Cum funcţionează VITAMINA B2
Vitamina B2 ajută la transformarea grăsimilor, carbohidraţilor şi proteinelor în energie. Aceasta este necesară, de pildă, pentru vindecarea pielii ori menţinerea sănătoasă a acesteia. Vitamina B2 ajută organismul la echilibrarea acidităţii.
Cum funcţionează fotosinteza?
Transformarea energiei este o parte importantă a ecosistemelor, iar fotosinteza reprezintă tocmai acest lucru: un proces de transformare a energiei. Dar în ce constă acest proces? Ce tip de energie este folosită şi care este produsul final?
Sistemele complexe (1)-scurtă introducere
Astăzi, sistemele complexe constituie subiect de cercetare pentru o mare varietate de ştiinţe. În zona ştiinţelor umane, principalul obiectiv al studiilor ar fi acela de a explica interacţiunile dintre neuronii unui sistem nervos sau cele dintre membrii unui sistem social.
Dispariţia realităţii fundamentale (11)
În ultima parte a primului capitol din cartea lui David F. Peat intitulată "De la certitudine la incertitudine" puteţi citi o concluzie pe marginea ideilor abordate în părţile anterioare şi o interpretare originală cu privire la limitele ştiinţei care îi aparţine lui David Bohm.
Suspendaţi în limbaj (10)
Opinia lui Bohr cu privire la legităţile cuantice coincide întrucâtva cu ideile despre limbaj ale filozofului austriac Ludwig Wittgenstein. Operând cu idei, concepte şi imagini din fizica clasică pur şi simplu ne este imposibil să descriem lumea cuantică.
Sir Isaac Newton - viaţa şi opera (1)
Newton a fost un matematician şi fizician englez, cel mai important savant al revoluţiei ştiinţifice din sec. al XVII-lea. În domeniul opticii, descoperirea sa privind compoziţia luminii albe a inclus fenomenul culorilor în ştiinţa luminii şi a pus bazele fizicii optice moderne.
Ce este timpul? (2)
În partea a doua a articolul despre natura timpului vorbim despre fascinantul subiect al călătoriei în timp, despre paradoxurile şi dilemele etice pe care acest subiect le generează, despre găuri negre, găuri de vierme, universuri paralele etc.
Ce este timpul? (1)
La o primă vedere am putea avea impresia că întrebarea “ce este timpul” nu prea are sens, întrucât toţi suntem familiarizaţi cu această noţiune, toţi suntem afectaţi de timp şi avem impresia că semnificaţia lui este una banală. Dar nu este aşa.
Cum funcţionează VITAMINA B1
Vitamina B1 este esenţială pentru producerea de energie, funcţionarea creierului şi realizarea digestiei. Ajută organismul să utilizeze proteinele. Vitamina B1 este parte din familia vitaminelor B şi are un rol vital în deficienţele nutriţionale numite “beri-beri”.
De la mecanicism la incertitudine (9)
A noua parte a traducerii cărţii lui David Peat conţine o paralelă între postmodernismul care înlocuieşte caracterul obiectiv al operei în literatura modernă şi trecerea de la un Univers mecanicist la incertitudinea cuantică în fizica începutului de secol XX.
Cum funcţionează VITAMINA A
Vitamina A a fost identificată în 1913 şi este un compus cunoscut şi sub numele de retinol. Vitamina A este esenţială pentru reproducere, pentru menţinerea şi reîntinerirea ţesuturilor epiteliale din piele (derma şi epiderma), din plămâni, tractul gastro-intestinal, uter şi altele.
„Aventura” creierului lui Einstein
Aceasta este povestea creierului lui Einstein. Povestea implicaţiilor pe care le-a avut gestul unui patolog pe nume Thomas Stoltz Harvey, care în 1955 şi-a însuşit creierul lui Einstein după ce a efectuat autopsia marelui fizician.
Realitatea în mecanica cuantică (8)
În această a opta parte a traducerii cărţii lui David Peat intitulate "De la certitudine la incertitudine" puteţi citi despre interesanta controversă dintre Niels Bohr şi Werner Heisenberg cu privire la conceptul de realitate în mecanica cuantică.
Rolul observatorului în lumea cuantică (7)
Ştiinţa se mândreşte cu caracterul său obiectiv, dar în cazul mecanicii cuantice Universul ne transmite semnalul că nu vom putea niciodată să fim martorii unei lumi cuantice imaculate. Natura ultimă a realităţii ne va rămâne mereu inaccesibilă.
Epoca lipsei de raţiune (3)
Când în mijlocul campaniei pentru alegerile generale naţiunea uită că este implicată într-un război ori că serviciile publice sunt într-o stare deplorabilă şi se angajează în discuţii cu un bucătar-şef celebru, atunci cu siguranţă ceva merge prost.