CosmosSerialul Cosmos: Călătorie în Univers a fost iniţial difuzat de postul de televiziune publică american PBS în 1980 şi a fost emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria televiziunii publice americane până la documentarul "Război şi Pace" (1990).

 

 

 

Este în continuare unul dintre cele mai urmărite emisiuni PBS din lume. A câştigat premiile Emmy şi Peabody şi a fost difuzat în peste 60 de ţări şi urmărit de peste 600 milioane de oameni comform the Science Channel.

În România, Cosmos a fost urmărit în anii '80 de un public larg de telespectatori în cadrul emisiunii Teleenciclopedia. Poate unii dintre dvs vi-l mai aduceţi aminte.

Coloana sonoră de excepţie include melodii ale compozitorul grec Vangelis precum Alpha, Pulstar şi Heaven and Hell Part 1 (ultima melodie servind ca fundal sonor tematic pentru întregul documentar). Succesul mondial al documentarului a contribuit la promovarea muzicii lui Vangelis care astfel a câştigat o largă audienţă internaţională.

Deşi Sagan a vorbit deschis despre problemele politice ale timpului (în serial şi nu numai), percepţia generală a publicului a fost sentimentul lui de minunare faţă de imensitatea spaţiului şi timpului.

Toate cele 13 ore ale serialului pot fi urmărite aici, în calitate HD şi subtitrate, în funcţie de episod, în limba română şi engleză.

Lista episoadelor (le puteţi selecta):

Episodul 1: "Țărmul Oceanului Cosmic"
Episodul 2: "O Voce în Cosmos"
Episodul 3: "Armonia Lumilor"
Episodul 4: "Rai și Iad"
Episodul 5: "Planeta Roșie"
Episodul 6: "Poveștile călătorilor"
Episodul 7: "Suportul Nopții"
Episodul 8: "Călătorii în Spațiu și Timp"
Episodul 9: "Viața Stelelor"
Episodul 10: "La Marginea Eternității"
Episodul 11: "Persistența Memoriei"
Episodul 12: "Enciclopedia Galactică"
Episodul 13: "Cine reprezintă Pământul?"

 

 

 

 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro