Povestea tragică a celui mai faimos amnezic
Creierul lui Henry Molaison a fost păstrat pentru totdeauna precum o hartă Google. Henry Molaison dispune (sau mai degrabă dispunea) de cel mai faimos creier amnezic din psihologie. Rezultatele testelor din ultimii cinci ani, în care Molaison a fost subiect, au produs mii de lucrări academice ce analizează toate aspectele memoriei şi gândirii.
În ce constă dieta paleo
Acesta este un plan detaliat pentru dieta paleo. Ce să mâncăm, ce să evităm şi un exemplu de meniu paleo pentru o săptămână. Dieta paleo este bazată pe imitarea dietei strămoşilor vânători-culegători. Include alimente integrale, neprocesate, care seamănă cu ceea ce găsim în natură. Strămoşii noştri au fost genetic la fel ca oamenii moderni. Ei au prosperat consumând astfel de alimente şi nu au suferit de boli ca obezitatea, diabetul şi bolile de inimă.
Râvneşte corpul uman după alimente care conţin substanţele nutritive care-i lipsesc?
Te-ai trezit vreodată în miezul nopţii cu o poftă nebună de prăjitură cu brânză? Soţia ta însărcinată te-a implorat vreodată să-i aduci murături şi brânză, care să meargă cu un sandviş cu unt de arahide şi banane? Poftele alimentare reprezintă unul din lucrurile pe care aproape orice om le-a simţit. Una dintre cele mai răspândite teorii privind cauza lor este aceea că oamenii râvnesc după mâncărurile care conţin substanţele nutritive de care corpul duce lipsă.
Cum ar putea mecanica cuantică să lămurească misterul conștiinței. Teoria Orch OR
Conștiința este poate cel mai mare mister din univers. Cum ia naștere? Există o teorie propusă de către Stuart Hameroff și Roger Penrose, așa-numita teorie Orch OR, în care conștiința ia naștere din fenomene cuantice care au loc în creier asupra cărora acționează colapsul funcției de undă. Primele teste ale acestei teorii au început să fie efectuate (inclusiv de către un grup din care face parte autoarea acestui articol).
Top 7 argumente filozofice privind existenţa lui Dumnezeu
Nietzsche este renumit pentru faptul că a afirmat că Dumnezeu a murit, dar afirmaţiile privind dispariţia celui Atotputernic poate au fost mult exagerate. În continuare puteţi descoperi unele dintre cele mai fascinante şi mai provocatoare argumente filozofice cu privire la existenţa lui Dumnezeu.
Forma universului pe înţelesul tuturor
Dacă am călători în jurul universului ne-am întoarce de unde am plecat? Este universul plat, sferic sau în formă de şa? Şi ce înseamnă într-adevăr toate aceste lucruri? Trăim într-un univers Pac-Man sau într-unul infinit? Astăzi voi încerca să răspund la aceste întrebări.
Cum funcţionează bateriile
Cum sunt tensiunea şi curentul legate de viaţa unei baterii? Care este diferenţa dintre bateriile cu aceeaşi tensiune, dar forme şi mărimi diferite? Ce-i cu condensatoarele?
Bateriile chimice folosesc două tipuri de reacţii chimice pentru a deplasa sarcinile de la un electrod la celălalt cu o tensiune fixă, de obicei 1,5 volţi pentru marea majoritate a bateriilor pe care le găsiţi în magazine (deşi există şi alte feluri de baterii).
Opt aspecte mai puţin ştiute despre evoluția speciei umane
Homo sapiens a apărut acum aproximativ 150.000 - 200.000 de ani în Africa, dar povestea noastră ca specie se întinde înapoi în timp mult mai departe, până în perioada primilor strămoşi umani. Evoluţia speciei Homo sapiens este în sine o poveste încâlcită, plină de întrebări fără răspuns şi o adevărată melodramă de familie. Iată câteva lucruri pe care poate nu le cunoaşteţi despre povestea evoluţiei umane.
Cum incertitudinea devine certitudine post-factum
„Ştiam eu că aşa va fi!” Vă sună cunoscută această replică? La prima vedere pare a fi o abilitate specială de a prevedea lucruri, dar în realitate este vorba de o deformare cognitivă cunoscută sub numele de predispoziție (bias) retrospectivă. Acesta apare atunci când oamenii au impresia că un eveniment este mai previzibil după ce a devenit cunoscut decât era înainte.
Ce este lungimea Planck? Care este importanţa ei?
Fizicienii se numără printre cei mai simpatici, dar şi cei mai leneşi oameni din lume şi ca atare nu le place să-şi petreacă prea mult timp muncind. În efortul lor de a optimiza ecuaţiile pe care le folosesc ei utilizează „unităţi naturale". Ideea din spatele unităţilor naturale este de a minimiza numărul de constante fizice pe care le utilizează.
Ce este şi cum funcţionează sistemul imunitar
Sistemul imunitar este o parte integrantă a corpului nostru menţinându-ne sănătoşi fată de eventualele boli – de la simpla răceală până la boli grave precum cancerul. Sistemul imunitar este adesea motivul pentru care ne simţim rău atunci când suferim de o infecţie, dar este şi motivul pentru care ne revenim după ce suferim de acea infecţie. Acesta poate, de asemenea, funcţiona necorespunzător determinând boli precum alergiile şi bolile autoimune.
Riscurile de sănătate asociate consumului alimentelor procesate
Alimentele procesate sunt dăunătoare. Ele sunt principalul motiv pentru care oamenii se îngraşă şi se îmbolnăvesc. De unde ştim acest lucru? De fiecare dată când o populaţie adoptă o dietă occidentală bogată în alimente procesate, membrii acesteia se îmbolnăvesc. Acest lucru se întâmplă în decurs de câţiva ani. Genele lor nu se modifică, alimentele, da.
Misterul duratei de viață a neutronilor
Structura internă a neutronului (reprezentare artist)
Credit: Xiaorong Zhu, University for Science and Technology, China
Experimente ce folosesc metode diverse pentru a determina durata de viață a neutronilor liberi dau rezultate diferite; nu cu mult, însă suficient ca să îi pună pe gânduri pe oamenii de știință.
O ipoteză ar fi cum că neutronii ar oscila în neutroni-întunecați (perechea din lumea materiei întunecate a neutronilor). Această ipoteză a fost testată într-un nou experiment, cu rezultate însă negative. Misterul rămâne!
4 îndulcitori naturali care sunt de fapt sănătoşi
Există câţiva îndulcitori naturali care sunt perfect siguri pentru consum. Conţin puţine calorii, puţină fructoză şi au gust dulce. Există 4 îndulcitori naturali care sunt de fapt sănătoşi. Care sunt aceştia şi care sunt sunt efectele acestora asupra organismului uman? Citiţi acest articol pentru afla...
În ce constă o dietă care vă poate prelungi viața cu circa 10 ani
Despre știința alimentației am scris recent multiple articole, pe care le găsiți în secțiunea „Alimentație” a site-ului.
O metaanaliză publicată recent în revista PLOS Medicine a identificat modul în care dieta afectează durata vieții. Mai mult, cercetătorii oferă o propunere concretă de dietă pentru a-ți prelungi viața.
De ce patinatorii nu par să ameţească după ce se învârt?
Pentru a înţelege motivul, este important să ştim de ce ameţim de la bun început. Ameţeala este controlată de sistemul vestibular din partea superioară a urechii interne. În interiorul sistemului vestibular, există trei canale care conţin un lichid numit endolimfă, precum şi neuroni senzitivi, care arată cam ca nişte perişori.
Teoria Pământului gol
De-a lungul istoriei s-a crezut de mai multe ori că Pământul ar putea fi gol. Astăzi vom privi din nou cu un ochi sceptic asupra unei alte teorii ce face parte din ştiinţa alternativă şi care a reuşit să reziste în timp de-a lungul secolelor în ciuda faptului că ea este evident greşită: teoria Pământului gol.
Există mai multe modele diferite ale teoriei Pământului gol şi care au fost promovate de diverse grupuri de susţinători. Acesta este un exemplu prin care oamenii îşi schimbă felul de a vedea lumea pentru a se potrivi cu convingerile lor şi apoi doresc să-şi modifice chiar ştiinţa pentru a se potrivi cu imaginea lor asupra lumii.