Ureche muzicala. Fitzgerald si ArmstrongMisterioasa abilitate de a recunoaşte orice notă muzicală este de multă vreme asociată în muzică ideii de geniu. Oare urechea muzicală a ajutat-o pe Ella Fitzgerald să îşi perfecţioneze calităţile interpretative? Adevăratul mister este însă de ce nu suntem cu toţi capabili de aşa ceva.

 

 

Mozart era capabil de aşa ceva. Probabil şi Beethoven. Majoritatea muzicienilor sunt de acord că, deşi nu au beneficiat de o instruire formală de specialitate, Jimi Hendrix şi Ella Fitzgerald posedau şi ei această abilitate. Este vorba despre aşa-numita ureche muzicală absolută, misterioasa capacitate a unor muzicieni să identifice orice notă muzicală aud. Se întâmplă să posed şi eu acest talent şi m-am întrebat deseori de ce fiecare notă muzicală are propriul caracter aparte, asemenea unei arome ori unui parfum.

Muzicienii, psihologii şi cercetătorii din domeniul neurologiei încearcă de decenii să înţeleagă mecanismele care duc la apariţia acestei abilităţi şi dacă într-adevăr urechea muzicală absolută reprezintă o componentă esenţială în cazul talentelor interpretative ieşite din comun. În prezent aceştia sunt în cele din urmă capabili să ofere nişte răspunsuri, pe baza a numeroase studii care sugerează ideea existenţei unor particularităţi la nivelul creierului celor dotaţi cu o ureche muzicală perfectă. Se pare că aproape toată lumea îndeplineşte la începutul vieţii condiţiile necesare dezvoltării unei urechi muzicale performante, ceea ce conduce spre ideea ispititoare că mulţi alţii ar putea fi capabili să deprindă acest talent.

 



Cel puţin un lucru este sigur: secretul unei urechi muzicale absolute ori perfecte, cum mai este aceasta denumită, nu stă în urechea însăşi. Eliminându-i din discuţie pe cei cu defecte auditive, urechile tuturor oamenilor sunt capabile să recepţioneze aceleaşi sunete. Asta înseamnă că diferenţa trebuie să apară la nivelul creierului, într-o manieră care să permită persoanelor dotate cu ureche muzicală absolută să recunoască faptul că un sunet cu o frecvenţă de 440 de hertzi este un „La”, în acelaşi mod în care noi toţi percepem lumina cu o frecvenţă de 660 de tera-hertzi ca fiind „albastră”.

 

Recunoaşte nota muzicală !

 

Cei mai mulţi oameni, inclusiv mulţi muzicieni instruiţi, nu sunt capabili să recunoască astfel notele muzicale, concentrându-se în schimb pe relaţia dintre acestea – şi anume dacă au o tonalitate mai înaltă ori mai joasă unele faţă de altele. Este vorba despre ceea ce numim ureche muzicală relativă. Un cântăreţ bun ar fi în măsură, de exemplu, să redea un „Mi” dacă în prealabil i-aţi cântat un „Do”, deoarece ştie că „Mi-ul” este cu două tonuri mai sus. Dar dacă i-aţi cere să reproducă un „Mi”, fără a-i oferi o notă de plecare, atunci nu-i va mai fi la fel de uşor.

În trecut, psihologii care studiau problematica urechii muzicale absolute au efectuat teste simple, de identificare la cerere a unei note muzicale. Astfel că, în mod inevitabil, au fost excluşi cei fără o pregătire muzicală minimală, ajungându-se în consecinţă la concluzia că cei care posedă această abilitate sunt într-un număr destul de redus, probabil în jur de 1 la 10.000.

Totuşi, la începutul anilor ’90, cercetătorii au început să înţeleagă că oamenii fără pregătire muzicală ar putea îndeplini unele din condiţiile necesare. Specialistul în psihologie cognitivă, în acelaşi timp şi muzician, Daniel Levitin de la Universitatea McGill din Montreal, Canada, a furnizat unele dintre cele mai convingătoare dovezi în acest sens atunci când a cerut unui grup de ne-muzicieni să înveţe o notă muzicală folosind un diapazon. O săptămână mai târziu, jumătate dintre aceştia au fost rugaţi să identifice nota învăţată dintr-o selecţie de mai multe note muzicale, în timp ce cealaltă jumătate a trebuit să reproducă respectiva notă. Aproape toţi voluntarii au dus sarcina la bun sfârşit. Pentru a confirma teoria sa, Levitin a cerut apoi unui grup numeros de studenţi să interpreteze o melodie preferată din memorie – ceea ce mulţi au şi reuşit să facă, oferind scurte reprezentaţii muzicale surprinzător de precise şi armonioase.

Rezultatele l-au condus pe Levitin la concluzia că urechea muzicală absolută provine din două aptitudini distincte: capacitatea de memorare pe termen lung a notelor muzicale, pe care mulţi o posedă, cât şi abilitatea de a asocia acestor amintiri o etichetă verbală. De acest al doilea obstacol nu poate trece majoritatea oamenilor, inclusiv mulţi muzicieni instruiţi.

 

Secretul urechii muzicale absolute (2)

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului purtând semnătura lui Ed Douglas şi intitulat "Minţi reglate fin – secretul urechii muzicale absolute", realizată cu acordul New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!