În curând Google va implementa o schimbare majoră în politica sa de ierarhizare a site-urilor în lista de rezultate a motorului de căutare cu acelaşi nume: va penaliza site-urile considerate "ferme de conţinut", adică acele site-uri care sunt construite prin adăugarea de conţinut de pe alte site-uri. Şi pe Internetul românesc sunt deja sute de site-uri de acest fel, construite prin furtul conţinutului de pe alte site-uri.
Schimbarea va afecta aproximativ 12% dintre interogări pentru Statele Unite. Este de presupus că şi pentru România procentul va fi cel puţin la fel de mare.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În timp ce mulţi cred că Internetul este spaţiu liber de constrângeri, unde vocea fiecăruia poate fi auzită în egală măsură, o nouă formă de încercare de acoperire a vocii genuine a poporului internaut se consolidează., făcându-i pe unii să fie "mai egali decât alţii". Metoda se numeşte astroturfing (după cuvântul englez cu aceeaşi formă). Termenul este intrat de ceva vreme şi în spaţiul virtual de limbă română, chiar dacă nu vă amintiţi să fi dat peste el până acum.
De ce nu aţi mai auzit până astăzi de astroturfing? Cel mai probabil aţi mai auzit ori l-aţi bănuit, dar nu aţi ştiut că este vorba despre astroturfing.
Ce este astroturfingul?
Astroturfingul reprezintă diversele campanii de PR disimulate în acţiuni spontane ale publicului. Ele pot fi atât în planul fizic, ca acţiuni în piaţă pentru a susţine o anumită idee, cât şi în spaţiul virtual, aspect pe care îl dezbatem în acest articol. Vă dau un exemplu: aţi observat că pe forumurile (ori rubrica de comentarii) a magazinelor online sunt mai multe comentarii pozitive decât cele negative despre produse, oricum ar fi produsele respective? Cine credeţi că le postează? Cel mai probabil angajaţi ai firmei care deţine magazinul virtual, pentru a crea impresia că produsul este foarte bun.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
La noapte peste 21 de milioane de români vor merge la culcare şi vor intra pe tărâmul magic al viselor. Dar de ce oamenii visează reprezintă unul dintre marile mistere ale ştiinţei. De-abia acum aceasta începe să dezvăluie complexitatea bizară a acestei lumi secrete.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
Sunt 2 lucruri care ar putea cauza faptul că Luna apare albă ziua şi galbenă noaptea.
Concepţia culorilor nu este foarte bine înţeleasă. Este cunoscut faptul că ochiul şi creierul încearcă sa corecteze culoarea cu care un obiect apare, luând în considerare culoarea luminii care cade pe acel obiect. De aceea iarba pare verde chiar şi când o vezi sub lumina roşie a apusului. Când te uiţi la Lună în timpul zilei, ochiul tău vede fundalul albastru al cerului, creierul tău crede în mod incorect că lumina este albastră şi ghiceşte ce culoare ar trebui să aibă Luna pentru a arăta cum arată sub lumină albastră. Când te uiţi la ea noaptea, creierul întâmpină încă şi mai multe dificultăţi, din moment ce nu există nici o cale de a ghici ce culoare are lumina. Aceasta ar putea explica aparenta diferenţă de culoare.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În spaţiu, cerul este negru şi Soarele alb
Vedeţi dumneavoastră, dacă nu am fi pe Pământ, ci în spaţiul cosmic, undeva pe orbită în jurul Pământului, cerul ar părea negru (presărat cu puncte luminoase - stelele), iar Soarele ar părea alb. Aceste fapte simple spun totuşi multe despre Univers şi legile sale.
De exemplu, faptul că cerul este negru în spaţiu (şi tot negru pe Pământ în timpul nopţii) este explicat de faptul că Universul este finit în spaţiu şi timp, adică a avut un moment când a început să existe, moment pe care fizicienii îl numesc Big Bang, sau Marea Explozie. Este răspunsul la un paradox celebru, vechi de câteva secole, denumit Paradoxul lui Olbers.
- Detalii
- Scris de: Adrian Buzatu
Ştiaţi că putem detecta cinci gusturi de bază? Patru sunt foarte familiare: gustul dulce, acru, amar şi sărat. Al cincilea e mai familiar în Asia şi mai puţin în Vest, se numeşte Umami şi e gustul glutamatului monosodic. Despre multe alte curiozităţi, în continuare.
- Detalii
- Scris de: Raul Sandu
Autocontrolul ne opreşte de la a mânca o cutie de ciocolată pe zi, de la a bea 1 litru de vin şi de la a cheltui toţi banii în prima zi de salariu. Pe unii cel puţin... Conform unui studiu publicat recent în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, autocontrolul face diferenţa între o slujbă bună şi puşcărie.
Ceilalţi factori determinanţi ai succesului în viaţă sunt: coeficientul de inteligentă (IQ-ul) şi statusul social. Dar aceşti doi factori sunt dificil, dacă nu imposibil, de influenţat. Unde se poate lucra este tocmai autocontrolul. Copiii cu un slab autocontrol sunt de trei ori mai susceptibili de a avea cazier decât ceilalţi.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În anul 1996 un articol referitor la calendar, publicat de un ziar, le spunea oamenilor „cum să gândească” problema controversei mileniului, menţionând în treacăt că acel an era de fapt cel de-al 2000-lea an de la naşterea lui Iisus din moment ce el s-a născut în anul 4 î.Hr.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
În partea a doua a istoriei apariţiei vieţii veţi afla cum s-a făcut trecerea de la evoluţia chimică la cea biologică, cum au apărut primele organisme, precum şi cum au evoluat celulele procariote şi cele eucariote, uni şi pluricelulare.
Mai departe pe scara temporală a avut loc sinteza abiogenă a primelor gene în probionţi. Genele erau alcătuite din ARN (circa 100 de nucleotide) şi aveau o stabilitate redusă. Datorită unor proteine enzimatice, s-au putut sintetiza molecule mai mari de ARN, formate din câteva mii de nucleotide, mai stabile. Aceasta a făcut posibilă translaţia informaţiei genetice din genele ARN în moleculele proteice. Astfel a apărut codul genetic.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
Cei mai mulţi dintre d-voastră aţi auzit de efectul placebo. Pentru cei care nu sunt siguri, amintim că este vorba vorba despre efectul benefic (ori nociv) pe care o substanţă (ori o metodă medicală) o are asupra stării de sănătate ori asupra modului în care se simte o persoană, deşi nu există niciun element activ al respectivei substanţe ori metode.
Pentru mai multe detalii despre efectul placebo, citiţi şi articolele noastre mai vechi:
Întrebări esenţiale - ce nu ştim încă (2)
Puterile nebănuite ale efectului nocebo
Efectul Placebo urmărit în acţiune în zona coloanei vertebrale.
În videoclipul de mai jos puteţi viziona o scurtă introducere în subiect, la obiect şi, credem noi, lămuritoare, realizată de Daniel Keogh, despre efectul placebo şi despre curioasa natură a minţii umane. Videoclipul este în limba engleză, dar imaginile sunt grăitoare de cele mai multe ori.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Urmăriţi filmuleţul de mai jos. Despre un perpetuum mobile nu prea poate fi vorba, căci filmarea pare reală. Iar ştiinţa nu permite existenţa unor asemenea maşinării. Ar mai rămâne varianta iluziei optice, dar în acest caz se naşte întrebarea: care să fie trucul? Aşteptăm opiniile dumneavoastră...
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
Oamenii anticipează sfârşitul lumii încă de pe vremea când primii homo sapiens erau suficient de inteligenţi - sau de proşti - pentru a risca să facă predicţii. Prezicerile referitoare la sfârşitul lumii au constituit dintotdeauna un subiect atractiv.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
„Te iubesc mai mult decât orice. Numai tu eşti dragostea şi dorinţa mea”. Lumea bărbaţilor şi femeilor din Evul Mediu a fost modelată de pasiuni puternice. În lumea medievală, femeile sunt adorate, dar de asemenea îndeamnă la aversiune şi dezgust.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
Noaptea cu eternul ei misticism învăluie totul, aducând o dată cu ea liniştea şi relaxarea necesară refacerii fizicului şi psihicului tău. Cu toate acestea poate fi o perioadă extrem de înşelătoare, în care viaţa şi moartea se împletesc indisolubil într-o paradoxală cârdăşie şi care îţi va lăsa corpul în starea lui cea mai vulnerabilă.
Pornind de la o întrebare pusă în secţiunea Q&A a site-ului nostru, care se referea la diferenţe de IQ între diversele rase ale omenirii, am făcut ceva cercetare în domeniu şi am dat de o carte interesantă (Viruşi, arme şi oţel de Jared Diamond) şi câteva idei atractive.
În cartea amintită, în partea de început, autorul enunţă două idei care ar justifica de ce papuaşii (din Noua Guinee) ar mai deştepţi decât occidentalii. Iată care sunt acestea:
1. Indivizii inteligenţi sunt favorizaţi sub aspectul reproducerii în societatea tradiţională, a papuaşilor
Europenii au trăit pentru mii de ani în societăţi aglomerate, iar aceste societăţi au fost lovite de epidemii necruţătoare. Cei care au rezistat flagelurilor, şi-au transmis genele progeniturilor. Cei care se reproduc astăzi în societatea occidentală nu sunt cei mai inteligenţi, ci cei mai rezistenţi la boli. În schimb, în societatea papuaşilor, unde mortalitatea are drept cauze principale crimele, războaiele ori dificultăţile în procurarea hranei, inteligenţa indivizilor poate fi hotărâtoare în ceea ce priveşte supravieţuirea şi posibilităţile de reproducere.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.