Născut la 19 februarie 1473 în Torun (Thorn), într-o familie poloneză originară din Cracovia, Nicolaus Copernic rămâne orfan la 10 ani. Este apoi crescut şi educat de unchiul său, care dorea să-l îndrepte spre studii de drept canonic.
Studiază greaca şi latina, iar în cele din urmă pleacă la 17 ani la Universitatea Jagellonă din Cracovia pentru a studia dreptul canonic şi medicina. Aici însă devine din ce în ce mai atras de cursurile de filozofie, matematică, pictură şi, îndeosebi, astronomie. La 23 de ani urmează la Universitatea din Padova (Italia) un stagiu de completare a studiilor, dar în paralel urmează la Bologna cursuri de astronomie. Aici citeşte opere ale filozofului grec Aristarh din Samos, care, cu mai bine de 1500 de ani în urmă afirmase că Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, şi nu invers, stârnindu-i astfel dorinţa tot mai mare de a afla adevărul .
Rămâne în Bologna unde obţine totuşi şi titlul de doctor în drept canonic şi în medicină. În 1506 revine în Polonia şi devine preot la Frauenburg, unde în ultimii săi 30 de ani de viaţă, se va concentra asupra cercetărilor astronomice, în observatorul amenajat de el, numit Curia Copernica. Desfăşoară şi activităţi de diplomat, medic, economist (a conceput o reformă monetară) şi ostaş în 1520 când Ordinul Cavalerilor Teutoni declară război Poloniei.
Din cauza observaţiilor astronomice imprecise îşi va amâna publicarea teoriei heliocentrismului pe care îl constituise pe baza calculelor. Nu a făcut public decât un rezumat al descoperirilor sale numit “Micul comentariu”, unde prezintă principalele teze ale heliocentrismului. Opera sa completă apare de abia în 1543 - cu puţin înainte ca autorul să se stingă din viaţă la 24 mai 1543 - cu numele “De revolutionibus orbium coelestium”. Această scriere a pus sub semnul întrebării un sistem geocentric al lumii, susţinut aproape 1500 de ani, şi care se baza pe faptul că toate corpurile cereşti au forme şi mişcări perfecte în jurul Pământului, care reprezintă centrul Universului.
Sistemului heliocentric a adus la lumină o altă posibilă întruchipare a Universului şi a locului pe care omul îl ocupă în Univers, ducând la dezvoltarea astronomiei moderne.
Sistemul are la bază următoarele ipoteze principale:
1) În centrul Universului se află Soarele şi nu Pământul.
2) Pământul sferic şi planetele asemănătoare lui se mişcă în jurul Soarelui, în acelaşi sens şi se rotesc în jurul unuia din diametrele lor.
3) Orbitele planetelor sunt circulare.
4) Mişcările planetelor sunt uniforme, iar vitezele liniare sunt cu atât mai mari, cu cât planetele sunt mai apropiate de Soare şi invers.
Copernic considera că singura care se roteşte în jurul Pământului este Luna, fiind un satelit al acestuia, iar împreună se mişcă în jurul Soarelui. Copernic a determinat şi distanţele planetelor faţă de Soare în raport cu distanţa Soare - Pământ (aprox. 150 mil. Km - 1 A.L). Urmărind deplasarea Soarelui pe bolta cerească de-a lungul unui interval de timp a arătat că acesta se deplasează în sensul deplasării Pământului.
Structura Universului lui Copernic presupunea plasarea Soarelui în centru, în jurul căruia se mişcă pe orbite circulare Mercur, Venus, Pământ (cu Luna satelit), Marte, Jupiter şi Saturn, cu stelele fixe pe sfera cerească, care “închide” Universul său heliocentric.
credit: Wikimedia Commons
Sistemul lui Copernic nu a reuşit astfel să dea o explicaţie asupra “sferei stelelor fixe”.
Teoria lansată de Copernic prezintă o importanţă fundamentală pentru evoluţia astronomiei, prin faptul că structura sistemului solar este legată de problema locului Pământului (şi a omului) în Univers. Timp de aproximativ 15 secole, Pământul fusese considerat un corp mic, fix în Univers, fiind partea cea mai importantă a întregului spaţiu. Teoria sa a dus la emanciparea întregii ştiinţe de sub tutela religiei şi a şcolii medievale, dar nu s-a impus imediat datorită opoziţiei Bisericii, care spre începutul secolului al XVII-lea începe să înţeleagă mai bine semnificaţia profundă a heliocentrismului, interzicând astfel învăţătura lui Copernic. Concepţia heliocentrică se va impune ulterior prin descoperirile celor mai mari cercetători ai vremii.
Copernic a fost caracterizat de un compatriot al său, care spunea că a fost: ”cleric prin dorinţa unchiului şi prin vocaţie, artist pentru destindere, medic prin educaţie şi predilecţie, economist din întâmplare, om de stat şi soldat din necesitate, om de ştiinţă prin dragoste de adevăr.”
Teoria heliocentrismului, a fost atacată de Tycho Brahe, dar reluată apoi şi confirmată de Kepler, chiar pe baza calculelor aceluiaşi Tycho Brahe. Lipseau însă pe atunci dovezile clare ale observaţiilor, datorită imperfecţiunii instrumentelor, pentru a dovedi odată pentru totdeauna adevărul calculelor lor. De abia peste aproape 100 de ani precizia practicii astronomice a reuşit să crească considerabil, suficient pentru ca teoria heliocentrismului să se impună definitiv.
Bibliografie:
1) ”Universul” de Vasile Ureche, editura Dacia 1982
2) ”Astronomie” de Tit Tihon, Sorin Trocaru, Petricã Crãciun, Ioan Adam, Niculae Dobrescu, Anamia Gireadã, editura Alfa C.C.D 2009
3) ”Astronomia pentru toţi” de Magda Stavinschi, Mircea Rusu, Erika Lucia Suhay, Elisabeta Ana Naghi, Teşilueanu Ovidiu editura Hatline 2010
4) Wikipedia
