În acest articol vom vorbi despre ce se întâmplă, la nivel atomic, atunci când punem o lingură de sare într-o cană cu apă. Vom explica de ce molecula de sare se dizolvă în apă, pe înțelesul tuturor, fără a fi nevoie de cunoștințe de chimie sau fizică. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu sarea, trebuie să înțelegeți, întâi, ce e așa special cu apa: cum se formează, care sunt proprietățile care o transformă într-un solvent.


Sistemul triplu HR 6819, format dintr-o stea (orbita în albastru), o gaură neagră (orbita indicată în roșu) și, la depărtare, o altă stea (orbita în albastru)

Astronomii de la Observatorul Sudic European au anunțat recent că a fost descoperită cea mai apropiată gaură neagră de Terra, la circa 1.000 ani-lumină distanță. Cu o masă de câteva ori cea a Soarelui, aceasta influenţează mişcarea a două stele apropiate. O nouă metodă a permis astronomilor să arate că găurile negre pot fi descoperite folosind telescoape extrem de precise care studiază mişcarea stelelor vizibile.

Toată lumea a avut această experiență: dai foc unei bucăți de lemn și te alegi cu lumină, căldură și, la final, o mână de cenușă. Dintr-o bucată sănătoasă de lemn rămâne o grămăjoară de cenușă. Unde a dispărut lemnul? Ce s-a întâmplat cu toată materia inițială? Din ce este formată flacăra focului? Din ce este compusă cenușa?

 

Poți face următorul experiment: iei din dulap o lingură obișnuită, din metal, și una din plastic. Pe cât posibil de aceleași dimensiuni, pentru a asigura o simetrie minimă experimentului.

Pune mâna pe cele două. Lingura de metal va părea mai rece decât cea de plastic. De ce?

Apoi ia două cuburi de gheață din congelator și pune-le în cele două linguri. Surpriza va fi că gheața din lingura de metal se va topi mai repede. De ce?

Uneori cea mai bună strategie nu este să lupți, ci să te camuflezi în modul potrivit. Sunt multe specii capabile de performanțe extraordinare în ce privește adaptarea la mediu. Un caz interesant este cel al stafilinidelor, care au capacitatea extraordinară de a se transforma în așa fel încât ajung să fie considerate de furnici membrii ai coloniei acestora!


În imagine, obținută cu telescopul Hubble, o nebuloasă roși gigant, NGC 2014, și nebuloasa NGC 2020, în albastru, care sunt parte din Marele Nor al lui Magelan, o galaxie localizată la 163 mii an-lumină de Calea Lactee.

• Universul este plin de planete rătăcitoare, care nu gravitează în jurul unor stele. Unele s-au desprins din sistemele solare în care s-ar format, altele s-au „născut” singure, din gazul cosmic. Ideea e să nu ne întâlnim cu vreuna...

• De ce e musai să existe extratereștri! 1. Dacă viața a apărut pe Terra, a apărut și pe alte planete, cu condiții similare. 2. Cel mai probabil, viața se dezvoltă peste tot după tipare similare. O problemă: distanțele dintre stele sunt enorme! Nu vor ajunge niciodată la noi... A, și nu, americanii nu au filmat extratereștri, chiar dacă pare așa!

• Testul zilei:
   Darius se uită la Ana, dar Ana se uită la Cezar. Darius este însurat, dar Cezar nu este. Se uită o persoană căsătorită la o persoană necăsătorită?

E un test foarte simplu, care arată puterea (înșelătoare) a intuiției umane. Ce părere aveți? Câte secunde v-a luat să ajungeți la un răspuns? Scrieți răspunsul într-un comentariu.

Trei ingineri (din India, Elveția, Franța) au creat această tehnologie care realmente e din filme! Ce vedeți în videoclip este din februarie, acest an, în Dubai. Nivelul e manevrabilitate al echipamentului este incredibil. Dar e cale lungă până la un produs de serie.


Reprezentare grafică a discului de acreție a unui quasar (ULAS J1120+0641) alimentat de o gaură neagră super-masivă cu o masă de 2 miliarde ori mai mare decât cea a Soarelui

Măsurători ale aşa-numitei constante a structurii fine prin folosirea datelor care provin de la quasari (quasi-stellar object) îndepărtaţi ar arăta că aceasta constantă este... variabilă. Ba, mai mult, că universul ar avea o direcţie privilegiată. Dacă va fi confirmată aceasta măsurătoare, va zgudui din temelii fizica modernă.

Întâi de toate, e dificil. Încercați să stați într-un picior și o să vedeți că nu e ușor deloc. Ok, probabil că aceste păsări au evoluat să le fie confortabil dacă stau într-un picior. Dar de ce? La ce ajută?


Rezultatul coliziunii de protoni la LHC

Pe 4 iulie 2012 fizicienii de la CERN, Elveția, au anunțat descoperirea bosonului Higgs, aceasta fiind considerată printre cele mai importante descoperiri ştiinţifice ale secolului al XXI-lea de până la această dată. Cum bosonul Higgs este o particulă extrem de dificil de identificat în natură, a fost nevoie de construirea unui accelerator de particule enorm, LHC (Marele Accelerator de Hadroni - Large Hadron Collider), cum este cel de la CERN.

Detectarea unei particulei presupune un proces complicat de colectare de date și de analiză a acestor date. Cercetătorii au avut de făcut munca identificării unei particule a cărei masă era necunoscută (deși se cunoștea plaja de valori pe care o putea lua masa). În cele trei videoclipuri de mai jos puteți înțelege cum s-a realizat identificarea bosonului Higgs, proces explicat de un cercetător de la CERN, care folosește un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor.


Principiul lui lui Bernoulli este utilizat pentru a explica portanța (cum se țin avioanele în aer)

Principiul lui Bernoulli spune că presiunea unui fluid descrește pe măsură ce viteza acestuia crește și viceversa. Acest principiu are la bază observațiile lui Daniel Bernoulli, matematician elvețian care a trăit în secolul al XVIII-lea. Principiul este folosit, printre altele, pentru a explica de ce avioanele pot decola și se pot menține în aer. Nu oferă o explicație completă însă, după cum puteți citi aici.

În mod normal de la inițierea procesului de creare până la aprobarea și comercializarea unui vaccin durează 5 ani. În contextul actualei epidemii de COVID-19 se speră ca în 9 luni să avem un vaccin; un termen de 18 luni pare a fi unul mai realist însă.

Clic pe imagine pentru o rezoluţie mai bună.


Dat fiind că Pământul se află la distanțe diferite de Soare pe timpul anului, răspunsul corect este: orbita Pământului în jurul Soarelui este o elipsă, pentru că nu este un cerc perfect. Dar dacă am desena pe o bucată de hârtie orbita reală (așa cum este prezentată în imaginea de mai jos), ar fi foarte greu să observați că nu este un cerc perfect.

Einstein este cea mai cunoscută figură din știință, chiar și la 65 de ani de la moartea sa. Cele două teorii ale relativității (relativitatea specială și relativitatea generală) au schimbat fundamental percepția asupra lumii. Multe din consecințele ideilor sale, dovedite experimental de nenumărate ori, sunt atât de contraintuitive, încât par de necrezut.

O consecință a concepției einsteiniene asupra gravitației este că, în fapt, Pământul accelerează către tine cu 9,8 m/s2 (o consecință a principiului echivalenței, cel mai fericit gând al vieții sale, după cum spunea acesta). Iată o explicație simplă a acestei „absurdități”.

 

Suntem la mai bine de 100 de ani de când zburăm cu avionul, dar o explicație exhaustivă a modului în care un avion se ridică și stă în aer încă nu există. Două teorii oferă o bună parte din răspuns, dar niciuna o explicație completă: 1) teorema lui Bernoulli; 2) principiul al III-lea al mecanicii (al acţiunii și reacţiunii). Inclusiv Einstein și-a „încercat norocul” în a explica zborul avioanelor, fără prea mare succes. Contribuții recente încearcă să acopere golurile din cele două teorii, dar dacă acestea lămuresc pe deplin problema este încă subiect de dezbatere.

 

Acum 12 ani, pe 30 aprilie 2008, scriam primul articol pe scientia.ro: Spectrul electromagnetic. Decizia de a crea a un site de știință a avut la bază două motive: 1) nu exista un site în limba română pe care să poți citi în voie, într-un limbaj inteligibil, despre știință și 2) am dorit o formă de a păstra cunoașterea acumulată prin lecturi.

De-a lungul anilor au fost mai mulți voluntari care au publicat pe Scientia. Câteva concursuri cu premii au fost, o vreme, un bun stimulent pentru aceștia, dar numărul lor a scăzut până spre zero cu timpul. Cel mai important contributor extern este astăzi cercetătoarea Cătălina Curceanu, care are propriul blog pe site.

Site-ul a acumulat în acești ani circa 7.700 de articole.

 

Spunem că planetele sistemului nostru solar orbitează în jurul Soarelui, dar acest lucru nu este foarte precis. În fapt, rotația are loc în jurul centrului de greutate comun (baricentrul) al tuturor corpurilor din sistemul nostru solar. După cum veți putea vedea în videoclipul de mai jos, uneori baricentrul este la mare distanță de centrul Soarelui, dacă luați în calcul diametrul enorm al astrului nostru.


credit: ck12.org

Trebuie să începem prin a spune că mecanismul de producere a mareei, deși, în principiu simplu, este unul complicat atunci când vrem să explicăm în detaliu ce se întâmplă. Aceste complicații, pe care le vom descrie în acest articol, fac ca majoritatea explicațiilor pe care le găsiți pe Internet să fie greșite ori cel puțin incomplete. Deşi ne vom referi în acest articol la modul în care sunt generate mareele pe Terra, acelaşi mecanism este prezent între alte corpuri cereşti şi explică, printre altele: vulcanii de pe satelitul natural al planetei Jupiter, Io, de ce Luna ne arată aceeaşi faţă, de ce Pământul încetinește în mișcarea de rotație în jurul propriei axe şi de ce galaxii mari pot rupe galaxii mai mici.

· Singurătatea este o invenție modernă. Și prezentă mai ales în anumite regiuni geografice. Mulți au înțeles profunzimea debilitantă a singurătății în aceste vremuri de recluziune. E un sentiment pe care încă nu știm să-l definim bine. Și e alt exemplu că limba nu explică, ci se bazează pe un acord între cei care cunosc deja despre ce vorbesc: nu poți explica cuiva ce înseamnă singurătatea profundă, complexitatea neobișnuită de senzații, de alterare a modului în care-ți percepi propria minte, dacă celălalt nu a trăit-o. E la fel cu durerea de măsea.

· E ciudat că am inventat un concept, cum e fericirea, care nu are niciun sens în universul uman. Nu cunosc niciun om fericit, pentru că nu e posibil.  Sigur, poți fi bucuros, entuziast, euforic pentru te miri ce, dar o stare durabilă, de săptămâni ori luni, pe care să o poți numi „fericire”, pus și simplu nu se potrivește cu natura umană. Un alt exemplu în care omul inventează un concept-ideal care nu poate fi atins.

· Cea mai de succes teorie a personalității, OCEAN, a pornit de la identificarea cuvintelor din dicționar care se referă la ce simte și cum se comportă un om. Pur și simplu. Dar cum putem fi siguri că am avem toate cuvintele pentru toate stările noastre interioare? În fapt, sunt sute, dacă nu mii de cuvinte în alte limbi care exprimă o senzație / emoție / sentiment, iar în limba română nu există un corespondent. Cu siguranță nu există nicio limbă „completă”.

Sunt convins că există viață pe alte planete. Logica mea este simplă. Viața nu a apărut „întâmplător” pe Pământ, ci în mod necesar, atunci când condițiile apariției vieții au fost îndeplinite.

Universul este atât de mare, încât este extrem de improbabil să nu existe nenumărate alte planete cu condiții propice pentru apariția și evoluția vieții. Așadar, viața a apărut și a evoluat, cel mai probabil, pe nenumărate alte planete.

Probabil că viața a apărut de mai multe ori pe planeta noastră. Condițiile inițiale propice apariției vieții încă există. Faptul că viața nu arată complet diferit pe Terra, înseamnă că sunt puține „traiectorii” posibile de evoluție a vieții. Un argument este faptul că au fost descoperite unele specii care au dispărut și au reapărut în mod natural pe Terra; această descoperire pare să confirme ideea cu „traiectoriile” posibile pentru evoluția vieții.

 

Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal (€)


Contact | T&C | © 2020 Scientia.ro