Scurtă istorie a detectorului de minciuni. Evoluţii recente ale tehnologiei poligrafului
În mare parte din secolul trecut, psihologii, experții în criminalitate și alții au căutat în zadar un detector de minciuni infailibil. Unii au crezut că l-au descoperit în poligraf. Poate surprinzător pentru mulţi, poligraful, care este dispozitiv pentru înregistrarea parametrilor vitali ai organismului - puls, tensiune arterială, temperatură, frecvenţa respiratorie - a fost proiectat ca echipament medical, pentru a ajuta la diagnosticarea anomaliilor cardiace și a monitoriza pacienții pe timpul intervenției chirurgicale.
Trecerea de la un dispozitiv medical la un dispozitiv folosit în interogatorii este interesantă. Cercetătorii încercau să stabilească o legătură între emoţii şi parametrii vitali de mai multă vreme. În 1858 psihologul francez Étienne-Jules Marey înregistra reacţiile organice la factori de stres.
Folosind măsurători ale cefeidelor, cercetătorii arată că, în fapt, Calea Lactee nu este plată
credit: J. Skowron / OGLE / Astronomical Observatory, University of Warsaw
O echipă de cercetători de la Universitatea din Varșovia a creat cel mai precis model 3-D al galaxiei Calea Lactee de până acum. În articolul publicat în revista Science, aceştia explică modul în care au folosit măsurători ale unui grup special de stele variabile (cefeide) pentru a crea harta galaxiei.
Majoritatea oamenilor își imaginează Calea Lactee ca o spirală plană - acest lucru este arătat în manualele şcolare de ani buni. Cu toate acestea, oamenii de știință au descoperit recent că galaxia noastră nu este deloc plană.
Cum funcţionează bateriile litiu-ion?
Epoca smartphone-urilor are o vechime de doar un deceniu, dar aceste computere de buzunar care reprezintă un important factor de schimbare socială sunt posibile doar datorită unei alte tehnologii: bateriile cu ioni de litiu.
Vândute pentru prima dată în 1991 de Sony, pentru camerele sale video, aceste tipuri de baterii sunt bune pentru mai mult decât electronice portabile de consum. Ele sunt în centrul altor două revoluții tehnologice cu puterea de a transforma societatea: trecerea de la motoarele cu ardere internă la vehicule electrice și trecerea de la o rețea electrică alimentată de combustibili fosili la generatoare de energie regenerabilă care stochează electricitatea în exces în baterii, pentru utilizare viitoare.
De ce majoritatea galaxiilor, sistemul nostru solar și inelele lui Saturn sunt plate?
Răspunsul la această întrebare ar putea fi unul surprinzător de scurt: acreția. Acreția este procesul prin care gravitația face ca materia dintr-un nor de gaz, de praf sau, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, din ambele, să colapseze. Înainte de a ne imagina ce se petrece cu un nor uriaș de gaz în momentul în care începe să colapseze, ar trebui să înțelegem ce se întâmplă când două aglomerări de gaz se ciocnesc una de alta.
Este omul destinat să fie fericit?
De ce sunt oamenii, cel mai adesea, nefericiți? Răspunsul e unul îngrozitor de simplu. Se află în biologia creierului uman. Arhitectura lui nu permite stări de fericire durabile și nici măcar de mulțumire pe termen lung. Poate, cel mult, evoca stări trecătoare și, de multe ori, cu consecințe dureroase. Mă gândesc la cazul adicțiilor. Creierul permite doar fericire sau mulțumire pe moment. Nu are structuri/circuite care să permită ca omul să fie fericit.
Femeile care lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână au probleme de sănătate
Cine nu lucrează de ani de zile, pentru că nu găseşte un loc de muncă sau din alte motive, poate ajunge să aibă probleme de sănătate, în special depresie. S-a ajuns însă la concluzia că şi cine lucrează prea mult poate să fie în pericol.
Un studiu efectuat de cercetători americani de la Universitatea din Ohio, SUA, asupra a câteva mii de persoane lucrând un număr variabil de ore pe săptămână arată că femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii la probleme de sănătate atunci când lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână. Cauzele însă nu sunt extrem de clare.
Universul este în ultima sa eră, era energiei întunecate. Cum a evoluat pentru a ajunge aici şi ce va urma
Istoria universului. credit: NASA / CXC / M. Weiss
Universul evoluează, iar această evoluție a universului, în ansamblul său, își va pune amprenta, decisiv, inclusiv asupra vieții pe Terra. Universul de astăzi este diferit de cel de ieri. Deși diferențele sunt imperceptibile la scară umană, în timp aceste diferențe ajung să fie importante.
Universul se află în expansiune, ceea ce înseamnă că distanțele dintre structurile cosmice mari se măresc cu fiecare clipă, dar și că densitatea materiei scade. Pe măsură ce universul devine mai mare, importanța radiației, a materiei și a energiei întunecate în influenţarea sorţii universului se schimbă. Temperatura universului scade, pe măsură ce lungimea de undă a radiației cosmice crește. Ceea ce vedem pe cer va fi, de asemenea, afectat, dat fiind că galaxiile pe care le vedem astăzi se depărtează rapid de galaxia noastră şi unele de altele, iar cerul nopții va deveni, încet, încet, din ce în ce mai puțin înstelat.
Ce tehnici folosesc ţânţarii pentru a detecta o potenţială sursă de hrană, precum oamenii?
Biologii au descoperit până în prezent peste 2.500 de varietăţi de ţânţari. Cea mai veche fosilă de ţânţar are circa 80 de milioane de ani, găsită într-o bucată de chihlimbar. Ţânţarii sunt foarte enervanţi pentru oameni, iar uneori chiar letali (prin bolile pe care le transmit, precum malaria, febra galbenă, febra dengue etc.); se apreciază că în jur de 1 milion de oameni mor anual ca urmare a unei boli care a fost contactată în urma muşcăturii de ţânţar.
Dar cum ne detectează ţânţarii? Cum ştiu ei de unde să ne muşte?
Iată "detectorii" folosiţi de ţânţari pentru a ne repera şi, finalmente, a ne muşca (ceea ce pentru ei reprezintă, în fapt, hrană). E de precizat că doar ţânţarii-femelă muşcă; acestea au nevoie de proteinele din sânge pentru dezvoltarea ouălor pe care le poartă.
Electronii sunt atraşi de protoni. De ce nu cad electronii în nucleul atomului?
Orbitalii atomici ai electronului în atomul de hidrogen, la energii diferite. Probabilitatea de a găsi electronul este dată de culoare (cu cât mai strălucitoare, cu atât mai mare probabilitatea). Credit: wikipedia.org
Să luăm atomul cel mai simplu, atomul de hidrogen, alcătuit dintr-un proton (sarcină pozitivă) şi dintr-un electron (sarcină negativă), ultimul aflându-se în mişcare în jurul nucleului atomic. Atracţia electrică dintre cele două particule (sarcinile de semne opuse, "+" şi "-", se atrag) face ca electronul să se mişte circular în jurul nucleului, asemănător modului în care Pământul se mişcă în jurul Soarelui. Dar această descriere a deplasării electronului are o problemă gravă...
O foarte scurtă istorie a canibalismului
Europenii din secolul al XV-lea au descoperit un "medicamente minune", cunoscut sub numele de "mumia", care era creat din carne umană mumificată şi despre care se credea că vindecă: epilepsia, hemoragiile, greaţa şamd. Dar cât de răspândit a fost canibalismul şi care sunt culturile care l-au practicat?
Nimeni nu a fost ucis de materia întunecată... Care-s concluziile pentru fizicieni?
În imagine: reprezentarea grafică, sub forma unui halou albastru, a distribuţiei materiei întunecate în jurul galaxiei Calea Lactee
Nimeni nu a fost ucis de materia întunecată. Ce înseamnă asta pentru fizică? Un grup de fizicieni, pornind de la această constatare, a identificat limite ale masei particulelor care ar putea alcătui materia întunecată, folosind oamenii ca detectoare de particule.
Materia întunecată reprezintă unul dintre cele mai mari mistere din fizica modernă. Existenţa acesteia a fost dedusă în urma efectelor gravitaţionale pe care le-ar avea asupra materiei „normale”, adică materia vizibilă din univers, aglutinată în obiecte cosmice precum stelele sau galaxiile. Stelele din periferia galaxiei noastre, de exemplu, se mişcă cu o viteză mai mare decât cea care ar fi generată doar de materia vizibilă din galaxie. Excesul de viteză este generat de materia întunecată – o formă de materie care nu emite lumină şi interacţionează extrem de slab (sau deloc) cu materia normală, altfel decât prin gravitaţie.
Teoria stringurilor - explicată în 160 de secunde
Teoria stringurilor (teoria sforilor, după cum mai este numită) susţine că dacă am avea la dispoziţie o tehnologie care să ne permită să vizualizăm materia la o scară mult mai mică decât e cu putinţă cu instrumentele actuale, am constata că particule fundamentale, precum electronul ori quarcurile (care formează protonii şi neutronii din nucleul atomilor) ar fi constituite din minuscule bucle unidimensionale. Creatorii şi adepţii acestei teorii descriu stringurile (sau corzile, sforile etc.) ca pe nişte filamente minuscule care vibrează sau oscilează într-o singură dimensiune.
Vă invităm să urmăriţi în videoclipul de mai jos o explicare a esenţei teoriei stringurilor de către fizicianul Brian Green, unul dintre cei care au fost implicaţi în crearea şi promovarea acesteia.
Stimularea naturală a creierului. Epilepsia, aurele epileptice şi senzația de déjà-vu
Epilepsia reprezintă un grup de tulburări neurologice de lungă durată, caracterizate prin una sau mai multe crize epileptice. În majoritatea cazurilor, cauza este necunoscută, deși unele persoane pot da semne de epilepsie în urma unui traumatism cranian, accident vascular cerebral, neoplasm cerebral și consum de alcool și de droguri, printre altele.
Epilepsia i-a uimit pe cercetători timp de mii de ani, ca urmare a fenomenelor mentale asociate acesteia. Crizele epileptice sunt însoțite de o intensă activitate a creierului. În anumite cazuri doar o zonă a creierului este hiperactivă pe timpul crizei, criza fiind numită "focală", fiind caracterizată, de exemplu, de scurte perioade de absență a capacității de gândire ori tremurul unui membru.
Cum e posibil ca o particulă fără masă, ca fotonul ori gluonul, să existe?
Un electron are un câmp electric în jurul său (reprezentat în imaginea de mai sus prin cercul gălbui). Atunci când electronul este excitat (atomul primeşte energie externă), se creează şi un câmp magnetic. Cele două câmpuri, electric şi magnetic, formează câmpul electromagnetic, care are ca particulă purtătoare fotonul, particulă fără masă.
Imaginează-ţi o particulă elementară, precum fotonul ori electronul. Ce-ţi vine în minte? Dacă nu eşti fizician ori pasionat de fizică, atunci e posibil să-ţi imaginezi un fel de minge mică ori poate un punct. Această imagine nu e chiar corectă. Iată o metodă de a-ţi testa intuiţia: cum îţi imaginezi o particulă fără masă?
"Când ne vor întreba..."
Gravitația cuantică este o ramură a fizicii teoretice care are ca obiectiv unificarea mecanicii cuantice cu relativitatea generală, încercând să explice interacțiunea gravitațională la nivel cuantic. Dar acest articol nu este despre gravitaţia cuantică şi nici despre fizică.
În acest articol tot ce facem este să vă invităm să ascultaţi un cântec abia publicat pe canalul propriu YouTube de fiziciana germană Sabine Hossenfelder, care studiază gravitaţia cuantică. De ce? Pentru că melodia are un mesaj care merită ascultat, imaginile cu Pământul din videoclip sunt superbe şi pentru că, în fapt, cântecul este foarte frumos (iar fiziciana are o voce chiar foarte bună)!
Rolul amigdalei cerebrale în gestionarea emoţiilor şi generarea violenţei necontrolate
Amigdala cerebrală (în roşu)
Amigdala cerebrală este o structură în formă de migdală localizată în interiorul creierului în zona centrală a lobilor temporali. Există multiple dovezi pentru a crede că amigdala cerebrală reprezintă un sistem care activează cortexul cerebral atunci când sunt identificate amenințări externe.
Cum îşi păstrează norii forma? În fapt, e doar o iluzie...
Fizicienii a un răspuns simplu la această întrebare: aceștia nu își păstrează forma. Cu toții știm că norii sunt formați din aer cu un conținut ridicat de umiditate. Însă, ce poate fi surprinzător este că și mediul transparent ce înconjoară formațiunile noroase are de obicei același nivel de umiditate. Astfel, în momentul în care urmărești mersul norilor pe cer, nu observi doar niște picături de apă înconjurate de aer uscat, ci o cantitate mare de aer umed din care o anumită fracțiune a trecut prin punctul de condensare și a devenit vizibil.
Distanţele dintre galaxii sunt enorme. Ce se găseşte în spaţiul intergalactic?
Structura la scară mare a universului. Filamente şi viduri cosmice
Distanţele dintre galaxii sunt de multe ori incredibil de mari: de miliarde de ani-lumină. Când vorbim despre spaţiul intergalactic, vorbim de regulă de spaţiu gol, de lipsa materiei. Dar stau aşa lucrurile în realitate? Chiar este spaţiul intergalactic lipsit de materie?
Cât timp ne-ar lua să ajungem în cealaltă parte a planetei, dacă am săpa un tunel prin centrul Pământului?
Să ne imaginăm că săpăm un tunel prin centrul Pământului, unind două părţi diametral opuse ale planetei. Lungimea acestui tunel, dacă ne imaginăm că unim cei doi poli, unde raza este un pic mai mică decât la ecuator, va fi de circa 12.700 km. Pentru a simplifica lucrurile, trebuie să ne imaginăm că eliminăm inclusiv aerul din tunel, pentru ca un corp care va călători în tunelul nostru (cum ar fi un tren gravitaţional al viitorului) să nu întâmpine frecarea cu aerul.
Au trecut 50 de ani de la prima aselinizare. De ce e important pentru viitorul omenirii să mergem pe Lună
Omul pe Lună. Imagini de pe timpul misiunii Apollo 12
Ne imaginăm că pentru deplasări interplanetare avem nevoie de navete spaţiale masive şi scumpe, dar Luna schimbă lucrurile. O navetă spaţială lansată de pe Lună nu are nevoie de motoare mari; chiar şi navete spaţiale mici pot călători prin sistemul solar în mod eficient.
Ar trebuie să mergem pe Lună pentru că, dacă umanitatea vrea să exploreze spaţiul cosmic, Luna va fi un centru major de transport şi industrial în relaţia cu Terra. Cea mai mare dificultate în ce priveşte călătoriile spaţiale nu este spaţiul, ci Pământul, iar Luna este diferită.
Imaginile pe care le-ai văzut cu suprafaţa lunară arată că Luna este un loc teribil. Dar vom merge acolo doar pentru a pleca mai departe.
Trei probleme de gândire la care 83% dintre noi greşesc cel puţin un răspuns
Iată trei întrebări la care trebuie să găsiţi răspunsul corect.
1) Un baston şi o minge costă 1,10 lei în total. Bastonul costă cu 1 leu mai mult decât mingea. Cât costă mingea?
2) Dacă cinci maşini produc 5 jucării în 5 minute, de cât timp au nevoie 100 de maşini pentru a produce 100 de jucării?
3) Petalele de nufăr acoperă o parte din suprafaţa unui lac. Suprafaţa acoperită de petale se dublează cu fiecare zi. Dacă este nevoie de 48 de zile pentru ca petalele de nufăr să acopere întreaga suprafaţă a lacului, de cât zile este nevoie pentru acoperirea a jumătate din suprafaţa lacului?
Scrie pe o bucată de hârtie rezultatele ori fii sigur că le ţii minte, apoi continuă articolul.
230 - 220 : 2 = 5!
Rezultatul din titlul acestui articol este, fără îndoială, corect! Nu e nimic necurat la mijloc. Iată de ce calculul este corect. Desigur, prima operaţie pe care trebuie s-o efectuăm este împărţirea: 220:2=110. Ulterior efectuăm scăderea: 230-110=120. Dacă efectuăm întâi scăderea (230-220=10) şi apoi împărţirea (10:2), obţinem 5, dar ordinea operaţiilor este greşită. Şi, totuşi, am spus că e corect: 230 - 220 : 2 = 5! Şi încă susţinem asta! Care-i misterul?
Problema lui Monty Hall - o problemă de logică ce pune în dificultate minţi luminate
Să zicem că te afli într-un concurs televizat și ți se oferă posibilitatea alegerii dintre trei uși. În spatele unei uși se află un automobil; în spatele celorlalte două uşi se află capre. Desigur, îţi doreşti să câştigi maşina. Alegi o ușă, să zicem uşa nr. 1. Gazda concursului, care știe ce se află în spatele ușilor, nu te lasă să vezi ce este în spatele uşii pe care ai ales-o şi deschide încă o ușă, să zicem uşa nr. 3, în spatele căreia vezi că este o capră. Apoi gazda îţi oferă şansa să-ţi schimbi opţiunea, dar, desigur, fără a te uita la ce e în spatele uşii pe care ai ales-o, ştiind deja că în spatele uşii nr. 3 este o capră.
Întrebarea pentru tine e următoarea: este în avantajul tău să-ţi schimbi opţiunea? Cresc şansele de a câştiga maşina dacă alegi uşa nr. 2?
Gândeşte-te un pic, decide-te dacă este util să-ţi schimbi opţiunea, apoi citeşte restul articolului.
Imagistica fotoacustică. Aplicații medicale
Imagistica fotoacustică, o tehnologie avansată care combină undele sonore de înaltă frecvență cu lumina laser - le oferă cercetătorilor și medicilor un nou mod de a vizualiza țesutul viu.
Imagine obținută prin imagistică fotoacustică a vaselor de sânge dintr-o palmă. Culoare arată adâncimea vaselor de sânge.
Matsumoto et al. (2018) Scientific Reports, CC BY 4.0
Expresia "a vedea înseamnă a crede" este uneori la fel de adevărată în știință ca și în alte domenii ale vieții. Imaginile științifice deschid perspective ascunse care sunt invizibile ochiului liber din lumea microscopică a celulelor, moleculelor și chiar și a atomilor până la cele mai îndepărtate galaxii. Multe dintre aceste imagini sunt create folosind sisteme care se bazează pe fascicule de lumină. Dar în biologie și medicină astfel de sisteme au unele dezavantaje: lumina nu poate pătrunde prea departe în țesutul biologic fără a fi împrăștiată, imaginile rezultate fiind neclare. Deși razele X pot pătrunde mai adânc, ele sunt dăunătoare celulelor, deci utilizarea lor trebuie redusă la minim.
După o primă greşeală aproape sigur urmează alta!
Un studiu efectuat de cercetători americani de la Universitatea Mason arată că atunci când efectuăm o greşeală creierul se „stinge” momentan, ceea ce are drept efect creşterea probabilităţii de a efectua o nouă greşeală imediat după prima.
Cine nu a greşit niciodată? Mulţi greşim destul de des, dar de cele mai multe ori fără consecinţe dramatice. Parte din greşeli ne fac să zâmbim. Totuşi, în anumite zile pare că greşelile se ţin scai de noi şi nu putem scăpa de ele. Facem practic o greşeală după alta! De multe ori dăm vina pe oboseala, pe stres sau pur şi simplu pe cei pe care îi avem lângă noi, nu-i aşa? Se pare însă că vina este a... creierului nostru şi a modului în care acesta funcţionează, mai ales atunci când am făcut o primă greşeală, fie ea cât de mică.
Din greşeli trebuie să învăţăm, acest lucru ni se spune încă din copilărie şi îl spunem, la rândul nostru, copiilor noştri. Este exact ceea ce face creierul – analizează şi învaţă din greşeli. Totuşi, creierul nu este un calculator, iar atunci când suntem ”inundaţi” cu un flux mare de informaţii şi trebuie să luăm decizii rapide se poate întâmpla să greşim. După prima greşeală însă creierul intră într-o stare „offline”, ceea ce creşte probabilitatea de a efectua alte greşeli.
Câmpul magnetic pe înţelesul tuturor
Cum ar trebui să definim câmpul magnetic? Atunci când două obiecte se atrag reciproc (prin intermediul forţei gravitaţionale), energia lor gravitaţională depinde doar de distanţa dintre ele; pare că are sens să utilizăm săgeţi prin care să spunem: "în această direcţie forţa gravitaţională devine din ce în ce mai slabă". Această idee se poate aplica şi în cazul câmpului electric.
Dar ce se întâmplă atunci când două particule se atrag magnetic? Interacţiunea dintre ele nu depinde doar de distanţă, ci şi de mişcarea lor.
Exagerăm adesea în estimarea impactului emoţional al unor evenimente asupra noatră. Suntem mult mai rezistenţi decât credem
Natura vieţii umane presupune nenumărate momente în care facem predicţii despre cum ne vom simţi în anumite circumstanţe. Cât de fericiţi vom fi dacă vom lua bacalaureatul, dacă intrăm la facultatea dorită, dacă vom obţine slujba dorită ori dacă vom câştiga la loto? Cât de nefericiţi vom fi dacă vom divorţa ori dacă vacanţa planificată cu grijă vreme de mai multe luni se va dovedi un eşec?
Oamenii, în genere, au mari dificultăţi în a prezice intensitatea şi durata emoţiilor lor viitoare. Iar uneori chiar şi natura emoţiilor. De exemplu, întrebate cum ar reacţiona dacă pe timpul unui interviu de angajare ar primi întrebări ce ar reprezenta hărţuire sexuală, majoritatea femeilor din studiu au spus că vor simţi mânie. Când au fost puse în această situaţie, în fapt au realizat că au simţit frică.
Ştiinţa din spatele epilării cu laser. Cât de sigură este procedura şi cât de eficientă? De ce rezultatele depind de culoarea pielii şi tipul de laser folosit
Părul nedorit facial şi de pe corp afectează modul în care ne simţim, interacţiunile noastre sociale, ce purtăm şi ce facem. Opţiuni pentru a camufla ori a înlătura părul există: smulgerea părului, rasul, albirea, utilizarea de creme şi epilarea cu dispozitive ce smulg simultan mai multe fire. Opţiuni cu efecte pe durată lungă sunt: electroliza, care presupune utilizarea curentului electric pentru a distruge foliculii firelor de păr, şi terapia cu laser.
De la modificarea genelor la apariţia de noi specii. Cum apar noi specii? De ce găina este înrudită cu Tyrannosaurus rex
Un schelet-fosilă complet al unei specii dispărute, dinozaurul Triceratops. Oamenii de ştiinţă folosesc atât dovezi fosile, cat şi ADN-ul pentru a urmări evoluţia speciilor dispărute. Barks/Shutterstock.com
Cum apar speciile noi şi cum apar tipuri complet noi de organisme? Timpul şi separarea sunt factorii cheie.
Mai întotdeauna când oamenii se gândesc la evoluţie, ei se gândesc la ideea lui Charles Darwin privind selecţia naturală, unde un tip de organism evoluează într-un fel foarte diferit, pe perioade lungi de timp: cum ar fi transformarea peştilor în animalele terestre sau a primatelor timpurii în oameni. Însă pentru oamenii de ştiinţă evoluţia înseamnă ceva mai subtil: o schimbare în frecvenţa variantelor genetice (secvenţe de ADN care variază între indivizi) în cadrul unei populaţii. Şi – în contrast cu ideea populară a evoluţiei – astfel de schimbări sunt determinate de mulţi factori, nu doar de selecţia naturală: mutaţiile, migraţia şi întâmplarea sunt toate mecanisme de modificare evolutivă.
Încălzirea globală nu ţine doar de arderea de combustibili fosili. Iată 10 aspecte esenţiale care afectează clima terestră
Temperaturile pe Terra pe 13 iulie 2019 (grade Celsius)
Activitățile umane influențează clima la scară globală, dar există o serie de mecanisme interconectate care joacă un rol important în evoluția climei.
Nu e nicio îndoială că au fost modificări majore ale climei pe Terra, chiar înainte de apariția speciei umane. În cei 4,6 miliarde de ani de la formare, Terra a cunoscut diverse extreme, de la perioade când suprafața terestră era aproape complet acoperită cu gheață, la perioade când Oceanul Arctic a atins temperaturi de 23 oC.
Schimbările climatice sunt rezultatul interacțiunii dintre mai multe mecanisme, care diferă în magnitudinea efectelor. În ultima sută de ani, totuși, un factor a jucat în mod particular un rol semnificativ în afectarea climei: emisiile de gaze de seră, care au ca efect ridicarea temperaturii globale.
Pentru a descoperi nivelul real al implicării omului, cercetătorii examinează procesele ce duc la schimbarea climei, fie că e vorba de evoluţii naturale, fie că e vorba de activităţi umane, atât în trecut, cât şi în prezent.
În continuare vom explora 10 mecanisme care afectează clima pe Terra. Fiecare are un impact diferit; ordinea în care sunt prezentate nu reflectă importanţa acestora.
