Dacă apreciezi Scientia, ajută-ne să continuăm!

Povestea aceasta a început, asemenea multora din istoria științei, cu ceva ce nu căutam. În 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, studiam o problemă practică: cum se deplasează oamenii într-un spațiu închis atunci când li se cere să păstreze distanța unii față de ceilalți? Urmărind înregistrările iar și iar, am observat ceva ciudat: aproape toți participanții mergeau în bucle care se roteau în aceeași direcție, întotdeauna în sens antiorar. Și mai straniu era faptul că niciunul dintre ei nu părea să fi observat că face acest lucru.

Această observație ne-a trimis într-o căutare care a durat cinci ani, pentru a afla de ce se comportă oamenii astfel.

Efectul în sine este ușor de descris. Lasă o mulțime să se deplaseze liber într-un spațiu închis, fără o destinație anume, și aceasta începe încet să se rotească, aproape întotdeauna spre stânga. Nimeni nu dirijează această mișcare. Nimeni nu o decide.

Pentru un fizician, acesta pare un exemplu de manual de „comportament emergent”: un tipar colectiv care apare din nenumărate interacțiuni mici, fie între indivizi, fie între indivizi și mediul înconjurător. Acestea au fost cele două ipoteze principale ale noastre, pe care am încercat să le verificăm separat.

Nu era de vină încăperea

Prima noastră suspiciune se baza pe interacțiunea dintre pietoni și pereții încăperii. Un studiu anterior din neuroștiințe arătase că dreptacii tind să vireze spre stânga, iar stângacii spre dreapta, o preferință subtilă asociată cu mici diferențe între cele două jumătăți ale creierului. Cum majoritatea participanților din mulțimea noastră inițială erau dreptaci, era rezonabil să presupunem că mișcarea colectivă de rotație nu reprezenta decât suma preferințelor individuale, transformată într-o buclă de pereții care îi înconjurau.

Pentru a verifica această ipoteză, am conceput un nou experiment, care începea înainte ca mulțimea să se adune în arenă. Voluntarii mergeau, unul câte unul, drept spre un perete, iar noi înregistram în ce direcție se întorceau atunci când ajungeau la el.

Cunoscând preferința fiecăruia, am putut apoi să grupăm oamenii după această caracteristică și să observăm rezultatul. Dacă pereții și lateralitatea erau explicația, atunci un grup de stângaci sau, și mai bine, un grup alcătuit exclusiv din persoane care preferau să vireze la dreapta ar fi trebuit, în cele din urmă, să inverseze sensul rotației și să se deplaseze în sens orar. Nu s-a întâmplat niciodată. Indiferent dacă umpleam încăperea cu persoane care preferau să vireze la dreapta sau cu stângaci, preferința pentru rotația antiorară se menținea.

Poate că simpla prezență a pereților era cea care producea acest efect de orientare. Pentru a afla, am mutat experimentul în aer liber, pe un teren de joacă foarte mare, de 3.000 de metri pătrați, fără ziduri de delimitare, și am lăsat peste o sută de adolescenți să meargă fără nimic care să le indice direcția. Efectul de rotație nu doar că a persistat, ci a devenit și mai puternic. În mod evident, încăperea nu era de vină.

Nu era de vină cultura

Rămânea al doilea nostru suspect: modul în care interacționăm unii cu ceilalți. Atunci când doi pietoni se întâlnesc frontal, fiecare se dă într-o parte, ceea ce duce la bine-cunoscutul fenomen de formare a culoarelor de deplasare.

Dar partea pe care alegem să ne dăm nu este aleatorie și este, de regulă, determinată de partea drumului pe care se circulă cu mașina. În Spania, ca în restul Europei continentale, ne ferim spre dreapta, lăsând astfel loc în stânga pentru ca persoana care vine din sens opus să facă același lucru.

Ne-am gândit, așadar, că originea deplasării în sens antiorar ar putea fi pur și simplu o manifestare a acestui fenomen. Dacă pietonii tind să se dea spre dreapta la fiecare întâlnire, vor ajunge în cele din urmă să meargă având peretele în dreapta, adică să se deplaseze în sens antiorar. Dacă acest lucru era adevărat, atunci o mulțime japoneză ar fi trebuit să se rotească în sens orar, deoarece, în Japonia, oamenii conduc și se dau într-o parte spre stânga, iar formarea culoarelor de deplasare are loc pe partea opusă celei din Spania.

Am contactat un coleg din Tokyo, convinși că va observa cum mulțimea se rotește în sens orar. Noile experimente au adus un nou eșec al ipotezei noastre. Mulțimea japoneză s-a rotit în sens antiorar, așadar explicația noastră era greșită.

Mai rămânea o explicație culturală: un obicei dobândit pe parcurs, cum ar fi direcția antiorară în care sunt construite aproape toate pistele de atletism. Așa că ne-am îndreptat atenția spre copiii de grădiniță, care abia au început să absoarbă convențiile lumii adulte. Departe de a se estompa, tendința lor de deplasare în sens antiorar a fost cea mai puternică dintre toate cele măsurate de noi.

Răspunsul se află în noi

Dacă explicația nu ține de grup, de mediul înconjurător sau de obiceiurile sociale, mai rămânea un singur loc în care să o căutăm: o caracteristică pur individuală, ceva biomecanic sau adânc înrădăcinat în creier.

Pentru a verifica această ipoteză, am rugat peste 200 de voluntari să meargă singuri, unul câte unul, într-o arenă goală. Fără nimeni de care să se ciocnească și fără o mulțime pe care să o urmeze, o majoritate clară s-a deplasat tot în sens antiorar.

Timp de decenii, domeniul nostru a presupus că tipare colective precum acesta apar din interacțiunile dintre pietoni. În cazul de față, datele arată exact opusul: tiparul există deja la nivelul unei singure persoane care merge singură. Mai mult, introducând într-un model doar datele privind mișcarea individuală, am reușit să reproducem rotația întregii mulțimi. În acest caz, și contrar a ceea ce se întâmplă în fenomenele colective emergente, întregul nu este mai mult decât suma părților; este exact suma lor.

Iar concluzia sinceră este aceasta: încă nu știm de ce apare această preferință la nivel individual. Am căutat o legătură cu faptul de a fi dreptaci sau stângaci, cu piciorul dominant, ochiul dominant, sexul și așa mai departe, dar nu am găsit nimic. Studiile efectuate asupra persoanelor care merg legate la ochi și care tind să devieze în spirală spre una dintre părți sugerează existența unui mecanism mai profund, poate mici asimetrii ale urechii interne care ne modifică foarte subtil senzația privind direcția „drept înainte”. Dar, în stadiul actual al cercetărilor, nu putem oferi nicio explicație sigură.

În orice caz, faptul că știm că această tendință aparține individului, și nu grupului, este important și ar putea schimba modul în care modelăm și proiectăm spațiile pe care le folosim împreună: locuri precum aeroporturile, gările și muzeele, unde fluiditatea deplasării oamenilor contează.

Aceeași înclinație spre stânga apare chiar și la animale, de exemplu la bancurile de pești și în moriștile spiralate formate de furnicile legionare. Forța care îl împinge ușor spre stânga pe un om care merge singur s-ar putea dovedi, în cele din urmă, mult mai veche decât omenirea însăși.


Traducere după Almost everyone naturally turn left de Iñaki Echeverría Huarte,  Assistant Professor, Universidad de Navarra, Angel Garcimartín Montero,  Catedrático de Física de la Materia Condensada, Universidad de Navarra și Iker Zuriguel Ballaz,  Professor of Applied Physics, Universidad de Navarra.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    · 1 months ago
    Rotatia pamantului in ce sens este?

Susține Scientia!
Progresul softurilor de IA și funcția Google de a genera răspunsuri IA direct în pagina de căutare au dus la scăderea semnificativă a traficului Scientia și, implicit, a veniturilor oricum modeste din publicitate.
Scientia continuă să publice articole de știință și tehnologie, fără a accepta articole publicitare mascate drept conținut editorial (primim în mod regulat astfel de oferte). Dorim să păstrăm această independență, dar, în condițiile actuale, continuarea proiectului depinde și de sprijinul cititorilor.
Dacă apreciezi Scientia și dorești ca acest proiect să continue,
susține-ne printr-o donație.
Orice contribuție contează.