei.

 

Tânără înecându-se

Tânără înecându-se (concepţie artist)
credit: michellemonique.deviantart.com



Atenţie: la victimă trebuie să ajungi având încă multă energie. Înoată economicos, nu te forţa să ajungi la ea. S-ar putea ca traseul în linie dreaptă să nu fie cel mai rapid. În cazul unui curs de apă, un râu, e bine să alergi pe mal spre vale, apoi să intri în apă şi să apuci victima, când soseşte dusă de curent. Dacă fundul apei  e nisipos, s-ar putea să găseşti  pe fund o coamă, o ridicătură pe care să mergi prin apă, pentru a scurta distanţa de parcurs înot.

Dar fii foarte atent când te apropii de victimă şi ia toate măsurile ca să nu te poată ea atinge sau agăţa. Stai la oarecare distanţă şi caută o ocazie bună s-o apuci, dar eliberează-te scurt şi hotărât dacă te apucă. Pentru a o împiedica să se mai zbată, fie te poţi scufunda împreună cu victima pentru câteva secunde (fapt ce va determina relaxarea ei), fie poţi să îi aplici o lovitură în abdomen. Apucă victima pe la spate, de guler sau de păr şi ţine-o bine, cu braţul întins.

Numai un salvator experimentat, bine antrenat poate să se descurce la mică distanţă, în apă, cu o victimă înnebunită de frica morţii.

Un înotător experimentat ştie sau îşi dă seama ce tehnică de remorcare a victimei ar fi mai convenabilă. În general înotul pe o parte este suficient de rapid şi economicos pe distanţe mari, iar tehnica este simplă:  poţi schimba înclinarea sau braţele, poţi respira în apa agitată, faţa e protejată. Alt stil recomandabil este pe spate, cu un braţ care trage victima şi altul care vâsleşte. Dacă are nevoie de respiraţie artificială poţi să i-o faci imediat ce o scoţi din zona valurilor mari.

Când un copil mic cade în apă, iar mama sau salvatorul nu găseşte nici un obiect cu care să-l agaţe sau copilul este prea mic ca să-l apuce, atunci va înota până la el şi îl va apuca de cap cu câte o mână de fiecare parte a feţei . Salvatorul va înota pe spate, susţinând copilul pe antebraţe şi piept, cu faţa deasupra apei.

La mal, victima trebuie răsturnată cu faţa în sus, i se eliberează căile respiratorii şi se evaluează funcţiile vitale. Dacă persoana este în stop cardio-respirator, se începe executarea masajului cardiac şi a respiraţiei gură-la-gură. Dacă este conştientă se va aşeza în poziţia de siguranţă, pe o parte, deoarece pot apare vărsături. Obligatoriu se va chema ambulanţa pentru prim-ajutor specializat sau se va transporta victima la cel mai apropiat spital pentru investigaţii complete.

 

 

Surse: Manual de supraviețuire, Șerban Derlogea şi Sfatulmedicului.ro

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.