Giordano Bruno s-a născut în 1548 la Nola, în sudul Italiei, fiind teolog şi filozof umanist italian din epoca Renaşterii. Adevăratul său nume era Filippo. Şi-a luat numele de Giordano după ce a devenit călugăr dominican în mănăstirea "San Domenico" de lângă Napoli.
În 1572 devine preot. În mănăstire studiază filozofia lui Platon şi Aristotel, precum şi operele teologice ale lui Toma din Aquino. Fiind încă din tinereţe un gânditor liber şi un non-conformist, este nevoit în 1575 să fugă din mănăstire, pentru a scăpa de acuzaţiile de erezie ce îi erau aduse. Ulterior devine calvinist, dar este excomunicat şi se refugiază în Franţa.
În Franţa rămâne timp de 7 ani, la Toulouse şi Paris, apoi locuieşte la Londra între 1583 şi 1585. În aceşti ani scrie peste 20 de lucrări, printre care dialogurile "De l'infinito, universo e mondi" ("Despre infinitatea universului şi a lumilor", 1584), "De la causa, principio e uno" ("Despre cauză, început şi unitate", 1584). Giordano Bruno susţinea că stelele sunt asemănătoare Soarelui şi că Universul este infinit şi conţine un număr infinit de lumi populate de fiinţe inteligente. În "Cena de le Cenere" ("Cina cenuşii", 1585) expune teoriile lui Copernic, totuşi într-o formă confuză. În 1586, după o dispută pe teme teologice, părăseşte Franţa şi se stabileşte la Helmstedt în Germania, unde reuşeşte să tipărească mai multe lucrări. Dar şi aici intră în conflict cu autorităţile religioase, de data aceasta protestante.
În 1591 acceptă o invitaţie a nobilului veneţian, Giovanni Moncenigo, la Veneţia, unde dă lecţii ca profesor particular, dar este însă arestat de Inchiziţie, care îl extrădează la Roma. După 6 ani de detenţie, în care este supus la interogatorii, fiind acuzat de blasfemie, comportament imoral şi erezie, este readus în faţa tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Bellarmino. Refuzând însă să-şi abjure convingerile, este condamnat pentru erezie şi ars pe rug la 17 februarie 1600 în piaţa "Campo dei Fiori" din Roma. Prin acest act numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului bisericesc.
Toate operele sale au fost interzise şi, în 1603, au fost puse la index („Index librorum prohibitorum"). Împreună cu constrângerea lui Galileo Galilei de a-şi abjura public în 1633 propriile convingeri, condamnarea lui Giordano Bruno constituie unul din momentele cele mai întunecate ale Contrareformei catolice.
La locul martiriului său, în piaţa "Campo dei Fiori", administraţia oraşului Roma i-a ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea o statuie, dedicată libertăţii de gândire. La 400 de ani după executarea sa, Biserica Catolică, prin glasul papei Ioan-Paul II, şi-a exprimat "profunda durere", regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno.
Deşi nu a activat în mai multe domenii şi nu a făcut cercetări stufoase precum Tycho Brahe, Galileo Galilei sau Copernic el a avut o previziune mult mai clară şi chiar îndrăzneaţă pentru acele vremuri, reuşind prin scrierile sale să se impună în rândul celor mai mari astronomi ai vremii.
Bibliografie:
1) ”Universul” de Vasile Ureche, editura Dacia 1982
2) ”Astronomie” de Tit Tihon, Sorin Trocaru, Petricã Crãciun, Ioan Adam, Niculae Dobrescu, Anamia Gireadã, editura Alfa C.C.D 2009
3) ”Astronomia pentru toţi” de Magda Stavinschi, Mircea Rusu, Erika Lucia Suhay, Elisabeta Ana Naghi, Teşilueanu Ovidiu editura Hatline 2010
4) Wikipedia
