Tipărire
Categorie: Biografii. Fizică
Accesări: 11461

Marie CuriePartea a doua a biografiei Mariei Skłodowska Curie. Puteţi citi despre descoperirea poloniului şi radiului, dar şi despre recunoaşterea internaţională a valorii sale, prin acordarea celor două Premii Nobel: pentru fizică şi chimie în 1903, respectiv 1911.

 

 

 

 

Marie Curie - viaţa şi opera (1)

 

DESCOPERIREA POLONIULUI ŞI RADIULUI

Surprinzătoarele rezultate obţinute de Marie care duc la descoperirea radioactivităţii o fac, atât pe ea cât şi pe soţul ei Pierre, să continue cercetările în această direcţie. Ei încep să cerceteze minereurile de uraniu, thoriu şi pehblendă şi emit ipoteza că printre aceste elemente se găseşte, în cantitate mică, un element mult mai radioactiv decât elementele chimice radioactive deja cunoscute. Descoperirea unui nou element chimic radioactiv era greu de făcut deoarece pehblenda este un minereu complex format dintr-o combinaţie de 30 de elemente chimice. În urma experimentelor pe care le fac, ei observă o puternică activitate radioactivă în fracţiunile care conţin bismut sau bariu. La sfârşitul lui iunie 1898 ei separă din fracţiunile de bismut o substanţă cu o activitate mai mare de 300 de ori faţă de cea a uraniului, element care din punct de vedere chimic se comportă ca şi bismutul, dar fiind radioactiv trebuia să fie vorba de un element nou. Acest element primeşte numele “poloniu”, în cinstea ţării natale a lui Marie Curie.




După alte câteva luni de muncă asiduă, pe 26 decembrie 1898, soţii Curie informează Academia Franceza de Ştiinţă că au obţinut confirmarea existenţei unui alt nou element, de data asta obţinut din bariu, element pe care îl numesc “radiu”. Astfel cei doi sunt pe cale să realizeze visul oricărui om de ştiinţă din acele vremuri şi anume înscrierea în Tabelul Periodic al Elementelor a unor noi elemente chimice. Pentru aceasta însă vor trebui să convingă comunitatea ştiinţifică de existenţa efectivă a acestora, astfel că încep o muncă asiduă pentru obţinerea, determinarea maselor lor atomice şi, dacă se va dovedi posibil, izolarea acestora. După trei ani de muncă şi sute de cristalizări, făcute din tone de minereu, Marie reuşeşte în sfârşit să izoleze un decigram pur de clorură de radiu şi determină masa acestui element chimic ca fiind 225. Ea prezintă descoperirea făcută în teza de doctorat pe care o susţine la 25 iunie 1903, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire ştiinţifică publicată într-o teză de doctorat.


RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ

În decembrie al aceluiaşi an, 1903, Academia Franceză de Ştiinţă îi nominalizează pe Henri Becquerel şi Pierre Curie, dar nu şi pe Marie, pentru obţinerea premiului Nobel în fizică, dar la susţinerea matematicianului suedez Magnus Goesta Mittag-Leffler, este inclusă şi Marie Curie în această nominalizare. Marie şi Pierre Curie obţin Premiul Nobel pentru fizică, semn al recunoaşterii contribuţiei lor la descoperirea de către Henri Becquerel a radioactivitaţii, iar nu pentru descoperirea celor două noi elemente chimice, poloniul şi radiul. Oboseala acumulată în sutele de ore de muncă precum şi activităţile în care erau implicaţi îi împiedică pe soţii Curie să participe la decernarea Premiilor Nobel.


Marie, Irene si Eve
Marie Curie şi fiicele sale, Irène şi Eve

Această recunoaştere internaţională le aduce securitate financiară şi îmbunătăţiri în viaţa profesională, astfel că în 1904 Pierre este numit profesor la Sorbona, iar Marie pentru prima dată în cariera sa reuşeşte să obţină atât titlul de şef de laborator, cât şi un salariu universitar. Tot în acest an soţii Curie determină şi faptul că razele X pot fi folosite ca şi terapie în tratarea cancerului şi lupusului, iar la sfârşitul anului li se naşte şi a doua fiică, Eve, cea care mai târziu avea să scrie o biografie a mamei sale. Ei mai aveau deja o fiică, Irène, născută cu şapte ani în urmă şi care mai târziu avea  la rândul ei să devină o faimoasă chimistă, câştigătoare în 1935 a unui Premiu Nobel pentru chimie.

Când în sfârşit totul părea că merge bine în viaţa soţilor Curie, un accident tragic le schimbă viaţa. În anul 1906, Pierre cade sub roţile unei trăsuri şi moare lăsând-o pe Marie cu responsabilitatea creşterii celor două fiice. La o lună după accident, lui Marie Curie i se oferă postul de profesor la catedra pe care o deţinuse iniţial Pierre, iar doi ani mai târziu este aleasă profesor cu drepturi depline, devenind altfel prima femeie profesor de la Sorbona.

Următorii ani Marie şi-i petrece studiind, făcând cercetare şi îndrumând alţi cercetători, iar în 1910 reuşeşte în sfârşit să izoleze metalul radiu şi publică lucrarea „Tratat de radioactivitate”. În 1911 îi este refuzată intrarea în cadrul Academiei Franceze de Ştiinţe, dar în toamna aceluiaşi an este singura femeie care participă, alături de alţi 20 de colegi fizicieni din lume, printre care Einstein şi Rutheford, la conferinţa organizată de industriaşul belgian Ernest Solvay, pe tema apariţiei unei noi ramuri a fizicii care să pună la un loc relativitatea, mecanica cuantică si proprietăţile radioactive ale atomilor.

Tot în acelaşi an Marie este numită director al Institutului pentru Radioactivitate din Varşovia şi în decembrie 1911 primeşte al doilea Premiu Nobel, de data aceasta pentru chimie, ca recunoaştere a descoperirii din 1898 a celor două noi elemente (radiu şi poloniu). Această descoperire nu numai că a revoluţionat înţelegerea ştiinţifică a naturii atomilor, dar a deschis şi noi posibilităţi în medicină.


Diploma Nobel Marie Curie
Premiul Nobel pentru chimie. Diploma primită de Marie Curie în 1911
Credit: Wikimedia Commons


În timpul primului război mondial, Marie, împreună cu fiica ei, Irène, îşi foloseşte cunoştinţele pentru dotarea ambulanţelor de război cu echipamente portabile cu raze X, participând ea însăşi la transportarea acestora pe front şi pentru înfiinţarea a 200 de unităţi fixe dotate cu echipament radiologic. În 1920 Marie Curie împreună cu alţi câţiva colegi creează Fundaţia Curie, a cărei misiune era să ajute financiar secţiile ştiinţifice şi medicale ale Institutului Radiului al cărui director era şi ea. În următorii 20 de ani această fundaţie  a devenit o importantă forţă internaţională în lupta împotriva cancerului, iar Institutul Radiului din Paris a devenit sub conducerea Mariei Curie un centru internaţional de studiu al radioactivităţii în care lucrau cercetători din toată lumea, nu numai din Franţa.

Atât soţii Curie cât şi ceilalţi cercetători care au studiat radioactivitatea nu ştiau însă de efectele nocive pe care aceasta le are asupra sănătăţii. În 1920 Marie află că este bolnavă de cataractă şi suspectează că asta ar fi consecinţa efectelor radioactivităţii. Astfel ea recomandă tuturor colegilor ei de la institut să îşi facă periodic analizele şi să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Starea de sănătate a Mariei Curie însă se înrăutăţeşte de la an la an până când, într-o după amiază de mai a anului 1934, simţindu-se rău, părăseşte laboratorul pentru a merge acasă să se odihnească şi nu se mai întoarce la muncă.

Marie Curie moare de leucemie, pe 4 iulie 1934, la vârsta de 67 de ani şi este îngropată alături de soţul şi partenerul ei de cercetări în cimitirul de la Sceaux. După 60 de ani rămăşiţele Mariei şi ale lui Pierre Curie sunt mutate la Paris, în Pantenon şi astfel ea devine prima femeie ale cărei realizări o fac să îşi câştige dreptul de a se odihni alături de cei mai străluciţi oameni ai Franţei.

 

 

BIBLIOGRAFIE:

1. http://womenshistory.about.com/od/mariecurie/p/marie_curie.htm
2. http://www.aip.org/history/curie/
3. Enciclopedia Britannica.