ARISTOTEL - (Stagira-Macedonia, 384 - Chalkis-Atena, 322 î.e.n.), filozof grec care a studiat la Academia lui Platon din Atena. În 335 î.e.n. a înfiinţat la Atena vestita şcoală numită Lykeion (Liceul). A scris circa 400 de lucrări (păstrate în întregime doar 47).

Are cercetări de logică cunoscute sub titlul de Organon, de filozofie, reunite în Metafisika, în domeniul ştiinţelor naturii, în lucrarea Peri uranu, despre societate, stat, drept, morală, arte. A considerat Universul fără început şi sfârşit în timp, dar finit în spaţiu, în centrul căruia se află Pământul imobil - idee ce a dăinuit până la N. Copernic (1493-1543).

 

Nu a scris în mod special lucrări de matematică, dar în opera sa există referiri de valoare pentru această ştiinţă. A expus principiile fundamentale ale construirii unui sistem deductiv, analizând esenţa axiomelor, a postulatelor, definiţiilor, demonstraţiilor; a descoperit tipul de eroare logică cunoscută ulterior sub numele de petitio principii (cercul vicios); este întemeietorul logicii formale ca ştiinţă.

I se datorează compunerea primei lucrări de istorie a geometriei. A cercetat conceptul de continuitate, de infinit matematic; a dat definiţiile unităţii, punctului, liniei, suprafeţei şi corpului. A folosit literele alfabetului pentru a nota mărimile; cunoştea că suma unghiurilor exterioare ale unui poligon convex este egală cu patru unghiuri drepte; a introdus unele denumiri matematice precum: perimetru, teoremă şi silogism. A inventat dicţionarul şi peniţa de metal.