De ce nu cade Turnul din Pisa?

Centrul de masă al Turnului din Pisa cade în interiorul suprafeţei de sprijin

(schools.wikia.com)

Până nu demult existau temeri serioase că celebrul turn înclinat din oraşul italian Pisa avea să cadă în cele din urmă, din cauza faptului că fundaţia sa, deşi adâncă de 3 metri, nu fusese turnată pe rocă solidă. Din cauza proastei calităţi a solului, fundaţia a început să se scufunde imediat după începerea construcţiei, în anul 1173, provocând înclinarea spre sud a turnului. Recent, după finalizarea unor lucrări de restaurare care au durat 18 ani s-a spus că înclinarea progresivă şi afundarea turnului au fost stopate, astfel că este posibil ca celebra construcţie să rămână un obiectiv turistic important pentru multă vreme de acum înainte. Rămâne totuşi întrebarea: de ce s-a menţinut în picioare această construcţie pe care mai toate ilustratele o înfăţişează ca fiind pe punctul să cadă?

De ce au obiectele neregulate traiectorii regulate?

Oricine ştie că o minge de tenis sau una de fotbal urmează de obicei după lovire traiectorii parabolice prin aer, conform legilor mecanicii. De asemenea, cei care au satisfăcut stagiul militar ori sunt militari de profesie s-au familiarizat în mod sigur cu balistica, o ramură a mecanicii teoretice care studiază legile mişcării unui corp greu, unui proiectil sau unui glonţ aruncat sub un anumit unghi faţă de orizontală. Dacă însă imprimăm o mişcare similară prin aer unui ciocan sau unei chei fixe, mişcarea acestor obiecte pare extrem de complicat de descris prin intermediul unor ecuaţii matematice. Cauza mişcării aparent imposibil de descris a ciocanului prin aer este distribuţia neuniformă a masei acestuia.

Traiectoria ciudată a unui ciocan prin aer. Centrul de masă respectă regulile traiectoriei balistice.

De ce există anotimpuri?

Mulţi cred că anotimpurile au la bază faptul că Pământul se depărtează de Soare în timpul anului. Dar realitatea este diferită: anotimpurile au drept cauză principală faptul că Pământul este înclinat faţă de planul creat de mişcarea sa de rotaţie în jurul Soarelui. Terra se află la o distanță mai mare de Soare (cu circa 5 milioane km) în ianuarie decât în iulie. Distanța Pământ - Soare este considerată 149,59milioane km (aceasta variază de-a lungul anului).

Este marea eroare a lui Einstein descoperirea secolului?

„Constanta cosmologică este cea mai mare gafă din viaţa mea" este una din spusele lui Albert Einstein rămase celebre. Această autocritică făcea referire la una dintre puţinele greşeli de natură ştiinţifică pe care marele fizician le-a comis de-a lungul existenţei sale. Einstein, asemenea majorităţii fizicienilor la începutul secolului XX, credea în teoria ce ulterior s-a dovedit a fi eronată potrivit căreia Universul are o natură statică. Această preconcepţie era atât de puternic înrădăcinată în credinţele ştiinţifice ale vremii, că până şi marele Einstein a căzut în capcana ei. El a făcut tot posibilul pentru a adapta matematica folosită la descrierea felului în care se comportă Universul în aşa fel încât aceasta să vină în sprijinul acestei concepţii eronate. Pentru că, de obicei, se baza pe frumuseţea aparatului matematic pe care îl construia pentru a-şi demonstra concepţiile despre natura realităţii, fizicianul german a introdus în ecuaţiile cu ajutorul cărora a descris pe atunci proprietăţile Universului o constantă anti-gravitaţie, cunoscută astăzi drept constanta cosmologică, care de fapt nu îşi avea locul acolo. Dacă ar fi crezut îndeajuns în ecuaţiile sale iniţiale şi nu ar fi introdus acea constantă, ar fi fost primul care să prezică fenomenul expansiunii Universului, iar istoria celebrei sale ziceri nu ar mai fi fost la loc de cinste în biografiile sale.

• einstein

Cum comunică astronauţii în spaţiu?

Pot comunica astronauţii în spaţiul cosmic?

Undele sonore au nevoie de un mediu prin care să se propage, aşa cum a demonstrat Robert Boyle acum aproape 350 de ani. Din această cauză comunicarea verbală în spaţiul extraterestru devine imposibilă, cel puţin în condiţii similare comunicării interumane normale, aşa cum o experimentăm cu toţii pe Terra. Când un cosmonaut vorbeşte corzile sale vocale vibrează, iar respectivele vibraţii sunt transmise aerului din cavitatea bucală şi din interiorul căştii cu care este dotat costumul special al acestuia. Vibraţia se transmite şi căştii în sine, doar că aici este punctul terminus al propagării undei deoarece mai departe nu mai există nimic. Undele sonore nu se pot propaga prin vacuum-ul din spaţiul extraterestru, astfel că sunetele scoase de astronauţi rămân practic "închise" în interiorul propriilor costume atunci când aceştia se află în spaţiul cosmic.

Folosirea lui „care” la acuzativ

„Care" ori „pe care"? - iată dubiul pe care mulţi îl au atunci când contextul impune folosirea lui „care"...

Una dintre cele mai frecvente greşeli de vorbire întâlnite astăzi este legată de folosirea pronumelui relativ „care" la acuzativ. De multe ori auzim exprimări de genul:
„Soluţiile care le propunem sunt...",
„Banii care i-am cerut nu au fost niciodată daţi" ori
„În sfârşit, am găsit factura care o căutam".

• dificultati-limba-romana

De ce vocea noastră, înregistrată, ne pare străină?

Explicaţia este că atunci când ne auzim propria voce în viaţa de zi cu zi, auzim undele sonore emise de corzile noastre vocale, unde care se propagă spre urechile noastre atât prin aer, cât şi prin intermediul propriului corp. Când scoatem un sunet corzile vocale fac nu doar aerul din jurul lor să vibreze. Vibrează şi alte ţesuturi, oase şi diverse cartilagii. Când ne auzim propriile voci, urechile noastre recepţionează undele sonore propagate prin toate aceste medii. În schimb, atunci când ne auzim vocea înregistrată, aceasta ne pare diferită de cea cu care suntem obişnuiţi pentru că îi lipsesc caracteristicile speciale generate de propagarea undelor sonore prin corpurile noastre.