Virus gripa aviarăÎn articolul anterior am realizat o scurtă introducere în ingineria genetică, domeniu pe cât de complex, pe atât de interesant. Vorbim astăzi despre modul prin care ingineria genetică acţionează asupra genomului organismelor şi despre aplicaţiile acesteia.

 

 

 

Ingineria genetică. Introducere (11)

 

Cum se inserează o genă într-un organism

Înainte de a insera o anumită genă în genomul unui organism, trebuie să izolăm această genă din genomul organismelor care o conţin. După izolarea genei de care avem nevoie, aceasta este multiplicată folosind reacţia de polimerizare în lanţ. Aşa cum am menţionat şi în articolul precedent, genele dorite sunt desprinse din ADN prin intermediul unor enzime denumite ADN-ligaze, care rup legăturile dintre genă şi restul moleculei de ADN.

 

 



O dată izolate, genele trebuie introduse în genomul organismului pe care vrem să-l modificăm genetic. Dar cum se realizează acest lucru? Ei bine, genele sunt inserate în genomul unor virusuri, viroizi, plasmide, iar aceste microorganisme sunt introdu-se în organismul plantei sau animalului pe care vrem să-l modificăm.

 


Virus gripa aviară
Virusul gripei aviare

 

Plasmidele sunt molecule de ADN, aflate în afara nucleului unei celule. Acestea sunt prezente de obicei în celula bacteriană şi se consideră că au fost la origine microorganisme, care trăiau în simbioză cu celulele bacteriene.

 

Plasmide



O dată pătrunse în organismul gazdă, aceste microorganisme îşi inserează ADN-ul (care conţine gena dorită) în nucleul celulelor corpului. Astfel organismul pe care dorim să-l modificăm are acum gena dorită de noi. Acest organism poate fi numit OMG sau organism modificat genetic.


Diverse aplicaţii ale ingineriei genetice

În medicină ingineria genetică este folosită pentru producerea anumitor anticorpi, hormoni, factori antihemofilici etc. Aceste substanţe se obţin prin inserarea în corpul diverselor organisme a genelor care determină producerea acestor substanţe, astfel aceste organisme începând să producă astfel de substanţe.

În agricultură ingineria genetică este folosită pentru producerea unor plante şi animale mai rezistente, mai prolifice sau mai dezvoltate. Astfel se pot crea plante rezistente la secetă, la soluri nepotrivite, la acţiunea erbicidelor şi a paraziţilor şi animale mai prolifice, mai dezvoltate şi cu anumite calităţi.

Organismele modificate genetic pot fi folosite chiar şi pentru protecţia mediului înconjurător. Modificând anumite microorganisme le putem conferi proprietatea de a degrada diverse substanţe toxice, care afectează mediul.

Clonarea. Cum clonăm un organism? (13)

 

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.