EvolutieÎn România, dat fiind procentul enorm al celor declaraţi credincioşi (80%), teoria evoluţionistă este, credem, doar o ciudăţenie. Echipa Scientia vă prezintă o serie de şase episoade dedicate evoluţiei, în care, printr-o abordare ştiinţifică, se încearcă o ilustrare cât mai sugestivă a teoriei şi  demontarea unor mituri privitoare la aceasta.

 

 

CE VEŢI VEDEA ÎN SERIA "EVOLUŢIA VIEŢII PE TERRA"?

Subiectul acestei serii de mini-documentare este evoluţia vieţii pe Terra, mai exact un mod de abordare ştiinţific al acestei teme, o temă adesea supusă unor controverse nejustificate. Va fi o abordare pur ştiinţifică, aceasta presupunând studierea unor dovezi şi formularea unor ipoteze, o abordare în cadrul căreia, aşa cum este absolut normal într-o întreprindere din zona ştiinţei, predicţiile făcute au fost îndelung testate.

Pe parcursul filmului mulţi vor aplauda raţionamentele prezentate, la fel cum mulţi vor avea probabil câte ceva de obiectat. Numai că ambele reacţii sunt neadecvate. Şi asta deoarece ştiinţa ca disciplină nu încurajează obţinerea unor rezultate anume pe parcursul experimentelor şi investigaţiilor efectuate, ci urmăreşte doar stabilirea adevărului, oricare ar fi acela.

 


Evoluţia vieţii pe Terra - partea 1

Nu vom începe de la zero abordarea subiectului evoluţiei, pentru că tema este prea vastă. Dar vom oferi suficiente detalii pentru a justifica extrem de solid următoarele idei:

  1. Descendenţa comună e un fapt stabilit ştiinţific: toate formele de viaţă de pe Terra sunt înrudite prin intermediul unor origini comune.
  2. Apar modificări în cadrul aceleiaşi specii: aşa-numita microevoluţie.
  3. Speciile însele apar şi dispar: aşa-numita macroevoluţie.
  4. Mecanismul principal al evoluţiei constă în: moştenirea genetică cu variaţii şi selecţia naturală.


Nu vom face referiri la existenţa divinităţii sau la teoria designului inteligent. Sunt subiecte interesante, dar care nu îşi au locul într-o discuţie ştiinţifică. Nu vom discuta despre originea vieţii pe Terra, o temă ştiinţifică interesantă, dar de care nu avem nevoie în analiza evoluţiei vieţii pe Pământ şi despre care se ştiu mult mai puţine lucruri în comparaţie cu informaţiile pe care le avem despre evoluţionism.

DESCENDENŢA COMUNĂ A VIEŢUITOARELOR

Descendenţa comună a vieţuitoarelor este concepţia potrivit căreia fiecare organism viu de pe Terra este înrudit cu toate celelalte, genealogic şi genetic. Toate formele de viaţă care există în prezent provin dintr-o singură specie originară. Şi cu toate că în forma sa cea mai simplă,există o progresie genetică liniară cu ramificaţii care dau naştere unui model de evoluţie arborescent, descendenţa comună nu este limitată la acest model.

Asta înseamnă că diferite specii se pot recombina şi genera hibrizi sau că materialul genetic poate trece de la simbiot la gazdă sau, mai mult, că pe cale artificială omul poate implanta material genetic într-o altă specie. Niciunul din cazurile de mai sus nu schimbă faptul că toate vieţuitoarele terestre se înrudesc între ele.

NE TRAGEM DIN MAIMUŢE?

O concepţie greşită des întâlnită este că anumite specii moderne au evoluat din alte specii moderne. Rareori este cazul. Dimpotrivă, speciile moderne înrudite au evoluat dintr-un strămoş comun care nu e niciuna dintre cele două specii. Oamenii nu au evoluat din cimpanzei. Atât specia umană, cât şi cimpanzeii provin dintr-o creatură inferioară care a existat înainte de apariţia omului sau a maimuţelor.

ŞTIINŢA

Când ne referim la o teorie ca fiind ştiinţifică, trebuie să avem posibilitatea de a o testa. Şi de aproape 150 de ani cercetătorii au efectuat fiecare test imaginabil pentru a verifica noţiunile ce ţin de evoluţie şi de descendenţa comună a vieţuitoarelor. Şi de 150 de ani teoria a rezistat tuturor testelor, fiind astfel validată în mod repetat ideea că toate formele de viaţă de pe Terra au o descendenţă comună.

Iată câteva dintre prestigioasele instituţii ştiinţifice care acceptă ideea evoluţiei ca fiind un fapt dovedit:
Animal Behavior Society,
Society for Molecular Biology and Evolution,
Society of Systematic Biologists,
Ecological Society of America,
American Association for the Advancement of Science,
Genetics Society of America,
National Center for Science Education,
Paleontological Society,
National Academy of Sciences,
American Institute of Biological Sciences,
American Society of Naturalists,
Society for the Study of Evolution,
Geological Society of America.

E momentul să aruncăm o privire peste ceea ce s-a făcut până acum.

ARBORELE FILOGENETIC

Privind schema unui arbore filogenetic construit plecând de la ideea descendenţei comune, iese imediat în evidenţă un tipar: apar grupuri de vieţuitoare în interiorul altor asemenea grupuri. Acest tip de organizare arborescentă este specifică modelului descendenţei comune a vieţuitoarelor. Analiza statistică a caracteristicilor organismelor grupate în acest mod oferă rezultate extrem de concludente.

Arbore filogenetic
Arbore filogenetic

 

Nu s-au găsit specii care să prezinte caracteristici specifice mai multor grupuri separate complet unul de celălalt. De exemplu, nu au fost niciodată găsiţi şerpi şi şopârle cu pene. Doar păsările au pene. Păsările şi crocodilii nu au dentiţie diferenţiată. Doar mamiferele nemarsupiale au placentă, nefiind găsite păsări şi moluşte cu placentă. Doar mamiferele au păr şi glande mamare. Ouă cu coajă tare (amniotice) nu s-au găsit la peşti sau artropode. Un amestec sau o potrivire de asemenea caracteristici ar face extrem de dificilă o organizare consistentă a speciilor într-o ierarhie arborescentă. Consistenţa ierarhizării arborescente este un alt succes al teoriei descendenţei comune.

FORME INTERMEDIARE

Descendenţa comună trebuie confirmată de existenţa unor forme succesive de fosile începând cu cele mai timpurii şi până la cele mai recente. Vom detalia folosind câteva exemple din multitudinea celor existente. Din moment ce păsările au evoluat din dinozauri, este de aşteptat să se descopere fosile ale unor vieţuitoare care aveau pene şi care erau asemănătoare reptilelor, precum şi fosile asemănătoare păsărilor, dar cu dentiţie sau fosile asemănătoare păsărilor, dar cu cozi lungi ca de reptilă. Şi într-adevăr s-a găsit un set complet de fosile tranziţionale între reptile şi păsări. Nu există verigi lipsă din punct de vedere morfologic.

Iată: Eoraptor, Herrerasaurus, Ceratosaurus, Allosaurus, Compsognathus, Sinosauropteryx, Protarchaeopteryx, Caudipteryx, Velociraptor, Sinovenator, Beipiaosaurus, Sinornithosaurus, Microraptor, Archeopteryx, Rahonavis, Confuciusornis, Sinornis, Patagopteryx, Hesperornis, Apsaravis, Ichthyornis şi Columba, printre multe altele.  Aşadar, toate fosilele sunt de toate formele prezise posibile.

În secvenţa de trecere de la reptile la mamifere, există, de asemeni, o serie completă de fosile intermediare. Începând cu pelycosauria, therapsida, cynodonta şi până la mamiferele primitive fosilele demonstrează faptul că mamiferele au evoluat gradat dintr-un strămoş reptilă.

Este binevenită o pauză pentru a examina cu atenţie un tip de transformare despre care se spune adesea că ar fi imposibil. Se pare că două dintre oasele urechii mijlocii a mamiferelor corespund cu două oase din structura maxilarului reptilelor. Oasele de culoare verde şi roşie din aceste diagrame sunt cele în discuţie.

Trecerea oaselor de la nivelul maxilarului la cel al urechii medii
Oase care se găsesc la nivelul maxilarului la reptile şi în urechea mijlocie la mamifere

 

Dacă privim un embrion în dezvoltare vom constata, cu certitudine, că în cazul reptilelor cele două oase ale capului devin parte a maxilarului acestora, pe când oasele corespunzătoare ale fătului mamiferului ajung parte a urechii mijlocii a acestuia! Cum e posibil ca oasele maxilare să evolueze până la a deveni oase ale urechii medii?

Rămăşiţele fosilifere descoperite, care includ un craniu complet de Hadrocodium wui, cât şi părţi din craniul şi oasele maxilare ale lui Repenomamus şi Gobiconodon, scot în evidenţă acest caz particular de proces evolutiv.

Repenomamus
Repenomamus



Gobiconodon
Gobiconodon

 

Iar în cazul apariţiei omului, există în arhiva fosiliferă mai bine de două duzini de forme tranziţionale, forme intermediare între omul modern şi strămoşii noştri asemănători maimuţelor.

Evoluţia vieţii pe Terra - II

 


Notă: articolul de mai sus este reproducerea
textului folosit în film.
Traducerea: Scientia.ro.
Credit: www.cassiopeiaproject.com


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 106.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!