Detaliu peştera Lascaux, FranţaÎn partea a doua a seriei dedicate speciei Homo Sapiens puteţi citi despre creşterea capacităţii craniene a hominizilor şi problemele apărute din punct de vedere evolutiv, despre evoluţia complexităţii comportamentului hominizilor etc.

 

 

Homo Sapiens - apariţie şi evoluţie (1)

 

CREŞTEREA CAPACITĂŢII CRANIENE

A existat o tendinţă generală a noilor specii de hominizi de a dobândi creiere tot mai mari. H. heidelbergensis, de exemplu, avea creierul cu două treimi mai mare decât al nostru, iar cel al neanderthalienilor era în unele cazuri mai mare decât creierul mediu al unui H. sapiens. A trebuit, cu siguranţă, să fie plătit şi un preţ odată cu această creştere, pentru că ţesutul cerebral consumă foarte multă energie. Probabil au existat şi beneficii datorate unui creier mai mare, dar care au fost acelea se poate doar ghici – cuantificarea inteligenţei umane este problematică chiar şi la oamenii în viaţă, cu atât mai mult la cei care au dispărut.

 

COMPORTAMENT

Istoria evoluţiei hominizilor este cea a complexităţii comportamentale tot mai mari, însă, deoarece comportamentul nu lasă dovezi directe pe fosile, indiciile trebuiesc căutate în alte surse. Candidatul cel mai evident se află în arhiva arheologică, începând odată cu apariţia uneltelor paleolitice (Epoca veche a pietrei) cu 2,5 m.a.u.. Aceste unelte timpurii erau într‑adevăr simple: bucăţi de piatră de câţiva centimetri lungime, cioplite dintr‑un bolovan mic prin lovire de un altul. Însă, cu toată simplitatea lor, ele au marcat un progres important în stilul de viaţă: pentru prima dată, carcasele animalelor moarte puteau fi dezmembrate rapid, iar bucăţile preferate puteau fi duse în locuri mai sigure pentru a fi consumate şi unde puteau să extragă măduva hrănitoare din oase prin lovirea cu ciocane din piatră. Aceste unelte semnifică şi un progres cognitiv al hominizilor; chiar şi cu antrenament intensiv, nici o maimuţă nu a ajuns să stăpânească încă noţiunea de lovire a unei pietre de alta într‑un unghi exact, necesar pentru a detaşa o bucată ascuţită. În plus, primii creatori de unelte aveau capacitatea de a‑şi anticipa nevoile, din moment ce transportau adesea pe distanţe lungi pietre potrivite, înainte să le transforme în unelte.

Istoria confecţionării uneltelor de piatră prezintă un model observat în întreaga arhivă paleoantropologică până la apariţia lui H. sapiens modern: în general, inovaţiile tehnologice au fost sporadice şi rare. În plus, noutăţile în ce priveşte comportamentul aveau tendinţa de a nu coincide cu înfăţişarea noii specii. Timp de cca un milion de ani după introducerea uneltelor de piatră, metodele folosite pentru confecţionarea acestora au rămas în general neschimbate. Abia cu 1,6 m.a.u., în Africa (după apariţia lui H. ergaster), a fost introdusă o unealtă mai mare, toporul de mână. Tăiat cu atenţie pe ambele părţi, într‑o formă standard, simetrică, avea de obicei formă de lacrimă sau de ou. Este unealta caracteristică culturii acheuleane. Deşi noţiunea a fost contestată, pare destul de clar că aceste obiecte sunt martorele unui alt progres cognitiv: existenţa în mintea creatorului de unelte a unui „şablon mental“ după care erau făcute uneltele. Topoarele de mână au fost fabricate cu miile în Africa – uneori în ateliere de lucru – până destul de recent. Uneltele de piatră de acest tip au fost întotdeauna rare în estul Asiei. Abia acum 300 000 de ani a fost descoperit un alt avantaj tehnologic important (şi eventual cognitiv). Acesta este unealta „miez preparat“, în cazul căreia un nucleu de piatră era modelat elaborat până când o singură lovitură, posibil cu un ciocan confecţionat dintr‑un material „moale“, cum ar fi osul, ar fi desprins o unealtă practic definitivată prin finisarea continuă a suprafeţei dimprejurul marginii. Marii maeştri ai acestei tehnici au fost neanderthalienii, a căror stăpânire a limbajului a fost îndelung dezbătută. În orice caz, s‑a demonstrat (în studiile cu oameni) că limbajul nu este necesar pentru transmiterea de competenţe necesare pentru a face instrumente de acest fel.

 

Schelet om de neandertal si de om modern

Schelet de om de Neanderthal (stânga) şi de om modern

 

Arhiva de obiecte de piatră este bine conservată, dar este doar o reflectare indirectă a stilului de viaţă în ansamblu şi a capacităţilor cognitive. Nu se ştie, de exemplu, dacă primii utilizatori de unelte vânau pe scară largă sau pur şi simplu adunau rămăşiţele de animale. Este posibil ca, în cazul în care vânau, prada să fi fost una mică. Cu toate acestea, studiile metabolice ale osului sugerează faptul că unii australopiteci ar fi mâncat mult mai multă carne decât cimpanzeii de astăzi.

Cei mai mulţi experţi au ghicit că vânatul eficient prin ambuscadă a fost o invenţie a lui Homo sapiens, dar săgeţile de lemn vechi de 400 000 de ani, descoperite în 1995 la Schцningen, Germania, ar putea sugera altceva. Spre deosebire de suliţele ascuţite, care trebuiau folosite pe o rază mică de acţiune şi cu un risc considerabil, aceste arme de 2 m, asemănătoare cu lăncile, aveau greutatea concentrată în partea din faţă şi, prin urmare, ar fi putut fi aruncate de la o distanţă lipsită de pericol. Vechimea locului unde au fost găsite aceste suliţe le plasează în cadrul perioadei lui H. Heidelbergensis.

De asemenea, acum 400 000 de ani, a apărut prima dovadă convingătoare a altor două inovaţii: menţinerea focului în vetre şi construirea de adăposturi artificiale. La Terra Amata, în sudul Franţei, s‑au găsit urme de colibe mari. Colibele erau formate prin încastrarea de butaşi în pământ într‑o formă ovală, apoi vârfurile lor erau împreunate la centru. Pietre plasate împrejurul colibei fixau legăturile de butaşi. În unele dintre aceste colibe s‑au găsit vetre scobite în sol şi căptuşite cu pietre arse şi oase înnegrite. Aceste situri reprezintă unele dintre primele dovezi clare ale întreţinerii intenţionate a focului şi ale utilizării sale pentru gătit, deşi vetre cu o vechime de 700 000 de ani au fost găsite într‑un sit din Israel. (Dovezile privind menţinerea anterioară a focului au fost contestate din diferite motive.)

Înainte de apariţia lui Homo sapiens, siturile arheologice erau în general presărate cu pietre sfărâmate de diferite tipuri – mai ales în siturile în care fuseseră dezmembrate carcasele de animale şi în locuri unde grupurile au trăit ulterior. Pe de altă parte, în locuinţele primilor Homo sapiens moderni, există un model definit în utilizarea spaţiului: confecţionarea de unelte se făcea într‑un singur loc, gătitul în alt loc şi dormitul în altă parte. Primele indicii de împărţire a spaţiului sunt găsite în situl Klasies River Mouth, Africa de Sud, datând de acum peste 100 000 de ani. Acest model este, de asemenea, tipic siturilor primilor Homo sapiens europeni, care au colonizat continentul cu zeci de mii de ani mai târziu. De asemenea, în unele situri africane, s‑au găsit primele indicii de simbolism şi comportamente complexe, care îl caracterizează pe Homo sapiens actual în întreaga lume – comportamente care lipseau efectiv din repertoriul predecesorilor. În peştera Blombos, aproape de extremitatea sudică a Africii, s‑a găsit o plăcuţă de culoare ocru, veche de peste 70 000 de ani, care este inscripţionată cu un motiv geometric clar. Aici şi în alte situri africane timpurii s‑au găsit coji de ouă de struţ gravate şi cochilii de melc perforate pentru înşiruire şi împodobire corporală, ce datează de acum 700 000–500 000 de ani. Tot în Africa au apărut primele dovezi ale unor comportamente moderne, cum ar fi comerţul la distanţă şi extracţia de silex pentru producţia de obiecte.

 

Homo Sapiens pictură

Homo Sapiens
Credit: http://www.reproductive-revolution.com/homo-sapiens.html

Însă dovada cea mai izbitoare a unui contrast cognitiv distinct între oamenii moderni şi toţi predecesorii lor vine din Europa. Homo sapiens a ajuns târziu pe acest continent, acum cca 400 000 de ani, şi a adus un nou tip de unealtă de piatră, cu „lame“ extrem de lungi şi de subţiri, creată dintr‑un nucleu adus cu grijă la o formă alungită. Aceste unelte aparţinând culturii aurignaciene erau însoţite de un set de ustensile care, pentru prima dată, erau făcute din os şi corn şi erau tratate cu foarte mare atenţie faţă de proprietăţile lor speciale. Pe scurt, aceşti europeni, aşa‑numiţii oameni de Cro‑Magnon, au lăsat o varietate fascinantă de artă simbolică preistorică. Cele mai vechi sculpturi cunoscute – sculpturi mici şi delicate în fildeş şi os – au cca 34 000 de ani vechime. Din aproape aceeaşi perioadă provin primele instrumente muzicale, fluiere de os cu capacităţi complexe de redare a sunetului. Tot de atunci provin primele însemnări cunoscute. Acestea au fost făcute pe plăci de os, dintre care una a fost interpretată ca fiind un calendar lunar. Acum 30 000 de ani, oamenii de Cro‑Magnon creau deja picturi rupestre spectaculoase reprezentând animale, majoritatea însoţite de numeroase simboluri geometrice (vezi şi grota Lascaux; Altamira).

Oamenii de Cro‑Magnon îşi decorau şi gravau obiectele de uz casnic. Înmormântarea, practicată deja de către neanderthalieni într‑o formă simplă, a devenit mai complexă, iar mormintele erau de multe ori ticsite cu obiecte, care se credea că i‑ar fi fost de folos decedatului în viaţa de apoi. În curând, figurinele de lut au început să fie arse în cuptoare primitive, însă foarte eficiente, iar acum cca 27 000 de ani, acele din os, în formă de lacrimă, anunţau apariţia croitoriei. Nu există o dovadă mai bună că oamenii de Cro‑Magnon erau Homo sapiens moderni dotaţi cognitiv cu toate facultăţile intelectuale ale oamenilor de azi. Nimeni nu ar contesta, de exemplu, că oamenii de Cro‑Magnon foloseau limbajul; o astfel de afirmaţie este foarte discutabilă în privinţa lui Homo sapiens şi a neanderthalienilor din Paleoliticul timpuriu.

 

Detalii peştera Lascaux

Detalii peştera Lascaux, Franţa

 

Oamenii de Cro‑Magnon se deosebeau foarte mult de neanderthalieni, hominizii pe care îi găsiseră locuind deja în Europa la sosirea lor şi pe care i‑au înlocuit în întregime pe parcursul următorilor 10 000 până la 12 000 de ani. În timp ce comportamentele simbolice sunt tipice pentru toate grupurile de oameni, nu toate grupurile de acest fel au lăsat urme simbolice la fel de clare ca ale omului de Cro‑Magnon. Totuşi, nu există nici o îndoială că oamenii de Cro‑Magnon şi neanderthalienii au perceput şi au interacţionat cu lumea în moduri complet diferite. Oamenii de Cro‑Magnon erau fiinţe cu care am putea interacţiona, în condiţiile noastre; ca atare, Homo sapiens nu este pur şi simplu o îmbunătăţire a hominizilor de dinainte. Aşa cum arată arhiva arheologică, în mod elocvent, specia noastră este un fenomen cu totul fără precedent.

Nu se ştie exact când şi unde a apărut acest fenomen, însă primele dovezi ale noului model de comportament provin din Africa şi primele indicii anatomice privind originea lui Homo sapiens provin tot de pe acest continent. Cu toate acestea, „modernităţile“ anatomice şi cognitive nu par să se fi dezvoltat împreună; evident, a existat un decalaj de timp între stabilirea anatomiei moderne (care pare să fi fost prima) şi modelele moderne de comportament. Deşi pare contra intuiţiei, această observaţie are de fapt sens. Orice inovaţie trebuie să aibă loc în cadrul unei specii, întrucât nu poate apărea în altă parte. Selecţia naturală nu este, de altfel, o forţă creatoare. Abia funcţionează asupra variaţiilor care se nasc spontan – nu poate crea inovaţii doar pentru că acestea ar putea fi avantajoase. Orice structură sau aptitudine nouă trebuie să fie la locul ei înainte de a fi exploatată de către posesorii săi şi poate lua ceva timp până ce posesorii să descopere toate utilizările unei asemenea noutăţi. Acesta pare să fi fost cazul pentru Homo sapiens, primii membri ai speciei noastre despre care avem dovezi că se comportau, în linii mari, în acelaşi mod în care s‑au comportat neanderthalienii mai multe zeci de mii de ani. Este foarte puţin probabil ca o altă specie, nediferită anatomic de Homo sapiens, dar comportamental similară cu neanderthalienii, să fi trăit în întreaga lume într‑un interval de timp extrem de scurt. Prin urmare, se poate ajunge la concluzia că o capacitate latentă de raţionamente simbolice era prezentă în momentul apariţiei lui Homo sapiens modern, iar strămoşii noştri şi‑au descoperit noile abilităţi de comportament ceva mai târziu.

Un fel de „mecanism de declanşare“ cultural a fost neapărat implicat în această descoperire, iar candidatul preferat pentru acest rol este limbajul, a cărui existenţă nu poate fi dedusă din indiciile lăsate de către alte specii, mai puţin a noastră. Limbajul este principala activitate simbolică şi implică crearea şi manipularea de simboluri mentale, permiţând întrebări precum „Ce‑ar fi dacă?“. Nu toate componentele gândirii umane sunt simbolice (creierul uman are o istorie evolutivă foarte lungă şi complexă, care încă determină modul de prelucrare al gândurilor şi sentimentelor), dar cu siguranţă adăugarea de manipulări simbolice proceselor intuitive este cea care defineşte intelectul uman.

Originile intelectului sunt obscure, mai ales că oamenii de ştiinţă încă nu cunosc modul în care o masă de semnale electrochimice din creier dau naştere fenomenului pe care îl numim conştiinţă. Este posibil ca invenţia limbajului să fi declanşat primele inovaţii tehnologice şi culturale pe care le poate oferi gândirea umană – în avalanşa de descoperiri încă în curs de desfăşurare. Una dintre caracteristicile cele mai izbitoare ale dovezilor arheologice care însoţeşte sosirea lui Homo sapiens modern este o modificare distinctă în ritmul de inovare şi schimbare. Noutăţile culturale şi tehnologice semnificative fuseseră rare înainte, cu perioade lungi de stabilitate aparentă care intercalau episoade oarecum neaşteptate de inovaţie. Dar, odată cu apariţia lui Homo sapiens modern, diferite tradiţii locale tehnologice – şi, prin urmare, alte forme de diversitate culturală – au început să prolifereze în mod regulat, stabilind un ritm care se accelerează astăzi.

Homo Sapiens - apariţie şi evoluţie (3)

 

 

Textul de mai sus este preluat, cu acordul editorilor, din al şaptelea volum al enciclopediei Britannica.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro