Dinţii trăiesc o "viaţă" extremă. Atunci când mestecăm mâncarea, dinţii exercită o forţă de până la 120 kgf. Tot felul de alimente ajung în contact cu dinţii: de la mâncare uşor de mestecat, precum orezul fiert, până la mâncare tare, precum diverse tipuri de bomboane, oase etc. Dulciurile, de care bacteriile sunt "îndrăgostite", datorită conţinutului crescut de zahăr, contribuie la agresiunea asupra dentiţiei noastre. Alternăm băuturile calde (cafea, ceai, lapte cald) cu alimente/băuturi reci (îngheţată, apă de la frigider, lapte rece), supunând dinţii unor procese repetate de încălzire şi răcire.  În plus, dinţii stau într-un mediu umed fără încetare. Într-un astfel de context, mai este de mirare că dinţii ajung să fie afectaţi? că avem nevoie de dentist pentru a stopa diverse evoluţii negative (carii, infecţii) şi a încerca să redăm dinţilor funcţionalitatea?

Dar există vreo modalitate de a păstra dinţii intacţi pe tot parcursul vieţii, de a scăpa de nevoia de a merge la dentist? Un cercetător american, dentist şi doctor în domeniul stomatologiei, crede că oricine îşi poate menţine dentiţia în stare perfectă pe parcursul întregii vieţi, cu o minimă îngrijire. Iată cum.



Dr. John Sorrentino a publicat recent un articol pe site-ul Evolution Institute (o organizaţie non-profit înfiinţată de biologul american David Sloan Wilson, care are ca scop utilizarea ştiinţei pentru rezolvarea unor probleme sociale), în care îşi prezintă ideile conform cărora o schimbarea a alimentaţiei ne poate scăpa de nevoia de a vizita vreodată dentistul.

Iată în continuare ideile şi argumentaţia lui Sorrentino.

Cariile dentare nu sunt normale, dinţii omului nu ar trebui să aibă carii. Din cele circa 6.000 de specii de mamifere cu dinţi nici măcar una nu prezintă carii dentare, decât cu titlu de excepţie. Cariile au apărut la om odată cu adoptarea agriculturii, acum circa 12 mii de ani, care a însemnat o schimbare dramatică a modului în care specia umană se hrănea.

Smalţul dinţilor este cea mai tare substanţă din corpul uman şi se păstrează foarte bine în timp, ceea ce a permis cercetătorilor să observe dinţii omului de-a lungul evoluţiei sale. Deşi Homo sapiens are o vechime de circa 250 mii de ani, se pare că periuţa de dinţi a fost folosită pentru pentru prima dată acum 3-5 mii de ani, sugerând concluzia că înainte nu a fi fost necesar.

Omul modern s-a format ca specie în Africa, după care s-a răspândit pe tot restul planetei. Pe măsură ce migra, a adoptat diverse produse în alimentaţia lui, precum: vânatul, diverse verdeţuri ori animale marine.

Alimentaţia modernă este bogată în amidon, zaharuri, hrană procesată şi săracă în grăsimi naturale.

Soluţia pentru a scăpa de probleme dentare?  

Mesajul este simplu: schimbarea majoră în modul în care ne alimentăm a adus cu sine diverse boli ale danturii. Pentru a scăpa de aceste probleme trebuie să revenim la o alimentaţie de dinainte de era agriculturii: renunţarea la cereale de orice fel, bazarea alimentaţie pe carne, fructe de mare şi vegetale.

Consumarea fructelor nu ar trebui să se facă pe tot timpul anului, ci ar trebui limitată la perioada în care acestea se găsesc în mod natural în natură în zona în care locuieşti.

Acestea sunt ideile dr.  John Sorrentino. Trebuie însă menţionat că ideile, chiar dacă ar fi corecte, ar trebui susţinute de dovezi pentru a fi prezentate ca valide din punct de vedere ştiinţific. Chiar dacă abordarea acestuia pare raţională, probabil că sunt mai multe variabile în evoluţia omului care ar putea avea un impact asupra dentiţiei noastre. Fără studii controlate este imposibil de spus dacă schimbarea alimentaţiei după regulile simple enunţate de acesta va aduce rezultatele aşteptate.

Aşadar, luaţi aceste idei cu doza necesară de scepticism, pentru moment. Nu spunem că aceste idei nu sunt corecte, ci că, oricât ne-am dori ca lucrurile să fie atât de simple, atâta vreme cât nu există studii care le confirme, trebuie menţinută o doză sănătoasă de scepticism înainte de a face schimbări majore în alimentaţia noastră zilnică.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.