Claude BernardDe numele lui Claude Bernard în practica medicală se leagă multe. Orice medic ştie de sindromul Claude Bernard-Horner, (o boală în care pleoapele sunt căzute, diametrul pupilar este micşorat şi globul ocular este înfundat în orbită). În continuare, detalii despre Claude Bernard...

 

 

 

 

Renumele lui Claude Bernard se datorează însă mai multor descoperiri în domeniul medicinei. Claude Bernard a fost unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne şi fondator al medicinei experimentale.

S-a născut în 1813 într-o regiune a Franţei, într-o familie de viticultori. A urmat cursurile de la College de Thoissey, unde nu a studiat vreo disciplină ştiinţifică şi nu s-a remarcat prin rezultate deosebite. A renunţat la şcoală şi a devenit ucenic de farmacist. Acest eveniment i-a deschis setea de cunoaştere, întrebându-se ce rol aveau medicamente pe care le amesteca şi dacă ingredientele folosite aveau un efect real. În 1834, ajunge la Paris unde scrie o piesă de teatru pe care i-o arată criticului de artă Saint Marc Giradin. Acesta îl sfătuieşte... să-şi schimbe cariera. Astfel se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii din Paris. Nu a excelat în materie de studii medicale, absolvind printre ultimii din promoţia sa. Esenţial pentru viitorul său a fost timpul petrecut ca asistent în compania profesorului Magendie François, renumit fiziolog şi neurolog al vremii. După ce şi-a luat diploma de absolvire în 1843, nu a practicat, nefiind interesat de vindecarea bolilor, rămânând asistentul profesorului Magendie. Unul dintre primele sale cercetări le întreprinde în domeniul proceselor digestive.

În 1848 a arătat că pancreasul digeră grăsimile şi a demonstrat că absenţa acestui organ nu e compatibilă cu viaţa. Deşi existau opozanţi ai disecţiei şi experimentelor pe animale, aceste metode adoptate de Claude Bernard l-au ajutat să înțeleagă fiziologia organismului. În 1848 a descoperit că ficatul secretă în sânge glucoză, un zahar, iar în următorii ani a izolat glicogenul, formă de depozitare a glucozei. Toate aceste descoperiri le-a adunat într-o lucrare pe care a publicat-o în două volume.

De numele lui Bernard mai sunt legate descoperi în domeniul sistemului nervos. A explicat acţiunea unor nervi şi a arătat efectul letal al unor toxine (monoxidul de carbon, stricnina - intoxicaţia cu stricnină produce contracţii similare cu cele din tetanos, iar moartea survine în urma asfixierii); totodată a fost unul dintre fondatorii farmacologiei experimentale.

 

 


1857 a fost anul în care Claude Bernard elaborează principiile generale ale fiziologiei. În 1865 şi 1867 publică lucrări prin care arată că organismul creează un mediu interior stabil cu ajutorul sistemului nervos, prin care se protejează de exterior. Deşi nu avea habar de sistemul endocrin sau de neurotransmiţători, intuieşte homeostazia (proces de reglare prin care organismul îşi menţine diferitele constante ale mediului interior între limitele valorilor normale), care va fi descoperită abia în secolul XX.

În ultima parte a vieţii sale, Claude Bernard a fost copleşit de onoruri, membru de onoare al Academiei Franceze sau membru al Legiunii de Onoare şi s-a implicat chiar şi în politică. Viaţa personală a lui Claude Bernard ar putea fi uşor comparată cu inversul carierei sale. A avut 4 copii, doi băieți care au murit în copilărie, iar soţia şi cele două fete s-au îndepărtat de el, unul dintre motive fiind experienţele sale pe animale.

A murit la 10 februarie 1878 şi a fost primul om de ştiinţă francez căruia i s-au organizat funeralii naţionale.





Bibliografie:
“100 cei mai mari savanţi ai lumii”, John Simmons, Editura Lider, 1996


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 106.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!